European Book Day își propune să aducă lectura în viața tinerilor, într-o formă atractivă și plină de suflet, să creeze noi căi de apropiere între ei și carte și să le arate că experiența lecturii deschide, în același timp, minți și inimi. Prin acest eveniment organizat în patru dintre ţările partenere (martie 2022 – Austria, aprilie 2022 – România, mai 2022 – Suedia şi noiembrie 2022 – Germania) sunt create contexe în care tineri provenind din medii culturale dezavantajate și tineri cu acces facil la procesul educativ să se întâlnească în jurul cărții și să se bucure de o zi specială dedicată ei.
În 27 aprilie, Cluj-Napoca devine gazda European Book Day, proiect cu și despre lectură care își propune să reconecteze într-o formă atractivă tinerii cu cartea.
Născut sub forma unui parteneriat între șapte organizații din cinci țări europene și co-finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, European Book Day se află acum la prima ediție, Evenimentul European Book Day din România va avea loc în inima orașului. Casino – Centrul de Cultură Urbană își va deschide la ora 11.30 porțile cititorilor de toate vârstele, iar voluntarii Asociației Versus îi vor întâmpina pe vizitatori cu o mulțime de surprize prin care aceștia să aibă prilejul să descopere, sau să redescopere cartea în moduri inedite.
European Book Day este un eveniment pentru întreaga familie.
Ilustrație și artă
Expoziția capsulă cu ilustrații ale marelui ilustrator român Val Munteanu îi va bucura atât pe copii, cât și pe noi, adulții care am crescut cu poveștile ilustrate de marele maestru. Lucrările lui Val Munteanu se vor alătura colajelor realizate de tinerii de la Clujul are suflet în cadrul atelierelor de artă și scriere creativă pe tema ”Ce înseamnă să fii om?” organizate de Asociația Versus în cadrul proiectului European Book Day.
Ateliere de creație centrate pe carte
Dacă interiorul Casino – Centrul de Cultură Urbană va adăposti lucrări de artă, exteriorul clădirii va fi locul în care arta va prinde viață chiar în mâinile participanților. String-Art și Book Reinvent sunt doar două dintre atelierele interactive care își propun să ofere vizitatorilor ocazia de a interacționa cu cartea în moduri inedite.
Ascultă cartea!
Suntem în pas cu tehnologia și știm că în 2022 cartea nu mai înseamnă doar carte tipărită, de aceea, European Book Day va avea un spațiu dedicat celor care preferă să citească audiobook-uri.
Sesiuni de lectură cu scriitori contemporani europeni
Deoarece European Book Day este un eveniment european transnațional, patru scriitori contemporani din Austria, Germania, Suedia și România vor organiza pe platoul Casino- Centrul de Cultură Urbană, sesiuni de lectură pentru tineri.
Carte, ilustrație, artă, ateliere de creație, provocări și multe alte surprize vă așteaptă pe toți, de la mic la mare, în 27 aprilie 2022 la ora 11.30, la Casino, la European Book Day.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook a Asociației Versus și a evenimentului European Book Day.
Bianca Mereuţă
- Patricia Irimieş, campioana care visează tenis - 22 nov. 2022
- Bilete cadou la Retro Party România - 8 nov. 2022
- Picapam – joacă pentru pitici şi cafea pentru mămici - 26 oct. 2022