E ora 8 dimineaţa şi o văd intrând din nou ȋn cafenea. Se aşază, ȋşi scoate cartea din geantă şi ȋi face un semn discret chelnerului, pentru comandă. Un cappuccino şi un pahar cu apă plată, ca de fiecare dată.
Ȋn timp ce chelnerul ȋi duce comanda, nu mă pot abţine să nu o contemplez. E o fiinţă atât de fascinantă pentru seninătatea pe care o prezintă ȋn ochi şi pentru eleganţa ce pare să o ȋnconjoare, chiar şi la cel mai mic gest. Puţin trecută de 40 de ani, dar cu o sclipire ȋn ochi ce te face să nu crezi că are mai mult de 20 şi-un pic, femeia aceasta pare că abundă ȋntr-un mister aproape hipnotic pentru cei din jur.
Totul la ea te ȋmbie să ȋncerci să ȋi afli povestea.
Mă ȋndrept spre masa ei. Ea ȋşi ridică ȋncet privirea şi zâmbeşte.
– Pot să mă aşez? ȋntreb eu.
Amuzată, ȋmi face semn să mă aşez pe scaunul din faţa ei. Pentru câteva clipe, timpul trece ȋn linişte. Mă uit la ceas. 8:35. Mai am 25 de minute.
– Nu am mai povestit de mult, spune ea ȋntr-un final.
Niciodată nu am interacţionat mai mult de câteva zeci de minute. Căci aflasem că acesta era ritualul ei de dimineaţă şi că mie ȋmi era permis să deranjez doar uneori. Dar asta mi-a dat şansa să ȋi aflu povestea.
Femeia aceasta nu era perfectă, deşi aceasta era alura pe care o emana către cei din jur. Avea cicatrici lăsate de timp, avea la activ o copilărie presărată de abuzuri şi lipsă de dragoste, fusese dependentă de alcool şi pierduse o sarcină acum cincisprezece ani. Trecuse prin timpuri extrem de negre şi, cu toate acestea, acum era considerată epitomul frumuseţii de către cei din jur.
‘Nimeni nu e perfect, draga mea. Dar toată lumea poate fi autentică. Poţi fi atât de grosolan de sincer cu tine ȋnsăţi ȋncât ai să ajungi să te cunoşti mai bine ca oricine. Esenţa noastră se pierde odată ce ȋi lăsăm pe alţii să decidă pentru noi.
Societatea e atât de putredă ȋn complexitatea ei ȋncât va ȋncerca să ȋţi atribuie roluri pe care tu vei crede că le vei vrea. Ȋntotdeauna va ȋncerca să ȋţi spună cum să te ȋmbraci, cum să te porţi. Vei fi judecată dacă nu eşti conform standardelor lor. Dacă vreau să port un decolteu adânc, sunt vulgară. Dacă ȋmi pun ruj roşu odată ȋnseamnă că am ieşit la agăţat. Dacă ies cu un bărbat potent financiar ȋnseamnă că sunt ȋndrăgostită de banii lui.
Am luat decizia să dau naibii toate aceste concepţii.
Secretul către o viaţă fericită e să ȋnveţi să te cunoşti pe tine, să ştii care ȋţi sunt limitele, să ȋţi dezbraci mintea până când ai ȋnvăţat cu adevărat cine eşti tu. Abia atunci vei ştii cum să ȋnfrunţi viaţa.
Totul este o alegere, inclusiv fericirea. Văd atâţia oameni care se ȋncăpăţânează să găsească nod ȋn papură deşi nu au niciun motiv să facă asta. Nu-i poţi cere nimănui să te iubească dacă tu nu o faci. Văd atâtea femei nefericite ȋn jur când tot ce au de făcut este să ȋşi dorească să se autocunoască.’
EA a devenit o femeie deplină tocmai din prisma alegerilor pe care le-a făcut, mai ales atunci când a trecut prin cele mai grele momente. Putea să aleagă să nu o facă, putea să meargă pe un cu totul alt drum. Dar nu a făcut-o, iar tocmai de aceea a ajuns să reprezinte o sursă de fascinaţie pentru cei din jur.
A decis să fie fericită. A decis să fie mai presus de viziunea societăţii asupra vieţii, a rolurilor şi a genului. S-a decis pentru autenticitate, o gură de aer ȋntr-o societate superficială.
Poveştile prin care trecem se scriu pe chipul nostru. Iar dacă cineva va privi vreodată suficient de atent, va afla că prin fiecare rid a trecut un râs sau o lacrimă.
Astăzi, EA nu mai vine.
Ucenicia mea s-a terminat. Şi, uitându-mă ȋn oglinda de deasupra barului, am realizat că EA sunt acum eu. Aceeaşi fiinţă enigmatică, acelaşi mister, poveste diferită.
La mulţi ani tuturor femeilor şi nu uitaţi, nu aveţi nevoie de o zi ca să fiţi speciale ȋn esenţa voastră!
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
