Cea mai mare catedrală ortodoxă din America de Sud este de rit antiohian şi se află în cartierul Paraiso, din San Paolo, Brazilia.
Luminiţa a fost acolo şi s-a simţit ca acasă…trebuie neapărat să o vedeți dacă ajungeţi în zonă!
Cea mai mare catedrală ortodoxă din America de Sud este de rit antiohian şi se află în cartierul Paraiso, din San Paolo, Brazilia.
Luminiţa a fost acolo şi s-a simţit ca acasă…trebuie neapărat să o vedeți dacă ajungeţi în zonă!
Cine s-a gândit că în cofetării, în San Paolo, este firesc să cumperi pâine cu brânză, în formă de ecler, făcută din făină de manioc? Probabil că nimeni.
Tabieturile culinare ale brazilienilor sunt total diferite de ale noastre, așa cum se poate vedea în materialul video filmat de Luminița.
Pão do queijo asta trebuie să cereţi dacă vă doriţi savoare tipic braziliană dis-de-dimineaţă.
Să pornim prin lume cu…Luminița.
Luminiţa Cuna este o clujeancă stabilită la New York, o tânără pasionată de călătorii, „uşor alergică” la munca plictisitoare de birou. La scurt timp după ce a absolvit studiile de Știinţe Economice în Statele Unite ale Americii a experimentat timp de 11 ani şezutul zilnic, munca de 10 ore/zi la birou.
Diploma de master în Dezvoltare Durabilă obţinută la University of London a venit exact pentru a completa dorinţa de a cunoaşte noi lumi şi de a trăi noi aventuri.
Acum Luminţa este, pe lângă un permanent colaborator al webforcluj.ro, consultant şi coordonator al unor activităţi ambientale şi comunitare pe care le desfăşoară în Brazilia, Peru, Ecuador, Bolivia, dar şi coordonator de proiecte IT în SUA.
Şi pentru că este un clujean care îşi iubeşte nu doar ţara de baştină, ci şi limba învăţată de la părinţi, duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. În schimb, ne povesteşte despre oamenii pe care îi întâlneşte, întâmplările de care are parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm.
Vom afla în perioada următoare ce a văzut Luminița interesant în Brazilia, în SUA, cum a făcut cunoștință cu civilizația unor populații exotice, primitive și multe altele.
Deci, să pornim la drum cu Luminița Cuna și poveștile ei…pe webforcluj.ro
Sânziana Damian a povestit pentru Web for Cluj, experiența sa în Rwanda, unde a petrecut un an pentru a studia comportamentul maimuțelor. Începutul poveștii îl puteți citi tot pe woebforcluj.r
Continuarea…
În prima zi aproape am îngheţat de spaimă când Bwenge, masculul dominant al grupului în care de-abia intrasem, m-a fixat cu privirea de la doar câţiva metri depărtare. Cercetaşul l-a liniştit, însă, imediat, spunân/vocalizând pe „limba lui”că eram în regulă, veneam că prietenă. Bwenge m-a urmărit însă toată ziua, câteodată trecând razant pe lângă mine, pentru a se convinge singur că nu aduceam niciun pericol din lumea de dinafară. Femelele erau şi ele în gardă, în timp ce puii, mult mai sturlubatici şi puşi pe joacă, veneau curioşi lângă mine.

Uluită, fascinată şi desigur puţin crispată, în acea primă zi n-am fost în stare să scot nici măcar un sunet. Abia săptămâni mai târziu, când am căpătat oarecare experienţă şi am început să disting gorilele după amprenta nazală unică şi după comportament, am îndrăznit să le şi vorbesc. Repertoriul de bază cuprinde două tipuri de vocalizare, pentru „da” şi pentru „nu” – pentru acceptare şi pentru respingere. Doar o singură dată un mascul uriaş, dintre cei a căror blana devine din neagră argintie o dată cu înaintarea în vârstă, m-a anunţat, pe un ton dominator, că nu mă vrea în preajmă. Restul m-au acceptat fără probleme – datorită în primul rând cercetaşilor, care mă purtau peste tot în mare siguranţă.
(Sursa foto: facebook.com/sanzianademian)
Sânziana Demian

Ţin minte foarte clar ce vise îmi făuream când eram copil: să ajung să trăiesc în cel mai mare oraş al lumii, dar şi în adâncul pădurii tropicale.
O mare contradicţie, desigur, dar iată că destinul mi-a împlinit ambele dorinţe.
După câţiva ani minunaţi la New York, mi s-a ivit posibilitatea să lucrez pe Ecuator, în Rwanda şi Republica Democrată Congo, în parcurile naţionale care adăpostesc uimitoarele gorile de munte.

Pentru a vedea aceste animale impresionante în habitatul lor natural, timp de maxim o oră, un turist trebuie să scoată din buzunar 750 de dolari.
Mă pot considera astfel extrem de norocoasă că am avut acces gratis şi nelimitat în această lume fascinantă, atât pentru a fotografia grupurile de gorile cât şi pentru a documenta activităţile de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului.

După trei săptămâni de carantină, pentru a elimina orice risc de transmitere a vreunui posibil virus luat de pe zborurile internaţionale, am primit, în sfârşit, permisul de a purcede în sălbăticie.
De câteva ori pe săptămână, însoţită de cercetaşi, flancată de pază militară şi ajutată de cărăuşi, urcăm printre satele agăţate pe versanţii munţilor, printre ogoarele cultivate până la liziera pădurii, iar apoi, timp de câteva ceasuri, mă strecuram în cele mai dese hăţişuri, la altitudine de până la 3.500 de metri, pe urmele gorilelor. Continuarea poveștii: aici. Sursa foto: facebook.com/sanziana.demian