2018 a început cu o veste buna pentru cei ca mine, preocupați de soarta Amazonului: guvernul brazilian a anunțat că renunță la politica de a construi mari baraje în Amazonul brazilian. Veste bună, deoarece Brazilia găzduieşte cea mai întinsă porțiune de pădure amazonică din lume. Marile baraje (dintre care cel mai faimos şi controversat este Belo Monte, pe râul Xingu, al treilea baraj ca mărime din lume) aduc daune colosale întregului ecosistem punând în pericol viața şi viitorul locuitorilor: distrug râuri, cu toata fauna lor, inundă sau defrişează mii de hectare de pădure, rad de pe fața pământului comunități indigene, dislocă mii de oameni. Brazilia avea în plan să construiască încă câteva zeci de asemenea baraje în următorii douăzeci de ani. Acest anunț, venit într-un moment critic pentru bazinul Amazonului, este un moment de bucurie. Însă am decis să mă bucur cu precauție – cu guvernele sudamericane schimbările pot fi dese şi în sensuri opuse.
Anunțul brazilienilor marchează o mică victorie din marea luptă pentru conservarea (salvarea, ca să fiu mai dramatică) Amazonului. Supraviețuirea acestui impresionant ecosistem şi a locuitorilor lui este amenințată de multe alte activități economice: defrişările masive pentru a face loc culturilor de soia sau a pajiştilor pentru vaci, minerit, în special al aurului (şi el cu efecte secundare – defrişări, poluare cu mercur, cianide, arsenic şi alte bunătăți chimice – ştim foarte bine de la Roşia noastră Montana) şi nu în ultimul rând extragerea petrolului (o simplă hartă cu concesiunile petroliere din vestul Amazonului – Peru şi Ecuador în special, stârneşte groaza oricărui ecologist: blocurile petroliere acoperă în proporție de 80-90% toată pădurea tropicală).
Am fost în comunități indigene care locuiesc încă în păduri neatinse de activități extractive sau neafectate de construirea de mici sau mari hidrocentrale. Oamenii şi pădurea, care le este casă, pur şi simplu înfloresc. Acolo, comunitățile fericite duc un trai tihnit, în pădurea care abundă în animale, păsări, fructe, care le oferă absolut tot ceea ce este necesar pentru a trăi bine.
Am fost la indigeni în a căror pădure sosiseră deja companiile miniere, petroliere. Acolo am văzut boală, tristețe, conflicte, haos coexistând într-un decor trist – păduri rărite, goale, din care lipsea forfota pe care abundența de animale, gâze, păsări o dă junglei.
De ce îmi pasă mie de toate astea şi de ce vă spun şi vouă, sperând că vă va păsa? Pentru că bunăstarea noastră depinde de bunăstarea Amazonului. În primul rând, pentru că supraviețuirea locuitorilor săi, şi a popoarelor indigene, depinde de supraviețuirea pădurii. Pe lângă nişte culturi deosebite, ei posedă cunostințe tradiționale extrem de prețioase care dețin cheia soluționării multor problemele actuale, cum ar fi schimbările climatice. Apoi, pe lângă valoare intrinsecă, Amazonul are şi o valoare practică. Pădurea asta atâta de maiestuoasă, de misterioasă, de îmbelşugată, este un organ atâta de mare – şi vital – al planetei noastre, încât influențează vremea (şi pe termen lung, clima) la nivel global. La fel de prețioase sunt şi junglele din Congo, India, Borneo, Indonezia, Papua Noua Guinee – şi de fapt toate pădurile din lume. Inclusiv cele din țara noastră.
Poveştile Luminiței Cuna le găsiți AICI.
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
- Halloween-ul în Brooklyn la casa unui dramaturg de Pulitzer - 31 oct. 2022
- Prietena de pandemie - 22 oct. 2020
- Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică - 22 ian. 2020
