Poveşti din ClujOamenii frumoși ai ClujuluiTinerii frumoşi ai Clujului - Dan Nădăşan - Olimpic Istorie

Tinerii frumoşi ai Clujului – Dan Nădăşan – Olimpic Istorie

Carismatic, extrem de zâmbăreț și foarte inteligent….aceasta este doar prima impresie lăsată de Dan Nădășan.

Încă din clasa a VII-a, a fost prezent la fiecare ediţie a olimpiadei de istorie și de două ori, în clasa a X-a și a XII-a, a câștigat faza națională. Disciplinele socio-umane l-au atras mereu și, chiar dacă la finalul clasei a VIII-a decis să se îndrepte înspre mate-info, a renunțat repede și s-a mutat la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca.

Am avut noroc de profesori faini: am colaborat foarte bine cu ei și au știut să mă îndrume să înțeleg ce aşteptări au de la mine. Adică poți să înveți foarte mult și poți să fii original, însă olimpiada presupune anumite reguli pe care oricât de mult ai vrea să le schimbi și oricât de original eşti, trebuie să le respecți. Asta am înțeles mai greu…e greu să te limitezi, însă profesoara m-a ajutat să mă adaptez la cerinţe, iată motivul principal datorită căruia am câștigat în clasa a X-a.

Este clar pasionat de istorie și de tot ceea ce poate explica sistemele care astăzi ne controlează, fără voia noastră, viețile.

Când îmi amintesc mă trec fiorii. Aveam foarte multe cărți, pentru că profesoara mi-a dat foarte multe materiale și stăteam la birou cu câte 7-8 cărți deschise și mi-am dat seama că nu am cum să învăţ din toate. Așa că mi-am făcut două caiete, de vreo 300-400 de pagini, cu toată informația respectivă…și după, am început să învăţ.  

Este cea mai frumoasă amintire a lui legată de olimpiadă. Dan îşi aminteşte cu drag de caietul acela plin de istorie universală. După olimpiada din clasa a X-a, a urmat un an în care a pierdut faza județeană la limită, ca mai apoi în clasa a XII-a, să se întoarcă pe podium.  Este evident faptul că istoria este o adevarată plăcere pentru el. Cât despre sacrificiul făcut,  acesta deja se măsoară în medalii, diplome.

În a XII-a, am decis că oricum trebuie să învăț pentru Bacalaureat, așa că în același timp m-am putut pregăti și pentru olimpiadă. Era aceeași materie la istorie, doar că atunci când vine vorba despre istoria românilor, trebuie să fii foarte atent.

Este un subiect sensibil, cu multe noţiuni care se repetă, însă am încercat să fiu „politically correct”, pentru că sunt multe sensibilități între istorici și abordările lor. Am luat locul I alături de un alt concurent. Au fost două premii I și un premiul III.

După toate reușitele din România, şi-a dorit o schimbare și atunci s-a orientat spre facultățile din afara ţării. A fost acceptat la patru Universități din Anglia, iar în procesul de aplicare pentru admitere l-a ajutat foarte mult faptul că a câștigat cele două olimpiade naționale.

În scrisoarea de intenție m-am folosit de această experiență. E genul de scrisoare în care trebuie să te vinzi tu pe tine, iar eu m-am axat mult pe aptitudinile dobândite odată cu olimpiada.  Pot să spun nu doar că m-a ajutat foarte mult ci și că astfel de experiențe au o pondere mare în CV.

Deși nu există o fază internațională a olimpiadelor de știinţe socio-umane, abilitățile de căutare a informațiilor, de sintetizare a acestora și mai apoi de interpretare l-au ajutat pe Dan încă din primul an de studenţie. Mai ales într-un sistem atât de diferit cum este cel anglo-saxon.

S-a trezit brusc într-o lume academică, total diferită, însă capacitatea deosebit de mare de memorare l-a ajutat mult.

Poți să studiezi ce vrei tu…să îți alegi cursurile care te interesează cel mai mult, iar asta pe partea de studii politice înseamnă enorm. În fiecare an am 120 de credite. În primul îmi sunt impuse 90 de credite și restul de 30 la alegere din toată programa universității. În anul doi ai 60 de credite impuse, iar în ultimul doar 30 de credite. Practic ai mult mai multă libertate, iar profesorii te tratează ca pe un egal. Nu se așteaptă ca tu să reproduci informația primită, ci să te documentezi, să o dezbați și chiar să îi contrazici.

A trecut printr-o schimbare majoră, de limbă, de țară, de prieteni, iar în cele 4 luni petrecute departe de casă s-a maturizat extrem de mult. Independența și lejeritatea sistemului englez, însă și distanța l-au făcut și mai extrovertit, mai exuberant și mai conștient de oportunitățile pe care le are.

Când vine vorba despre planuri de viitor, îi este foarte clar că dorește să studieze și un masterat, însă poate într-o altă țară decât Marea Britanie. Nu se vede încă întorcându-se în România și cu atât mai puțin făcând politică. Îl pasionează sistemul capitalist și chiar se vede ținând conferințe și urmând o carieră în mediul universitar.

În timpul liber nu ratează ieșirile cu prietenii, îmbinând astfel studiul cu micile plăceri.

Este un tânăr extrem de determinat, plin de speranțe și cu o largă deschidere spre tot ce este nou.  Îi place să citească și să călătorească. În vara lui 2017 plănuiește o călătorie prin Balcani cu rucsacul în spate…3-4 zile pentru fiecare țară.

Îi place filosofia, psihanaliza și orice tip de dezbatere despre oamenii secolului XXI și modul de viaţă al acestora.

Este un clujean prin definiție, drept dovadă, încă avea pe mână brățara de la Untold 2016.

Pe scurt, Dan Nădășan este un tânăr foarte inteligent, pasionat, carismatic, cu simțul umorului, plin de visuri și cu multe planuri frumoase de viitor.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Mai Multe

More article