Există mirosuri care, atunci când le simţim, ne provoacă să ne amintim momente trăite, cândva, dar şi locuri care, astfel, rămân vii în mintea noastră.
Mie îmi place mirosul prafului umed care se ridică în aer după o ploaie de vară…da, aveam, cred, vreo 6-7 ani când, fiind în vacanţă la bunici, la sat, am ,,colecţionat,, mai mulţi mormoloci pe care i-am aşezat cu grijă, să nu-i găsească nimeni, într-o găletuşă de plastic verde. Le-am pus apă din şanţul din care i-am cules, ca să se simtă mai acasă…În după amiaza aceea, după ploaie, la vreo 5 zile de când îi culesesem…multe broaşte au ieşit din garaj şi au năvălit în curte. Noi, eu şi fratele meu mai mic, stăteam împreună cu bunicii şi priveam, aşa cum se întâmpla mai totdeauna când ploua.
Bunicul meu, un om practic şi respectat, când a văzut broaştele nu s-a gândit la un semn divin care prevesteşte o nenorocire, ci m-a întrebat uşor iritat…ce ai mai făcut iar?
Şi îmi mai plac mirosul de scări de bloc spălate, cel din încăperile cu pereţii nou vopsiţi…şi iarba proaspăt tăiată…
Ştiu că deja vă gândiţi la imagini pe care să le asociaţi cu arome găsite sau păstrate în propria memorie. Şi mai ştiu că astfel de ,,ancore,, adânci pot fi lăsate în subconştientul nostru şi de gusturi, dar asta este o altă poveste frumoasă…
Ramona Mihu
