Istoria Grădinii Botanice din Cluj începe în 1872 când s-a pus problema amenajării în scop didactic, pentru universitate, a unei grădini în partea vestică a orașului, pe locul actualelor Clinici Universitare. Planul a fost abandonat după începerea lucrărilor la vastul complex de spitale. Profesorul Aladár Richter, director între 1899-1913 a avut inițiativa cumpărării de la particulari a terenului cu suprafața de peste 10 hectare pe panta sudică a orașului pentru a realiza proiectul. Primul Război Mondial a frânat lucrările, iar profesorul Alexandru Borza a organizat apoi, încă din 1920 împreună cu șeful de culturi Cornel Gürtler planul noii grădini botanice.
Grădina Japoneză este una dintre cele mai căutate amenajări peisagistice fiind elaborată în stilul intermediar Gyo – no – niwa care cuprinde aproape treizeci de elemente specifice, de la insulă și lac, la pod arcuit, lanterne de piatră, ceainărie, intrare rustică, punte de piatră sau pietre cu diferite semnificații sacramentale (Piatra Închinării, Piatra Pașilor, Piatra Proeminentă, Piatra scaunului de onoare, Piatra vederii perfecte, Piatra umbrei de lună).
Aici sunt sădite plante specific nipone care conferă spațiului personalitate. Alături de glicine care inundă cu tonuri de albastru și violet peisajul, crizantemele, irișii, hortensiile, bujorii, magnoliile, cireșii, gutuii și duzii japonezi sau copacul sacru de ginkgo biloba ne introduc în natura Țării Soarelui Răsare.
O particularitate este liliacul (Syringa emodi) din extremul orient, a cărui rudă apropiată este liliacul endemic din Munții Apuseni (Syringa josikaea), acesta din urmă fiind o relicvă din era terțiară conservată pe acest mic areal de pe teritoriul Transilvaniei.
Concepută chiar din timpul directoratului lui Alexandru Borza, grădina japoneză formează un ansamblu de sine stătător, un colț imposibil de confundat, prin echilibrul natural sugerat de componentele specifice. Realizarea unei astfel de grădini este o formă de artă în Japonia, unde lipsa spațiilor ample obligă la reflectarea la scară mică a unor peisaje. Elementele cheie ale unei grădini japoneze sunt piatra, reprezentată prin stânci care formează structura peisajului, plantele care conferă culoare ce se schimbă în funcție de anotimp și apa ca forță a vieții.
Grădina japoneză inspiră calm și o perpetuă putere de înnoire tocmai prin elemente obișnuite, chiar banal, dar care aranjate într-o manieră specifică, de o simplitate debordantă, inspiră eleganță, grație și armonie. Umilința respectuoasă în fața naturii, a creat de-a lungul secolelor o cultură a grădinăritului care transpune orice privitor în lumea extremului orient, în care omul rămâne entuziasmat în fața simplității, dar și a măreției naturii, învățând să înțeleagă frumusețea pietrelor și a detaliilor mediului în care fiecare element este în relație cu celălalt.
Surse info + foto: Pop, Emil, Grădina Botanică din Cluj, Ed. Meridiane, București, 1966 / Young, David, The Art of the Japanese Garden, Tuttle, Singapore, 2005 / Asociația Clujul de Altădată
#ClujulDeAltadata #AncutaLacrimioaraChis
