Pe Calea Moților la numărul 137 se află singura casă din Cluj al cărei coș de fum fascinează trecătorii. Este vorba de un horn cu o formă deosebită a cărui utilitate nu era numai de evacuare a fumului, ci și după cum spun legendele urbane, și de dispozitiv împotriva accesului vrăjitoarelor.
Ridicată în secolul al XVIII-lea casa modestă în stil baroc târziu este înzestrată cu acel horn torsat, realizat probabil de un maestru venit din vestul sau sudul Germaniei unde astfel de coșuri erau destul de frecvente. Se presupune că ar fi fost un soldat german stabilit la Cluj după Răscoala lui Rákóczi. Se spune că în secolul al XIX-lea a funcționat aici că aici un azil de nebuni. Casa avea inițial ferestre din fier forjat, dar au fost eliminate la începutul secolului XX.
Hornul este asociat în multe tradiții ca fiind un portal de acces în casă folosit de vrăjitoare. În Evul Mediu se credea că acestea intră în case chiar dacă ușile și geamurile sunt închise, prin gura de evacuare a fumului. În multe dintre legendele europene vatra și hornul sunt considerate granițe între lumea cunoscută și cea supranaturală. Pornind de la aceste texte fantastice și Moș Crăciun este prezentat ca ajungând în case tot prin coșul de fum.
Casa cu horn torsat este o proprietate privată destul de degradată în zilele noastre, dar care are un farmec aparte, fiind singura casă din Cluj prevăzută cu o barieră împotriva vrăjitoarelor.
Surse info + foto: Gaal, György, Kolozsvár: történelmi városkalauz, Tortoma, Baraolt, 2021 / Rohonyi Iván
- Turnul Croitorilor de-a lungul timpului - 6 sept. 2024
- Căminul de fete „Blanka Teleki” - 26 aug. 2024
- Insula mică din Parcul Central - 1 aug. 2024