Poveşti de călătorieSibiu, poarta spre un trecut plin de legende

Sibiu, poarta spre un trecut plin de legende

Din depărtare te întâmpină cetăţi uriaşe şi vechi care îţi fac intrarea în micul paradis medieval. Încă de la intrarea pe porţile Sibiului simţi că timpul s-a oprit şi nu ai fi deloc surprins dacă în jurul tău s-ar perinda oameni în costume medievale, preocupaţi de viaţa în cetate şi rupţi de o realitate tot mai digitalizată.

Străzile pietruite, aleile înguste şi ochii care te urmăresc de la fiecare acoperiş îţi sunt colegi de călătorie printre misterele acestui oraş. Un loc unde poveştile cetăţii lui Hermann îţi sunt şoptite la ureche de pereţii oraşului.

Despre Sibiu se spune că este plin de legende, şi cu acest lucru marchează încă o dată misticismul tipic Transilvănean. Cu o istorie de peste 800 de ani, în jurul întemeierii lui se află trei mari legende, toate legate de un singur nume, Hermann. Într-una dintre ele are rol de cavaler, iar în celelalte două de cizmar foarte iscusit. Cea mai frumoasă dintre ele ne spune că Hermann a cerut o bucată de pământ pe care să îşi facă un mic târg, iar conducătorul aşezării i-a făgăduit acest lucru, însă cu o condiţie: să poată încojura parcela de pământ necesară cu pielea folosită la o singură cizmă. Astfel cizmarul nostru a tăiat pielea în fâşii atât de fine încât a putut împrejmuii o bucată suficient de mare încât să îşi poată construi şi o casă.

Podul Minciunilor – Locul unde minciunile sunt interzise

podul_minciunilor_sibiu

În acest loc putem afla greutatea minciunilor noastre. Legendele legate de acest pod sunt multe şi frumoase. Se spune că podul are urechi, iar la fiecare minciună începe să troznească din toate încheieturile, zgâlţâindu-l pe făptaş. Desigur că dragostea este unul dintre subiectele principale din toate aceste legende. Se spune că odinioară, podul era preferat de tinerii îndrăgostiţi pentru a-şi jura iubirea, iar fetele care nu îşi păstrau puritatea până în noaptea nunţii erau aruncate de pe pod de către părinţii lor pentru a spăla ruşinea provocată. O altă legendă spune că în timpurile în care Sibiul era ocupat de către soldaţi, acesta era punctul de întâlnire a militarilor cu localnicele. Ei le jurau iubire şi le promiteau că se vor întoarce, însă soarta, de multe ori, nu era în favoarea promisiunilor, iar din acel moment, de la prea multe lacrimi pentru cuvinte aruncate-n vânt, podul nu mai îngăduie minciunile.

muzeu_sibiu

Turnul de legendă

catedrala_sibiu

 

Concurenţa dintre oraşele Transilvănene era mare încă din timpurile vechi, iar una dintre legende este legată de Turnul Bisericii Evanghelice. Se spune că atunci când se construia Biserica, la Bistriţa se afla cel mai mare turn din Transilvania, iar sibienii, au decis în secret, să trimită oameni ca să îl măsoare. Astfel, într-o noapte, trei dintre ei au măsurat cu o frânghie turnul din Bistriţa, iar pe drumul spre casă, oprindu-se la un han pentru a se cinsti cu o cană de vin, au început să povestească despre secretul lor. Bistriţenii fiind vicleni, le-au tăiat doi metri din sfoara cu care au măsurat turnul, stricându-le calculele. Din această cauză, Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu a rămas cea de-a doua înâlţime din ţară, măsurând 73 de metri. Tot în incinta acestei Biserici, se află orga creată de Johann Vest din Slovacia în anul 1672, dar care, de fapt este doar o faţadă care acoperă cea mai mare orga din România făcută de  Sauer din Frankfurt-Germania, după anul 1914. Între pereţii acestei clădiri sunt relicvele unor mari personalităţi precum cele ale voievodului Mihnea cel Rău şi ale baronului Samuel von Brukenthal.

Cu o vastă diversitate de muzee şi o îmbinare a modernului printre clădiri istorice, Sibiul este o poartă spre cultură,  deschisă oricărui curios. Iar dacă reuşiţi să epuizaţi micile comori ascunse între statuete şi arhitecturi impresionante, împrejurimile oraşului sunt la fel de pline de magie precum  Cârţa,unde se află pârâul care nu îngheaţă niciodată, sau Lacul fără fund de la Ocna Sibiului.

 

 

 

Mai Multe

More article