Eram liber. Soția și copilul erau plecați la bunici, așa că aveam și eu câteva zile liniștite.
O tânără colegă de serviciu îmi făcea mai demult ochi dulci și eu îi răspundeam cu aceeași monedă. Știam că locuiește singură. Am găsit momentul potrivit și i-am șoptit, după ce m-am asigurat că nu e nimeni în jur, că o aștept în fața cinematografului din centru. A fost încântată. Timpul trecea foarte greu și mă uitam tot timpul la ceas. Peste trei ore va fi a mea, o doream atât de mult. În sfârșit, a sosit și ora mult așteptată. Am mai zăbovit câteva minute, lăsând-o pe ea să fie prima la întâlnire.
Pe când socoteam că ar fi ajuns, am urcat în mașină și am demarat. Ea mă aștepta în fața cinematografului, așa cum ne-am înțeles. S-a urcat rapid în mașină, de frică să nu ne vadă cineva cunoscut. Am ajuns la ea acasă. Avea o garsonieră mobilată cu gust, atmosfera era plăcută, te îndemna la dragoste. Mi-a pregătit o gustare, dar eu aveam chef de… altceva.
Așa că, fără altă introducere, am sărutat-o salbatic pe gură, pe sâni, am făcut dragoste pe jos, flămânzi unul de celălalt. A durat destul de puțin; eu am fost de vină. Așa că, în timp ce ea făcea duș, eu am băut câteva pahare de vin roșu, să-mi încarc bateriile. N-o să am eu așa ghinion să mă oprească poliția. Am mai băut un pahar, am făcut dragoste din nou și de această dată a fost mai bine. Spre seară, am plecat acasă. Conduceam foarte atent, nu eram amețit, dar dacă aș fi suflat într-o fiolă, sigur s-ar fi înverzit și polițistul. Am luat-o pe străzi lăturalnice. În fața mea circula un biciclist.
Când m-am apropiat, am observat că era un copil care nu ajungea bine la șaua bicicletei, pedala în picioare.
În momentul când încercam să-l depășesc, copilul s-a dezechilibrat și a căzut. N-am mai putut face nimic, l-am lovit din plin. Am oprit pentru o clipă, cu intenția să-l duc la spital. Mi-am adus aminte că am băut, deși eram nevinovat, poliția m-ar fi acuzat. Am fugit. Am ajuns acasă, am verificat mașina; nu se vedea nici o urmă, am scăpat. Îmi era, totuși, frică să nu fie văzut cineva mașina. Erau doar câteva în oraș de culoare ocru. Stăteam în casă cu luminile stinse și fumam țigară după țigară.
„Ce-o fi cu copilul acela, poate nu-i așa de grav, l-o fi găsit cineva, s-o fi speriat numai?… Dar dacă a murit? Doamne, Dumnezeule, ce-am făcut? De ce nu m-am oprit? Trebuia să-l ajut. Cum am putut face una ca asta? Merg să mă predau! Mi-e frică! De ce să mă predau? Sunt nevinovat, copilul a căzut, s-a dezechilibrat…
Da, dar trebuia să-l duc la spital! Cum am putut fi atât de laș? Au să mă prindă!”
Am adormit. Cineva suna insistent la ușă. M-am trezit buimac, m-am dus să văd cine sună.
– Cine e?
– Poliția!
S-a sfârșit! Am deschis. Doi polițiști se uitau nedumeriți la mine.
– M-ați prins!
– Da, domnule, bine că v-am prins acasă. Fiul dumneavoastră este la spital, când se întorcea de la bunici, cu bicicleta, a fost lovit de o mașină. Din păcate, nu l-am prins încă pe acel om de nimic care a lăsat copilul rănit în stradă. Știm doar că mașina care l-a accidentat e de culoare ocru.
Ucu Bodiceanu
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
