Ce purtăm în această toamnă în materie de coafuri și care este adevărata poveste din spatele unui artist din domeniu
O vorbă din popor ne spune așa: Toamna se numără bobocii. Foarte adevărat, iar în această ordine de idei, eu vă propun ca în această toamnă să numărăm atât bobocii cât și tendințele. Îndrăznesc să cred că nu sunt singura pe care culorile deosebite ale lunii octombrie o inspiră, ba mai mult, îndrăznesc să le numesc culori pentru regine, prin urmare, acest articol este dedicat doamnelor. Și ce oare ne face să ne simțim mai bine în pielea noastră decât un look împrospătat, o tunsoare care să ne scoată în evidență trăsăturile și o vizită la salon? Vă spun eu: o vizită la salonul potrivit!
Pentru aceasta vă voi face cunoștință cu Liviu, un tânăr antreprenor din Cluj-Napoca, a cărui dorință este aceea de a scoate în evidență frumusețea femeilor și de a le oferi o experiență plină de zâmbete atunci când acestea se așează pe scaunul său.
Mă numesc Liviu Gudor, și cred că am luat pentru prima oară o foarfecă în mână pe la vârsta de 5 ani, atunci când pe ascuns tundeam parul păpușilor vecinelor mele. Evident ca după ce se afla, mi-o luam rău de la mamele acestora, dar eu vă spun cu sinceriate că nu renunțam, iar acest detaliu sunt sigur că v-a adus un copilăresc surâs. Crescând, mi-am dat seama că vreau să îmi transform pasiunea în muncă, așadar am făcut cursul de începător, mi-a plăcut grozav, iar azi mă bucur de o vechime de 13 ani în domeniu, alături de ceea ce eu numesc copilul meu, propriul meu brand, Studio L’insolence.
Ce ofer eu în plus clienților? Căldura, prietenia cu care sunt întâmpinați, empatia, seriozitatea profesionala pe care o avem fata de ei și spiritul comic, amuzant și distractiv care descreteste frunțile oamenilor, aducând un zâmbet pe chip. Da, mă străduiesc să le ofer clienților o experiență pe care și eu la rândul meu mi-aș dori sa o primesc în locurile în care merg, îmi place sa îi fac sa se simtă parte din familia, comunitatea noastră. Liviu Gudor, antreprenor.
Dacă Liviu s-a prezentat atât de frumos și a subliniat apropierea pe care o are față de cele care îi calcă pragul, eu am profitat și am pus anumite întrebări pentru cele care ne citesc. Împreună am făcut echipă bună, prin urmare, mai jos vă las opinia unui stilist despre ceea ce este la modă în materie de coafuri, tunsori și cuori. Trebuie să vă avertizez însă că introducerea pe care am făcut-o eu atunci când am numit culorile toamnei culori pentru regine se potrivește foarte bine cu ceea ce Liviu vede în fiecare clientă a sa.
În cei 16 ani de când activez în acest domeniu, ani în care am avut norocul de a crea culori, linii, coafuri, dar cel mai important zâmbete pe chipul doamnelor și domnișoarelor care m-au ales sa le fiu îndrumător pentru un look potrivit trăsăturilor lor și pentru menținerea sănătății părului lor, am fost întrebat de nenumărate ori, care sunt tendințele în curs sau ale unui sezon. În aceeași notă îți voi răspunde și tie precum o fac mereu, fără nici un iz de aroganță sau superioritate față de colegii din întreaga lume, (nu as vrea sa fiu interpretat greșit) care lucrează pentru colecțiile diferitelor brand-uri profesionale pentru îngrijirea părului și care dau tendințele de tunsoare-culoare pentru fiecare an. (subliniez pentru cei care nu știu, responsabitatea și munca pe care acești oameni o depun zilnic, pentru ca noi să ne bucurăm de frumusețea trendurilor, este uriașă), fiecare stilist este un trendsetter pentru fiecare persoană care se așează în scaunul acestuia, trendul îl stabilești tu, ca profesionist, după forma feței, culoarea ochilor, a tenului, personalitatea, job-ul/ocupația, persoanei și dorințele acesteia.
Bineînțeles că voi ține cont de trenduri și de ceea ce se promovează în mediul online, pentru că această industrie este în continuă schimbare și evoluție, iar persoanele care îmi trec pragul își doresc să fie mereu în trend și să aibă parte de tehnici actualizate de vopsit și tuns, tehnici pe care fiecare dintre noi le învățăm la diferite seminarii de specialitate.
În prezent sunt la căutare tehnicile de balayage cu toate modalitățile derivate din acest trend, dar menținem cu interes și culorile uni, culori naturale, reci sau calde, în funcție de ceea ce se decide împreună cu cu stilistul în timpul diagnozei părului.
Categoria de cliente conservatoare vor opta pentru culori naturale, maro cald sau rece, tonuri de blond auriu, bej sau pastelate, peach, cupru, în vreme ce categoria de cliente îndrăznețe vor alege culorile trendului și anume cenușiu-albăstrui, lavander, lilac, cenusiul intens mat, tonurile de violet, roze, portocaliu, galben, albastru, culori care le scot din anonimat.
Amintesc aici faptul că blondurile luminoase foarte deschise cu irize perlat, sau cenușiu, chiar și cele ice spre alb, sunt în vogă și efectuate de către specialiști, cu mențiunea că este mare nevoie la aceste agresiuni chimice ale părului, să se folosească tratamente de hidratare și refacerea firului de păr.
La tunsori, se folosesc liniile drepte, părul fiind de acceași lungime, tunsorile bob care în continuare se poartă de către clientele care adoră volumul; la părul lung graduări doar în partea inferioară a lungimii și foarte des în perioada aceasta bretonul ,,bangs” foarte versatil în aranjare.
Ca mod de aranjare „beach waves” este un stil dorit de către majoritatea clientelor. Liviu Gudor, hairstilist.
Și pentru că Liviu este unul dintre cei care se dedică unei munci de natură să ne facă să ne simțim frumoase și puternice, am să vă mai spun un secret. Pe lâgă faptul că este un expert în meseria sa, Liviu face parte din categoria tinerilor extrem de frumoși din Cluj-Napoca, tineri care dau viață orașului nostru, respectv studenții. Pentru că studenția este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții, mi-am dorit să aflu și să vă spun și vouă cum se simte viața de student pentru un tânăr care este deja antreprenor.
Încerc să îți răspund și la întrebarea „Ce înseamnă să fii student și stilist?” sincer îți spun, nu știu de unde să încep… Pentru mine a fost și este o provocare, o dorință pe care o aveam de mult timp, să fac o facultate care să îmi placă și care să îmi capteze atenția (cele 4 pe care le am început cu ani în urmă, nu au reușit să îmi mențină dorința de a rămâne, asta datorită și faptului că lucram foarte mult în acea perioadă).
Secția de Comunicare și PR din cadrul FSPAC UBB Cluj-Napoca mi-a permis să am un program accesibil pentru cât de puțin timp am eu în general. A fost greu, (am terminat nivelul de licență anul acesta în vară). Ziua lucram până târziu în salon, iar noaptea învățam pentru sesiune, sau făceam proiecte, iar a doua zi dimineața o luam de la capăt. Au fost 3 ani cu de toate, stres, muncă multă, agitație, satisfacții, împliniri, oboseală, dar la final lacrimi de fericire pentru că am reușit ceea ce mi am propus și am terminat o facultate care îmi place și care m-a scos total din zona de confort. Nu aș schimba nimic din tot ceea ce am trăit pe parcursul acestor ani în calitate de stilist, apoi stilist-student, pentru că toate experientele m-au întărit, m-au clădit și m-au adus unde sunt acum, în poziția aceea în care pot să mă uit în spate și să spun, ,,Măi, poate nu am făcut eu foarte multe în viată, dar ceea ce am făcut am făcut cu drag și cu dăruire și sunt chiar mândru de mine că am reușit ceea ce mi am propus, fără să îmi pierd umanitatea”. Liviu Gudor, hairstilist.
- O țară mândră, la fel ca inimile ce s-au născut în ea. La Mulți Ani, România! - 1 dec. 2022
- FSPAC salvează o viață. Povestea mișcării FSPACallTogether - 27 nov. 2022
- Laptele magic din judeţul Cluj - 14 sept. 2022