În perioada 8-11 august 2024 Parcul Central din Cluj-Napoca s-a transformat într-un univers magic. Festivalul UNTOLD a ajuns la ediția a 9-a, iar cei peste 250 de artiști scriu un nou capitol de poveste alături de toți participanții veniți să celebreze viața, dragostea și unitatea, după cum și Lenny Kravitz a spus în concertul său de vineri seară.
Iar acest lucru nu ar fi posibil fără una dintre cele mai vibrante scene din festival. Și aici nu mă refer neapărat la muzică, ci la energia și la zâmbetul celor care se întâlnesc în acest loc să danseze pe cele mai cunoscute piese retro remixate de-a lungul întregii nopți. Poate că unii nu au auzit niciodată o parte din melodiile de aici sau din contră, poate că le fredonează pe de rost, dar indiferent de vârstă, cu toții se simt minunat. Cu riscul de a mă repeta, acest lucru se poate citi clar din sutele de zâmbete de pe chipurile lor.
La lăsarea serii, luminile încep să animeze ringul de dans care se află între copacii din Parcul Central, iar muzica ne aduce mai aproape de scenă sub strălucirile globurilor disco. Imediat ce piesele ajung în sufletele noastre, nu ne rămâne decât să începem să dansăm și să simțim fericirea, așa cum e ea în fiecare dintre noi. Orele trec fără a realiza acest lucru, iar zona pare că devine neîncăpătoare, chiar dacă e în aer liber. În fiecare an am impresia că scena Retro adună din ce în ce mai multe persoane în jur, iar energia e unică.
Vineri noapte, Bobonete în sus, Bobonete în jos, cu toții l-au așteptat pe celebrul actor să mixeze cele mai frumoase piese. Odată urcat pe scenă, apariția lui fost senzațională și a reușit să recreeze perfect mult iubita atmosferă retro.
Tot aici, la scena Retro Fantesia, Fly Project și Shurubel au fost și ei, în acest an, printre preferații festivalierilor conturând prin celebrele hit-uri care animau petrecerile de demult, o călătorie ușor nostalgică, dar cu multe bucurii născute în acea vreme.
“Revin în fiecare an cu mare drag la festival, iar la scena Retro îmi place că DJ-ii pun piesele noastre preferate din trecut, dar așa, pe ritmuri mai noi”, Camelia.
“Copilul e cu gașca lui. Noi de obicei aici stăm la festival și ne simțim foarte bine”, Ionuț.
Dintre cele 8 scene UNTOLD, Retro Fantesia rămâne probabil preferata multor participanți care continuă să vină aici an de an.
- Micul dejun, o masă care nu ar trebui evitată - 19 nov. 2024
- Putem găsi fericirea în mâncare? - 1 nov. 2024
- MINA Cluj: prima expoziție dedicată lui Monet din România - 14 oct. 2024