Poveşti din ClujClujul vintageCasa Adler -  Curtea cu mirodenii

Casa Adler –  Curtea cu mirodenii

Una dintre cele mai frumoase construcții de pe Calea Dorobanților (fosta Honvéd utca) este casa soților Adler. Cele mai fascinante senzații olfactive și gustative erau stimulate în magazinul de condimente aflat la intrarea de pe colț.

Ridicată în anul 1912 după planurile arhitectului Emil Devecseri, clădirea cu subsol, parter și două etaje adăpostea unul dintre cele mai cunoscute magazine clujene de coloniale „Curtea cu mirodenii” / „Fűszer-Udvar”.

Sámuel Adler era printre fruntașii comunității ortodoxe evreiești din Cluj, iar puterea sa financiară a făcut ca pe una dintre cele mai dezvoltate artere comerciale centrale să înalțe o clădire de colț importantă atât ca zonă comercială, cât și ca spațiu pentru locuit. Dacă parterul era închiriat pentru diverse magazine, atât spre stradă, cât și în curte, etajele erau ocupate cu locuințe.

În perioada comunistă, aici a fost sediul Cooperativei Metalurgia, dar cel mai cunoscut magazin de la parterul casei era alimentara Aurora, amplasată chiar pe locul fostei Curți cu mirodenii. 

Bucuria copiilor de pe străzile din apropiere era micul atelier de vulcanizare, căci în perioada respectivă se reparau camerele de bicicletă, mingile și alte lucruri mărunte, dar cel mai relevant aspect era că muncitorii atelierului le ofereau celor mici resturi de cauciuc din care aceștia își confecționau praștii.

Farmacia de la parterul casei era una la care oamenii veneau cu mare încredere, căci însuși farmacistul, un om extrem de bine pregătit oferea tratamente, uneori în funcție de diagnostitcul pus chiar de el, diagnostic care se confirma mereu.

Sursa info + foto: Zador, Andrei, Prezențe evreiești în Clujul de altădată, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2023 // Asociația Clujul de Altădată

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Mai Multe

More article