Poveşti din ClujOamenii frumoși ai ClujuluiTinerii frumoşi ai Clujului- Andrada Roba şi psihologia vârstelor

Tinerii frumoşi ai Clujului- Andrada Roba şi psihologia vârstelor

De mică se visa doctor…iar mai apoi dragostea pentru copii a facut-o să își îndrepte pașii înspre pedagogie.  Totul a pornit din pasiunea de a-i ajuta pe ceilalți, o pasiune descoperită cu ajutorul multor ore de voluntariat. Este o persoană sociabilă și mereu dispusă să fie prezentă pentru oricine îi cere ajutorul.

Ea este Andrada Roba, elevă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca și olimpică la disciplina Psihologia Vârstelor.

Da…o diferență cam mare între medicină, mai apoi pedagogie și acum psihologie.

Voiam să devin învățătoare, dar după puțină practică mi-am dat seama că nu e ceea ce îmi doresc. Părea un loc de muncă ușor, dar nu era la fel de distractiv ca atunci când îi ajutam pe copii cu temele în orele de voluntariat.

În clasa a X-a s-a îndrăgostit de psihologie, datorită profesorului și mai ales datorită lui Freud, care este unul dintre scriitorii ei preferați.

Am început să studiez la şcoală psihologia și m-am hotărât să merg la olimpiadă, mai ales că profesoara mea îmi spunea că trebuie să particip pentru că sunt foarte bună la această materie. În primul an, fiind psihologie generală, mi-a fost puțin mai greu și chiar dacă am ajuns la națională am luat doar mențiune.

Așa s-a ambiționat, iar după o vară printre cărți de specialitate a obținut locul I pe țară.

Nu a fost ușor, pentru că am sacrificat orele cu prietenii, cele dedicate pasiunilor mele în schimbul celor petrecute în bibliotecă.

Andrada_Roba_olimpica_psihologia_varstelor2

Mai exact 12 ore zilnic dedicate studiului. A fost conștientă că eforturile făcute la timpul lor aduc rezultate pe măsură. Psihologia generală, aplicată pe sectoare de vârstă nu mai are secrete pentru ea și de aceea dorește ca pe viitor să se dedice cercetării.

Andrada este o fată mereu veselă, deschisă noului, iar printre pasiunile ei se numără călătoriile fără destinație fixă.

De multe ori merg la gară împreună cu prietenele mele și luăm primul tren care oprește, și așa am ajuns să cunosc multe orașe din România.

Nu pleacă în voiaj fără aparatul foto. Iubește fotografia și arta, iar din pasiunea ei a ajuns chiar să scoată bani. Multe site-uri de profil au început să îi cumpere pozele, deoarece sunt minunate. Cochetează și cu teatrul, ba mai mult, a avut o perioadă în care își dorea să devină actriță.

A crescut în România, însă este cetățean american…un motiv în plus pentru care își dorește o carieră în cercetare în Statele Unite. Visează la soarele puternic din California şi crede că acolo îi este locul.

Monotonia și plafonarea într-un singur domeniu nu o caracterizează, și chiar dacă în lunile care urmează o să fie foarte ocupată cu următoarea olimpiadă și cu examenul de Bacalaureat, îi este foarte clar că pe parcursul studiilor universitare o să se ocupe de teatru, fotografie și călătorii.

Andrada_Roba_olimpica_psihologia_varstelor8

Popularitatea în rândul prietenilor nu a scăzut din lipsa ei de timp, din contră, aceștia o căutau mai mult pentru că este o ascultătoare bună și mereu cu „sfaturile la ea”.

Psihologia i-a schimbat modul în care vede lumea…este mai atentă la detalii și în fiecare om identifică o anumită parte studiată. Chiar dacă pregătirea a fost ceva cuprins în curicula școlară, pentru ea a fost o lecție de viață.

Mai Multe

More article