M-am trezit ieri dimineaţă liniştită.
Cerul era senin, soarele stătea să apară ȋn orice clipă de după colţul casei vecine, păsărelele cântau iar eu… eu stăteam şi contemplam pe terasă la ziua ce tocmai avea să ȋnceapă. După vreo două telefoane – unul ȋn interes de serviciu şi altul ȋn interes de distracţie, mi-am zis că e timpul pentru micul dejun, căci, dacă e ceva ce am ȋnvăţat din toată carantina asta, este că pot şi sunt capabilă să gătesc.
Aşa că, ȋmbărbătată de succesele mele anterioare ȋn diverse tipuri de omlete şi combinaţii cu fel de fel de ierburi de prin casă, mi-am zis că e timpul să ȋncerc să fac şi nişte clătite din banane, sau banana pancakes, după numele lor de botez.
Zis şi făcut. Şi aici e momentul ȋn care serenitatea zilei mele de joi a ȋnceput să scadă.
Mi-am adus toate ingredientele, le-am amestecat frumos ȋntr-un bol până a ieşit o pastă ce arăta oricum, doar apetisant nu. Şi, cumva, ceva din interiorul meu ȋmi spunea că este o foarte mare probabilitate să nu iasă.
Zis şi făcut, a doua oară – ar trebui să mă obişnuiesc să nu mai cobesc de acu’ ȋncolo. Nu când e vorba de gătit micul dejun. Nu de alta, dar deja stomacul meu ȋncepea să-şi ceară porţia şi eu nu eram deloc mai aproape de finish decât ȋnainte.
Iau tigaia, pun untul şi-l ȋntind şi apoi, mândră nevoie mare, pun prima clătită să se coacă. Până aici, totul a decurs a la carte, sau aşa cum se arăta pe măreţul internet, acolo unde căutasem reţeta.
De aici, ȋnsă, lucrurile au mers ȋn jos – căci clătita nu voia nicidecum să stea ȋntreagă ca să o pot ȋntoarce şi pe partea cealaltă.
Prima tentativă – eşuat şi ȋmprăştiat. A doua tentativă – eşuat şi ars. A treia tentativă – chestia aia arăta oricum, doar a clătită nu. A patra tentativă – nu ştiu ce s-a vrut a ieşi acolo, dar arăta mai degrabă a scrambled eggs, decât a clătită.
M-am dat bătută. Măcar câinilor le-a plăcut.
Şi acum ce e de făcut? – mi-am zis.
Nu pot rămâne nemâncată, mai ales fără micul dejun, care e motorul meu zilnic. M-am decis asupra unor ouă-ochiuri, cu bacon şi legume. Dar, ca totul să fie complet, până să ajung să mănânc, era să ard două tigăi, am făcut fum ȋn toată bucătăria şi am scăpat juma’ de unt şi un ou pe jos. Am refuzat să mă apropii după de aragaz. I-am zis că ne vom revedea mâine.
E foarte uşor să ne lăsăm dărâmaţi de lucrurile mici care nu merg bine ȋntr-o zi, mai ales ȋn această perioadă, când toţi suntem agitaţi şi izolaţi. Dar puterea adevărată stă ȋn mintea noastră şi e foarte important să luăm toate aceste mici eşecuri de peste zi cu o doză de amuzament şi zâmbet.
E imperios necesar, totodată, să nu rămânem fixaţi pe ideea că nu a ieşit acel ceva – fie că vorbim de o reţetă, o tură de curăţenie, un proiect sau orice altceva – şi să trecem peste, căci o zi de viaţă nu e dictată de acel moment prost, ci ea e compusă din 24 de ore şi sute de momente. Aşadar, decizia stă aici: laşi un mic moment nasol să le influenţeze pe celelalte? Sau ȋl transformi ȋn sursă de amuzament şi ȋl laşi acolo, ȋn colţişorul de amintiri, ca apoi să ȋţi continui ziua?
E foarte uşor să ne lăsăm păgubaşi, dar e o adevărată măiestrie să transformăm momentele proaste ȋn cărămizi pentru o zi bună şi veselă, alături de toate celelalte.
Ȋn concluzie, ziua mea de ieri, deşi ȋncepută prost, a fost una productivă, cu multe idei, linişte şi zâmbet!
Vă doresc o zi frumoasă!
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
