Poveşti din ClujOamenii frumoși ai ClujuluiFlorin Olari - artistul fenomenal care excelează în pictura bisericească și în...

Florin Olari – artistul fenomenal care excelează în pictura bisericească și în arta contemporană

Povestea lui Florin Olari, unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici din Transilvania și un artist prodigios care abordează arta contemporană cu tentă suprarealistă, fascinează prin efervescența fiecărei felii de viață.

Copilăria – leagănul creativității absolute

Născut în Poiana Ilvei (județul Bistrița-Năsăud), pictorul Florin Olari a trăit experiența unei copilării captivante care i-a modelat admirabil personalitatea. Părinții Liviu și Ilenuța Olari i-au insuflat principii morale solide, pe care doar niște oameni minunați și extrem de bine ancorați în viața socială și spirituală o pot face. Între cei trei copii (Liviu, Emiluț și Florin), mezinul a dezvoltat o pasiune profundă pentru pictură, transmisă de spiritul patern, preocupat la rândul lui de artă. 

„Tatăl meu a văzut în mine, acel pictor care nu a reușit să fie el.”

Hărnicia este o altă calitate a pictorului Florin Olari, pe care a deprins-o de la bunica paternă pentru care nu exista timp liber. Povestea acelei femei, Ioana, care scria poezii și rugăciuni cu simplitatea și smerenia date de viața plină de poveri a satului de munte bistrițean, impresionează prin reliefarea unui caracter puternic și determinat: aflată cu doi nepoți în brațe, în drumul ei, ea torcea, iar viitorul pictor se bucura de brațele puternice și de mâinile aspre care ofereau atâta căldură. O astfel de imagine, în umbra nopții, încântă și contrariază, vrăjind imaginația oricăruia dintre noi.

Copilăria artistului este parcă desprinsă din povești, plină de jocuri palpitante și idei năstrușnice privind confecționarea manuală a jucăriilor, evadări în natură și buclucuri demne de romane de aventură. Trăirile acestei perioade sunt fabuloase: apropierea de natură, spectacolul culorilor din toamnele târzii, griurile iernii, nuanțele proaspete și puternice ale primăverii și galbenul auriu, culoarea soarelui de vară, i-au rămas întipărite în memorie. De altfel, galbenul a devenit culoarea lui preferată, regăsită în fiecare pânză pictată mai târziu.

Desenul și pictura au curs natural în viața tânărului artist care experimenta, încă din copilăria timpurie, desenul după icoanele din casă, singurele reprezentări la care se putea raporta la acea vârstă. În gimnaziu a studiat și vioara, de a cărui sunet s-a legat profund, dar canalizarea spre pictură a făcut ca acest instrument să rămână la nivelul unei pasiuni latente.

Declicul spre arta contemporană s-a produs în momentul în care copilul Florin Olari a descoperit în casa bunicilor, un dulap plin cu faguri de miere. Forma, textura, mirosul și culoarea acestora l-au marcat intens: cu cât este mai proaspăt un fagure, are o culoare mai deschisă și se închide pe măsură ce acesta se învechește, pornind de la galben luminos, până la nuanțe închise de brun. Fagurele a devenit astfel, la maturitate, amprenta lui vizuală, elementul care se regăsește în toate lucrările lui. 

Mii de metri pătrați pictați în frescă

Pasiunea pentru arta bizantină s-a concretizat în școlile pe care le-a urmat. După absolvirea Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița, Florin Olari s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă (Universitatea Babeș-Bolyai), secția Patrimoniu cultural, unde s-a pregătit în domeniul artei sacre. Următorul pas a fost masteratul cu lucrarea de disertație „Însemne divine” și doctoratul cu tema „Simbolistica mierii și a fagurelui în cultura religioasă și laică”, studii realizate la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Pictor și restaurator autorizat de către Patriarhia Română, Florin Olari pictează biserici „în speranța de a fi mai bun și mai aproape de Dumnezeu”. De la maestrul Dan-Mihai Ivanovici a învățat faptul că exprimarea artistică are la bază trăirea spirituală și că este foarte important să cunoști ca artist viața sfântului pe care îl pictezi. Fresca este o emanație a trăirii spirituale care are la bază postul și rugăciunea. În pictarea unei biserici, nu este suficient talentul, el este completat de o pregătire duhovnicească prin împărtășanie și încrederea că Dumnezeu deschide mintea, conștiința și orizontul artistului, pentru ca pictura care iese din mâinile lui să fie de folos omului de rând, ce poate ajunge la desăvârșire, așa cum sunt sfinții din fresce. Pictura lui Florin Olari este pentru cei care ajung în bisericile zugrăvite de el, o interacțiune cu esența divină, astfel fiind înconjurați de privirile blânde și de gesturile fine ale celor care și-au jertfit viața pentru Hristos, trăirea credinciosului se adâncește în reverie și comuniune cu Ființa Supremă. 

Pentru tânărul artist, pictura bizantină nu este o profesie, ci o trăire intensă și sensibilă, care emană mesajul Evangheliei și lumina lui Hristos cel Înviat. Cele 16 biserici pictate stau mărturie, împreună cu Mănăstirea Strâmba din Sălaj (ultima sa realizare) prolificității și talentului său.

Arta abstractă, o desăvârșire a celei bisericești

Fără să se desprindă de latura spirituală, Florin Olari reușește să abstractizeze și să polarizeze concepte dintre cele mai profunde: credința, creația, infinitul, binele, libertatea, speranța, etc. Chiar dacă pictura abstractă cu tentă suprarealistă pare antagonică față de canonul coloristic și figurativ al celei bisericești, artistul realizează lucrări de mare amploare extrem de rafinate.  Modernă și perfect integrată spiritului contemporan, pictura este un univers în care tronează fagurele de miere, ca exponent al perfecțiunii Creației.

Numeroasele expoziții personale și de grup îl plasează pe Florin Olari în galeria numelor mari ale artei contemporane. 

Mai Multe

More article