
Ţin minte foarte clar ce vise îmi făuream când eram copil: să ajung să trăiesc în cel mai mare oraş al lumii, dar şi în adâncul pădurii tropicale.
O mare contradicţie, desigur, dar iată că destinul mi-a împlinit ambele dorinţe.
După câţiva ani minunaţi la New York, mi s-a ivit posibilitatea să lucrez pe Ecuator, în Rwanda şi Republica Democrată Congo, în parcurile naţionale care adăpostesc uimitoarele gorile de munte.

Pentru a vedea aceste animale impresionante în habitatul lor natural, timp de maxim o oră, un turist trebuie să scoată din buzunar 750 de dolari.
Mă pot considera astfel extrem de norocoasă că am avut acces gratis şi nelimitat în această lume fascinantă, atât pentru a fotografia grupurile de gorile cât şi pentru a documenta activităţile de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului.

După trei săptămâni de carantină, pentru a elimina orice risc de transmitere a vreunui posibil virus luat de pe zborurile internaţionale, am primit, în sfârşit, permisul de a purcede în sălbăticie.
De câteva ori pe săptămână, însoţită de cercetaşi, flancată de pază militară şi ajutată de cărăuşi, urcăm printre satele agăţate pe versanţii munţilor, printre ogoarele cultivate până la liziera pădurii, iar apoi, timp de câteva ceasuri, mă strecuram în cele mai dese hăţişuri, la altitudine de până la 3.500 de metri, pe urmele gorilelor. Continuarea poveștii: aici. Sursa foto: facebook.com/sanziana.demian
- Vara la Hoia – Concept unic de tabără etnografică pentru copii - 18 mart. 2025
- Line-up complet la Wonder Family Fest 2025 - 3 feb. 2025
- Când iubirea de oameni îţi aduce bucurie - 26 dec. 2024
Pagina Sânziana Demian: O experiență în Rwanda.
În Lumea Maimuțelor (I) demonstreaza ca poti gasi lucruri valoroase si in
internetul romanesc.
Foarte interesant ceea ce am citit. Chiar ca ma pune pe ganduri.