Poveşti de binePoveşti cu mâncareAlimentele ultra-procesate sunt bune sau rele?

Alimentele ultra-procesate sunt bune sau rele?

În prezent, consumăm zilnic o cantitate semnificativă de alimente ultra-procesate.  În fiecare zi, aproximativ jumătate din totalul kilocaloriilor  provin din produse ultra-procesate. Pentru a înțelege mai bine acest concept, detaliem în cele de mai jos cele patru categorii importante de alimente.

Categoria 1. Alimente neprocesate sau minim-procesate

Aici sunt incluse părțile comestibile ale unor plante, legume, fructe, rădăcinoase, ciuperci sau produse de origine animală precum ouă sau lapte. În categoria minim-procesat sunt incluse uscarea, fierberea, pasteurizarea sau refrigerarea, metode prin care produsele devin sigure pentru consum și de asemenea sunt folosite pentru conservarea lor.

Categoria 2. Materii prime procesate

Printre acestea se numără grăsimi, uleiuri, zahăr, sare, făină, oțet și alte tipuri de alimente de bază, care în general nu sunt consumate ca atare, în schimb sunt combinate cu cele din categoria 1 pentru a obține preparate culinare. Sunt folosite de cele mai multe ori acasă sau în restaurante.

Categoria 3. Alimente procesate

Aici sunt incluse produsele care au fost obținute cu ingrediente (în general, puține) din primele două categorii. Printre acestea se numără unele produse din carne, brânzeturile, pâinea proaspătă, conservele sau băuturile alcoolice.

Categoria 4. Alimente ultra-procesate

Pentru fabricarea lor, în aceste produse se adaugă și aditivi (coloranți, conservanți, potențiatori de aromă, emulgatori, etc.) pentru a fi cât mai stabile și pentru a avea un termen de valabilitate cât mai lung. De cele mai multe ori, acasă nu vom folosi acești aditivi , iar pentru multe persoane pot fi doar niște cuvinte inscripționate pe etichetă, greu de înțeles. În această categorie de produse sunt incluse pâinea obținută industrial, mâncărurile preambalate, unele preparate din cereale pentru micul dejun sau majoritatea mezelurilor. La acestea se adaugă răcoritoarele, dulciurile, produsele de tip „snack” și nu în ultimul rând, băuturile care substituie laptele.

Când facem cumpărături este destul de greu să identificăm din care categorie fac parte produsele. Spre exemplu, pâinea proaspătă dacă e făcută doar din făină, apă, drojdie și sare va fi doar un produs procesat, în schimb dacă sunt adăugați emulgatori sau coloranți va face parte din categoria celor ultra-procesate.

Problemele însă se ridică atunci când aceste produse ultra-procesate le înlocuiesc complet pe cele neprocesate. Prin diferitele tratamente aplicate, alimentele își pierd valoarea nutritivă, iar vitaminele și compușii bioactivi se degradează. Mai mult, produsele ultra-procesate vor conține în general cantități mari de grăsimi, zaharuri și sare.

Potrivit mai multor surse, dacă eticheta conține mai mult de cinci ingrediente, șansele ca produsul să fie ultra-procesat sunt destul de mari. De asemenea, le vom recunoaște pe cele ultra-procesate prin simplul fapt că sunt promovate intens. Când a fost ultima oară când ați văzut la televizor o reclamă pentru mere?

Mai Multe

More article