Poveşti din ClujClujul vintageFosta Piață Carolina și povestea împărătesei „mamă a săracilor”

Fosta Piață Carolina și povestea împărătesei „mamă a săracilor”

Cea mai veche dintre piețele Clujului, actuala Piață a Muzeului a purtat numele Ovár (Piața Veche), iar în anul 1899, după ce obeliscul Carolina a fost mutat din piața centrală pe actualul amplasament, locul a primit numele primei împărătese din familia de Habsburg, care a vizitat orașul. 

Împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina Augusta au vizitat Clujul între 18 și 27 august 1817. Călătoriile la periferia imperiului erau menite să liniștească populația sărăcită după foametea datorată recoltelor slabe și după criza economică de după războaiele napoleoniene. 

Înainte de a fi soția lui Francisc, Carolina a fost căsătorită cu prințul moștenitor Wilhelm de Württemberg, ale cărui cuvinte după nuntă au fost: „Suntem victimele politicii.” Căsătoria neconsumată a fost anulată șase ani mai târziu de către Papa Pius VII, iar Carolina a devenit soția lui Francisc I, împărat al Austriei și rege al Ungariei și Boemiei. Acest mariaj a durat douăzeci de ani, până la moartea soțului care era cu douăzeci și patru de ani mai în vârstă decât ea. Carolina și-a construit o imagine publică pozitivă, dedicându-și viața celor nevoiași, fapt pentru care a  fost supranumită „mama săracilor”. 

Spitalul care funcționa în Piața Veche a Clujului a purtat numele împărătesei, căci aceasta a înființat o fundație care să susțină activitatea stabilimentului. Spitalul Carolina ajunsese la sfârșitul secolului al XIX-lea să fie aibă șase clădiri în care erau 200 de paturi. Spitalul orășenesc a primit din partea cuplului imperial o retribuție veșnică în sare, cu care să se susțină. Aceasta a fost achitată regulat până în anul 1918.

Pentru a marca vizita cuplului de Habsburg în oraș, a fost ridicat în piața centrală monumentul legat tot de numele Carolinei, un obelisc înalt de zece metri, care la sistematizarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost mutat în zona Bisericii Franciscane. Din anul 1899 și până în anul 1954, piața în care a fost mutat obeliscul a purtat numele împărătesei Carolina, din 1954-1967 s-a numit Piața Dimitrov, iar din 1967 până în prezent se numește Piața Muzeului, aici aflându-se Muzeul de Istorie a Transilvaniei.

Piața Muzeului a devenit în zilele noastre unul dintre cele mai boeme locuri ale Clujului, cu restaurante și terase primitoare.

Mai Multe

More article