Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai… (Miorița – Vasile Alecsandri)
A fost odată ca niciodată, într-o țară mândră cum nu mai e alta, un loc pe vârf de munte, în care liniștea se întâlnea cu gândurile omului, iar iubirea ce se năștea din întâlnirea lor încununa plaiul ca într-un buchet de flori de câmp. Și oamenii erau fericiți și muncitori, și portul popular se confunda pe deal cu margaretele, și animalele mergeau ziua la deal și seara înapoi în vale, iar grija zilei de mâine pentru omul de la țară nu exista.
Nimic nu le lipsea oamenilor, pentru că Dumnezeu le-a dat și pământ să îl muncească, și animale să le poată căra truda, iar merindele de zi cu zi și le făcea omul cu mâna lui, în gospodăria de care se ocupa zi lumină.
Erau mai fericiți oamenii, că soarele le ardea obrajii la amiaz, iar apa de izvor le răcorea fruntea spre seară. Copiii alergau prin curți și mai furau câte o poamă, iar tinerii nu se plângeau de lipsuri.
Azi încă, dacă ajungi în Mărișel, mai poți să simți iubirea.
La o oră distanță de Cluj, pe drumul Gilău-Tarnița, te așteaptă pe culmi o parte din Țara Moților. Mărișel, așa cum apare pe hartă, sau Pământul Sfânt cum îmi place mie să îi spun, pentru că de la intrarea în sat te întâmpină o troiță și până la ieșire, dacă dai de localnici, le citești în ochi dragostea pentru tot ce le-a dat Dumnezeu.
Drumul e șerpuit și primejdios pe alocuri, dar crestele brazilor îți arată calea oriude ai vrea să ajungi. Și unde ai putea să mergi, te întrebi poate, dacă ai ajuns deja în vârf? – Spre tine. Când ajungi la Mărișel, te-ai întors de fapt la tine.
Te afli la munte. Chiar dacă e mijlocul verii, răcoarea care adie îți mângâie sufletul. Te oprești pe o margine de drum să admiri priveliștea și începi să îți amintești…
Cum era în copilărie, atunci când așteptai vacanța mare ca să poți pleca la bunici?
Cum era atunci când ajungeai și nu aveai nici cea mai mică frică să faci un baraj din pietre în albia râului și să te scalzi cu prietenii tăi acolo toată vara?
Cum era când alergai pe câmp și făceai coronițe din flori?
Ca și atunci, la fel e și acum. Mirific. Doar că acum, prețuim clipa. Acum, când ajungem la munte, ca să ne bucurăm, ne oprim telefonul. Sau, ca să păstrăm amintirea vie, imortalizăm într-o fotografie momentul. Acum, venim la munte ca să ne încărcăm bateriile și plecăm cu sufletul plin, pentru că ne-am reîntâlnit cu noi, așa cum suntem cu adevărat.
Eu vin la Mărișel ca să îmi amintesc de copilărie. De străbunica mea, de verișori, de serbarea de la Fântânele la care mă aducea bunicul meu de mână fără greșeală în fiecare an la început de luna iulie. De gustul balmoșului proaspăt, de plimbarea cu căruța, de mirosul fânului proaspăt întors, de cei mai frumoși ochi pe care i-a văzut inima mea, de mâna care mă mângâia din poartă, de fântâna la care unchiul meu își adăpa caii.
Tu poți să vii la Mărișel să le trăiești acum pe toate acestea. Pentru că localnicii îți zâmbesc la fel de frumos. Pentru că din poartă în poartă, vei vedea un afiș cu ,,Vindem caș proaspăt, smântână, ouă și miere”. Pentru că din vorba lor, vei înțelege și tu cum a fost mai demult. Pentru că oricât de mult ar trece timpul peste noi, brazii rămân aceiași, doar își înalță crestele. Și ei cresc, la fel ca tine. Și ei adună amintiri, la fel ca noi. Și tot la fel ca noi, și ei păstrează cele mai frumoase povești nespuse.
De la Cluj spre Mărișel, treci pe lângă Lacul Gilău, Lacul Someșul Cald și Lacul Tarnița. După începi să urci la munte. De la Mărișel spre Cluj, te poți întoarce prin Beliș, acolo unde vei da de ultimul lac, Lacul Beliș. Spre Huedin, mai poți face o oprire la Cascada Valul Miresei.
Vei fi tot tu la întoarcere, doar că vei avea inima mai bogată.
- O țară mândră, la fel ca inimile ce s-au născut în ea. La Mulți Ani, România! - 1 dec. 2022
- FSPAC salvează o viață. Povestea mișcării FSPACallTogether - 27 nov. 2022
- Laptele magic din judeţul Cluj - 14 sept. 2022
