Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariEdi Nistru bătătoreşte calea către primul sanctuar de animale din România

Edi Nistru bătătoreşte calea către primul sanctuar de animale din România

Lucrurile repetitive pe care le facem zi de zi, ajung să ni se pară normalitate.

Aproape că nici nu mai stăm să ne întrebăm ce efect are fiecare alegere.

Normalitatea poate înseamna şi a vedea în animale ceva ce trebuie să crească, să producă lapte şi să ne ofere cea mai delicioasă carne.

În România se întâmplă ceva ce trebuie să ne facă mândri- o mică „abatere” de la normalitate, prin crearea unei oaze de linişte pentru nişte văcuţe salvate din calea abatorului.

Cine s-a gândit vreodată că o văcuţă, îţi poate schimba viaţa?

Ei bine, nici Doina Badea– iubitoare de animale şi co-fondatoarea primului sanctuar de animale din ferme din România, Sanctuarul NIMA, nu şi-a imaginat asta.

În căutarea unei oaze de linişte, departe de paşii mereu grăbiţi de la oraş, Doina a ajuns să înfiinţeze chiar ea, o oază de linişte.

Provocarea Doinei a fost de a achiziţiona locaţia de care aveau nevoie aceste văcuţe, însă suma necesară obţinerii noii păşuni, nu este tocmai la îndemână.

Edi Nistru, iubitor de natură şi animale, a înţeles demult importanţa acţiunilor civice, într-o societate aplatizată de cutume.

Aşa că, el va alerga fără oprire, 140 de km, pentru a contribui la obţinerea unei părţi din suma necesară.

Este un traseu lung, cu 30 de km în plus faţă de altele parcurse, dar linia de finish nu i se pare departe, atunci când povesteşte despre libertatea acestor văcuţe, ce vor rămâne neexploatate.

Primul pas va fi făcut din Sighişoara, apoi va traversa munţii Făgăraş prin vârful Moldoveanu, iar la linia de finish, îl vor aştepta aplauzele prietenilor şi mulţumirea Doinei, care nu se simte singură în toată această ‚abatere’ a sa de la normă.

Doina Badea, Edi Nistru şi Diana Bejan, cea care i se va alătura ultramartonului montan, confirmă crezul lui John Rockefeller:

Aşadar, urmează un maraton al autodepăşirii propriilor limite, de anduranţă şi rezilienţă, un gest
simbolic, dar care poate redefini termenul de normalitate.

Prin libertatea pe care el o simte atunci când aleargă, va reda văcuţelor aflate în Sactuarul NIMA, o libertate nemaiîntâlnită până acum.

Dacă vrei să donezi pentru Edi şi cauza lui o poţi face AICI

 

 

@Gyorgydeak Patricia

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Mai Multe

More article