Untold este locul în care în mai puțin de 100 de metri, zilele trecute am auzit 15 limbi diferite.
Știam că orașul nostru găzduiește unul dintre cele mai renumite festivaluri din Europa, însă nu mă așteptam sa văd atâtea culturi diferite pe durata primelor 3 zile.
Este oare prea mult să întâlnești cunoștințe comune din orașul în care ți-ai făcut masteratul, oraș care se află la nu mai puțin de 2500 de km distanță?
Vă spun eu că nu! Iar sentimentul este unul extrem de frumos.
După ce am intrat pe Main Stage și am înaintat printre zecile de mii de festivalieri, mi-a sărit în ochi steagul Spaniei. Momentul propice să intru în vorbă cu o gașcă de 3 băieți. Am aflat că sunt din Zaragoza și culmea că sunt prietenii unuia dintre foștii mei colegi de facultate. Au urmat niște sesiuni de poze ca să ne lăudăm cât de mică este lumea și normal ca să le facem în ciudă cunoștințelor noastre comune. :)))
Băieții erau foarte încântați de festival. Ba mai mult, mi-au spus că le-a fost recomandat de către un belgian, care jura că Untoldul este mai „tare” decât Tomorrowland. Motivele sunt clare și simple:
- După apusul soarelui, cei mai mari Dj ai lumii intră pe scenă ;
2. Petrecerea continuă până în zorii zilei;
„Știi doar că în țara mea – las fiestas- se termină în zorii zilei, doar după ce servești micul dejun. Nu este bine să mergi noaptea acasă, uneori este chiar periculos, iar în cazul de față pot spune că aplicați regula Spaniei.” :)))) – Guillermo
3. Decorurile sunt de poveste iar parcul arată de zile mari. Pe întreg perimetrul său ai parte de diverse activități, de colțuri care spun povești și în care te poți simți chiar tu un personaj mitic din Transilvania.
4. Untoldul este Transilvania! An de an capitolele se scriu în jurul aceluiași mit: Magia Transilvaniei.
Festivalierii sunt încântați de poveștile cu Dracula, de magie și de necunoscut. Iar dacă la acestea se adaugă și mixul celor mai buni Dj din lume, succesul este garantat.
Dacă nu ați ajuns încă pe teritoriul celei mai tari capitale a nopții și magiei, nu ratați ultima zi! Vă veți îndrăgosti de tot și de toate încă din momentul în care faceți primul pas pe tărâmul Untold-ului căci nu este vorba doar despre muzică, este despre artă și prietenii și zâmbete. Chiar dacă sunteți clujeni, aveți ocazia să vă simțiți festivalieri în propria voastră casă.
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018