Trăim vremuri ȋn care şcoala nu mai este percepută la fel precum era mai demult. Că o fi vina erei tehnologice, a neseriozităţii oamenilor sau a curriculum-ului, cert este că educaţia ȋn România este privită de mulţi ca fiind un domeniu ce are nevoie de o schimbare.
Povestea Victoria Edu a ȋnceput tocmai aşa. Din dorinţa de a face o schimbare, de a le oferi o şansă copiilor de a ţine pasul, de a-i determina pe cei mici să ȋnţeleagă că şcoala nu e un monstru care le răpeşte anii, ci e un catalizator al educaţiei lor, e obiectul ce contribuie la pregătirea lor pentru viaţă.
De ce meditaţii? Pentru că, mamă fiind, mi-am dat seama că, din păcate, este nevoie de meditaţii. Şi se observă că este nevoie de meditaţii de la vârste mult mai fragede decât mai demult: clasa a IV-a, a V-a, de exemplu. Nu ştiu de unde apare presiunea, dar copiii nu se mai adaptează aşa de uşor la sistemul de ȋnvăţământ, care este ȋnvechit.
Mihaela Ciupei, director Victoria Edu Cluj-Napoca
Victoria Edu oferă altfel de meditaţii, oferă o altfel de gândire asupra ȋnvăţatului. Metoda lor de predare se concentrează extrem de mult pe personalitatea fiecărui copil ce le trece pragul spre a fi instruit ȋn tainele unor materii precum matematica, limba română, istorie, chimie, limbi străine. Fiecăruia i se dă şansa de a se exprima şi de a ȋnvăţa ȋn stilul lui propriu, un stil ce este descoperit printr-o testare specială, la ȋnceput, de către specialiştii din centrele de meditaţii.
Trebuie să ȋi facem pe copii să ȋnţeleagă că şcoala nu rea. Centrul nostru este un mediu propice ȋnvăţării, copii ştiu de ce şi pentru ce vin aici, la noi. Se fac şedinţe de grup, sunt maxim cinci cursanţi la o oră de meditaţii, unde li se ȋmbină stilul lor de ȋnvăţare. De exemplu, un copil vrea să vină la ore de limba română: ȋl testăm, pentru a-i determina modul lui de a ȋnvăţa şi astfel noi, profesorii, ştim cum să le oferim informaţia pentru ca ei să o stocheze mai uşor.
Mihaela Ciupei, director Victoria Edu Cluj-Napoca.
Programul cursurilor din cadrul centrului de meditaţii este conceput ȋn aşa fel ȋncât să ţină cont de programul fiecărui copil, astfel cele două ore pe care cel mic le petrece la centru să fie utilizate ȋn cel mai optim mod cu putinţă. Profesorii sunt tineri, amuzanţi şi plini de răbdare, iar misiunea lor principală este să-i ȋmbie pe cursanţi atât spre cunoaşterea materiei, cât şi spre cunoaşterea capacităţilor lor proprii.
Prin metoda lor, cei de la Victoria Edu lucrează atât la tolba de cunoştinţe ale elevilor, cât şi la stima lor de sine şi la particularităţile lor ca fiinţe sociale. Este extrem de important ca cei mici să se simtă bine ȋn pielea lor şi să aibă ȋncredere ȋn ei. Acest lucru contribuie enorm la dezvoltarea lor, atât pe parte educaţională, profesională, cât şi pe partea personală.
Victoria Edu Cluj-Napoca se află ȋn Piaţa Mihai-Viteazul, la numărul doi. Fiind o franciză ȋncepută ȋn Bucureşti, ȋi găsiţi şi ȋn şase puncte din Bucureşti, dar şi ȋn oraşul Piteşti.
Aşadar, dacă aveţi nevoie de o altfel de abordare a ȋnvăţării, de o provocare ȋn propria voastră instruire, vă ȋndemn cu tot dragul să le treceţi pragul.
Ȋi găsiţi atât aici, pe site-ul lor oficial, cât şi pe pagina de Facebook.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020