| Vestea proastă este că timpul zboară. Vestea bună este că tu ești pilotul. ‒ Michael Altshuler
Multe sunt persoanele care simt trecerea timpului în mare viteză, totul rezumându-se adesea la luni-duminică, început de lună-sfârșit de lună, ianuarie-decembrie.
TIMPUL, este cel pe care, de nenumărate ori, îl cuantificăm în funcție de acțiuni, experiențele trăite, intensitatea plăcerii sau profunzimea durerii pe care o simțim.
Prin trecerea clipelor și adunarea lor în partea de jos a clepsidrei temporale, ajungem să realizăm cum, de fapt, armonia și echilibrul vieții noastre vin odată cu valorificarea timpului.
Așadar, în fiecare moment, putem regândi cum dorim să îl consumăm sau să îl investim.
| Cei mai puternici doi războinici sunt răbdarea și timpul. ‒ Lev Tolstoi
Fiind supuși unui cotidian bombardat de acțiuni imperative, urgente, de rutina profesională, precum și distrași de la esențial, prin acordarea atenției unor aspecte ce ne fură timpul fără a-l umple întotdeauna cu valoare adăugată, ne trezim că acesta trece într-o manieră total diferită de viziunea și planurile noastre.
Dualitatea conceptului timpului îl face să fie ceva tangibil totodată, dar și o măsură a naturii ce ne scapă, un concept pe care nu îl putem modela întocmai după dorințele noastre, de aceea, este indicat să găsim metode prin care să îl optimizăm.
Este oare posibil să facem mai multe lucruri fără a pierde timpul și a-l eficientiza ?!
Societatea ne oferă exemple multiple prin persoanele ce își trăiesc viața intens, structurat, în mod productiv și care reflectă prin tot ceea ce sunt și fac, că acest deziderat este posibil. Să ne lăsăm inspirați.
| Timpul nu este o resursă regenerabilă. Odată ce a trecut, s-a dus. Tu nu vei mai vedea niciodată acest moment. ‒ Invajy
Se spune că ajungem să regretăm mai mult ceea ce nu am făcut, decât ceea ce facem, așa că, de ce să mai așteptăm ?!
Indiferent de țelurile acestui an, fiecăruia dintre noi i se potrivește o tehnică personală de ‘prindere’ a timpului și de a-l optimiza.
Putem trăi viața pe care ni-o dorim, dar doar dacă acționăm în concordanță cu maximalizarea resurselor de care dispunem.
Prin îndepărtarea autolimitărilor, fricilor, îndoielilor și o planificare riguroasă, ne putem deplasa de la ideal la real.
Iată câteva dintre metodele prin care vom avea o siguranță că dorințele noastre se vor materializa:
- Planificare
Creați o viziune și începeți prin a face acțiuni concrete în direcția atingerii ei. Fiți deschis evenimentelor și circumstanțelor ce nu au legătură cu planul vostru, dar nu nu vă abateți deseori. Stima de sine este legată și de îndeplinirea micilor sarcini sau țeluri.
- Prioritizarea activităților
Există multe exemple despre cum ne putem prioritiza activitățile, însă doar încercându-le, vom realiza ce ni se potrivește personalității atunci când trebuie să acționăm. Putem începe prin a observa cât de ușor ne lăsăm distrași și cum reacționăm la sarcinile imperative dar neprevăzute, astfel încât activitățile din planul nostru să nu se învăluie în haina amânării.
- Utilizarea tehnicii Pomodoro/ Blocarea unui moment al zilei special pentru activitățiile propuse
Francesco Cirillo, inventatorul tehnicii, susținea că activitatea mentală se dovedește a fi eficientă dacă este de scurtă durată și neîntreruptă, fiindu-i urmată o pauză de 5 minute. Așa că, el a sugerat să lucrăm concentrat 25 de minute cu o pauză de 5. Avem nevoie de dorințe/ scop, o agendă, un pix și un cronometru.
Dacă simțiți că nu puteți acorda mult timp unei singure activități fără a vă întrerupe constant, setați-vă cronometrul și încercați-o. Puțin cu puțin, veți face să devină mult. Nu subestimați puterea unei jumătăți de oră.
- Alocarea momentelor pentru feedback și revizuirea petrecerii timpului
Simțiți timpul ca prieten sau obstacol în îndeplinirea scopurilor imediate dar și viitoare?
Pentru a deține un oarecare control și a nu pierde din vedere scurgerea timpului, dedicați o perioadă pentru a observa obiectiv cum petreceți timpul și ce anume vă apropie sau distanțează de măreția visurilor voastre.
Prin tot ceea ce faceți, nu ezitați să găsiți metode și resurse pentru a trăi un 2023 extraordinar.
Până data viitoare, gânduri senine și planuri materializate.
Gyorgydeak Patricia
- Bilet spre MARTE, prin FICȚIUNE - 10 sept. 2024
- Perioada de Probă: O Fereastră de Oportunități și Provocări - 20 aug. 2024
- Cum Influențează Preavizul Viitorul Tău Profesional? - 15 iul. 2024