Da, sunt o mare iubitoare de cafea și tocmai din acest motiv, în urmă cu câteva duminici, am trecut pragul Festivalului Cafelei. Sincer, cred că a fost cea mai aromată după-amiază din viața mea. Nu doar că ador cafeaua, dar mirosul ei este acel ceva pentru care dimineața cobor din pat.
Evenimentul nu a fost ceva grandios, însă, încă de la intrare aveam senzația că acolo este locul meu. Totul era despre ea, băutura mea preferată.
O atmosferă destul de intimă pentru un festival: expresoare ce umpleau încăperea de aburi și felurite mirosuri care îți ofereau senzația de paradis pe tărâmul Clujului.
Pentru mine a fost echivalentul unui parc mare de distracții…mai altfel:). Nu știam cu ce sortiment de cafea să încep, pentru că toate emanau un parfum delicios care mă deconecta de la realitate.
După degustarea mai multor tipuri de cafea, am ajuns, în capătul sălii, la un stand mai special. Priveam boabele mari de cafea ce au făcut drumul lung din Costa Rica, iar băiatul din spatele standului, văzându-mă atentă, a început să îmi povestească…
În călătoria înspre Mecca, bătrânul maestru al lui Omar moare. Dar înainte de asta, îi spune învățăcelului său că în momentul în care sufletul i se va desprinde de trup, pe Omar îl va vizita o nălucă căreia trebuie negreșit să îi dea ascultare în tot ce îl va îndemna să facă. A doua seară, în fața ochilor speriați a lui Omar, năluca a creat un izvor din care tânărul și-a umplut un ulcior. Trebuia să pornească la drum și să se oprească în locul în care apa din ulcior începea să se agite.
După o bună bucată de vreme, apa a început să se tulbure lângă orașul Maka. Odată intrat în cetate, a constatat că oamenii din comunitate sufereau de o boală incurabilă. Omar a început să se roage. Când se ruga cu o mână deasupra capetelor oamenilor, aceștia se vindecau. Vestea s-a răspândit repede și în doar câteva zile a fost chemat să o vindece pe fiica regelui. Nu doar că a vindecat-o, dar s-a și îndrăgostit de ea.
Planul lui era să o fure, însă regele a aflat imediat și l-a trimis în pustiu, unde casă îi era o peșteră iar singura sursă de hrană erau niște plante și un arbore cu fructe roșii.
Foamea l-a împins să guste din acel arbore, iar fructele mici și roșii nu doar că l-au ajutat să supraviețuiască, ci l-au ajutat să ajungă din nou la curtea regelui. Energia și vitalitatea acelei plante l-au ajutat să devină cunoscut ca deținând elixirul vieții. Mai mult decât atât, acea plantă vindeca boli și, datorită acestui lucru, regele i-a făcut cadou un palat extrem de frumos și i-a dat voie să se căsătorească cu fiica sa.
De atunci, se zice despre cafea că este elixirul vieții sau băutura iubirii. Și vestea cafelei s-a dus departe. În Turcia, miresele, ca parte din jurăminte, promiteau să le pregătească zilnic cafeaua soților. Dacă acest angajament nu era respectat, fapta era considerată motiv de divorț.
Când a terminat istorioara, mi-am dat seama că eram așezată la o măsută de lemn, cu un blat plin de cafea, savurând licoarea iubirii turcești.
Dragostea pentru cafea nu are vârstă!
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
