Dansul este forma lui de exprimare, iar scena locul unde comunică cel mai bine cu oamenii.
Un băiat introvertit, care de mic căuta o cale de a comunicam ai puțin verbală, așa se descrie Șerban Alexandru Chinan, care, în octombrie 2016 este olimpic național la dans contemporan.
Elev al Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, a început să danseze dintr-o joacă. S-a gândit că e mai bine să înlocuiască dansul cu orele de educaţie fizică de la şcoală.
Joaca s-a transformat într-o pasiune, una care îl ajuta să se exprime, să fie el însuşi. Astfel, acel Șerban cu dorințe nespuse putea să-şi exprime problemele și fericirile, cu ajutorul coregrafiei și a melodiilor alese.
După 10 ani de hobby, Şerban a decis să se înscrie la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică din Cluj Napoca, unde singura opțiune a fost Dansul Contemporan. I-a plăcut de la început. A descoperit pasiunea şi libertatea acestui gen de dans.
Dansul sportiv este mult mai restrictiv, în schimb, dansul contemporan este mult mai liber…ai loc de mai multă interpretare emotivă…este mai intens. Ambele exprimă emoții, doar că la primul sunt presetate, la cel de al doilea exprimi ce te definește, ce te atinge pe tine…esti tu pe o scenă cu toate problemele tale pe care le spui în pași de dans.
Olimpiada a fost plină de emoții, deși concursurile nu îi sunt străine. Are câştigate, până acum, 45 de medalii, echivalentul a mai bine de 2,5 kg de aur, acestea aflându-se expuse alături de cupele care îi decorează casa.
O întrecere națională, cu concurenți redutabili era ceva de speriat și totuși emoțiile puse pe scenă, pe piesa Storm a lui Vivaldi i-a adus premiul cel mare.
Dansul m-a ajutat să exprim toate problemele mele pe care le-am avut crescând…tot ce nu am putut să zic în acești ani. Făceam mișcări care erau regulamentare urmate de mișcări animalice…ceva diferit de ceea ce vezi pe scenă la Opera Română în spectacolele clasice. Aici am întrecut limitele şi am spart regulile.
Evaluarea a fost împărțită în două probe: cea de duet și cea solo. La duet l-a ajutat partenera lui, Cristea Andrada care, deși nu a trecut de faza județeană la solo, a călătorit până la București pentru a-l ajuta pe Șerban, la Olimpiadă.
Iubesc duetele pentru că partenerul te temperează, te susține și nu împarți cu el doar scena, ci și emoțiile și, de aceea, îmi plac enorm. Dar, când ai un solo și trebuie să umpli tu tot acel spațiu, de unul singur, te cam sperii.
Scena de la București era enormă…am văzut-o pentru prima dată dimineața, iar de atunci și până la ora 16 când aveam spectacolul am intrat în panică.
Nu am mai putut mânca și în mintea mea mă întrebam mereu cum fac eu să umplu acel spațiu…Am repetat 3 ore încontinuu, am schimbat două rânduri de haine…a fost un stres enorm. De când mi-am auzit numele creierul meu procesa totul mult mai intens.
Auzeam toate sunetele mult mai accentuate, simțeam că se expandează toate simțurile…
Nu își mai amintește multe lucruri de pe scenă, din timpul spectacolului, în afară de momentul intrării, al ieșirii şi, evident felicitările colegilor și ale mamei, prezenţi mereu în public.
Olimpiada a fost un imbold…îi place dansul și nu se vede făcând altceva pentru a se exprima, însă pentru viitor vrea să studieze Arhitectura. Total alt domeniu, dar Șerban crede că le poate îmbina perfect…e tot o artă.
Este mereu susținut de familie și prieteni, iar în puținul timp liber pe care îl care, se întrece în editări foto cu prietenul lui din copilărie.
Este într-o competiție continuă. Dragostea pentru arhitectură și design a moștenit-o de la tatăl lui, un exemplu demn de urmat, iar dorința de a fi mereu pe primul loc a primit-o de la mama.
Gustul dansului contemporan l-a descoperit abia în clasa a X-a, după ce a încercat, fără succes o apropiere de dansul sportiv şi regulile lui stricte. Era nevoie de ceva în care să poată exprima fără limite, emoțiile lui.
Îi plac călătoriile, iar ultima lui experiență, în Australia l-a motivat să facă un video-jurnal. Cu toate aceste pasiuni, Şerban nu se vede făcând altceva decât dans. Iubește Clujul și nu îşi doreşte să trăiască în altă parte.
Îmi place tehnica mișcării, îmi calculez fiecare pas, unde îmi pun greutatea, cum îmi fac pirueta și toate aceste lucruri schematice m-au împins spre arhitectură….pentru că aș putea să exprim în desen fiecare mișcare, fiecare gest.
Idolii lui sunt din afara lumii dansului. Îi plac oamenii interesanți, cu filozofii de viață puternice. Muzica și arta sunt sursa lui de inspirație şi, în special pictura, pentru că reușește să spargă bariera evidentului și să pătrundă în misterele și complexitatea ei.
Şerban Chinan este un băiat extrem de bine organizat, mereu cu o agendă plină de evenimente pe care nu vrea să le rateze. Uneori din prea multă rigurozitate, calendarul îi arată că din cele 24 de ore ale unei zile, activitățile lui ocupă 26, iar acest lucru îl face și mai sârguincios.
Intrarea pe scenă este cel mai emoționant moment. Încă zăreşti publicul, dar după ce începe muzica uiți de tot, te concentrezi la maximum și accesezi toată informaţia de care ai nevoie din memoria musculară.
Imediat după ce ieși de pe scenă nu poți spune ce s-a întâmplat deoarece ești încă în transă. Două lucruri sunt cele mai importante la aceste spectacole…dansul în sine, momentul spectacolului, dar şi forfota din culise, momentele de agitaţie şi emoţie, din spatele scenei. Acele clipe sunt magice!
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
