Era mijlocul lui septembrie, când copiii încep școala. La noi, vară târzie, cu zile însorite ce te-ndeamnă să stai afară să te bucuri de lumină și seri în care vântul adie ușor printre frunzele încă verzi ale copacilor, trezind dorul în suflet, dorul de ființă, dorul de noi înșine, dorul de acel ceva măreț ce suntem și de care adeseori uităm, prinși în mrejele existenței noastre liniare.
Eram împreună, trei femei de vârste diferite, cu experiențe diferite de viață, și totuși, atât de asemănătoare! Zâne deghizate, fără a o ști măcar. O căutam pe cea de-a patra, să ne conducă prin misterioasa Țară a Luanei. Fără ea n-aveam nicio șansă să pătrundem în tainicul tărâm spre a atinge vechi secrete ce scrijelite stau în piatră, de milenii. O căutam pe Liana, cea aleasă de strămoși să lumineze spre-a cunoaște tuturor fărâme de istorie prinse-n straturi vechi de chihlimbar.
Liana, cu numele întreg Diana Liana Gavrilă, ghidul nostru prin Țara Luanei, este istoric, cercetător, muzeograf și autor al cărții ,,Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”. O găsim la Colți, la Muzeul Chihlimbarului.
Ne zâmbește generos din prag, ne aștepta. O ființă mică și, totuși, atât de mare, debordând de energie și inteligență, cu o strălucire aparte în privire și codițe împletite vesel, încadrând un chip vioi a cărui vârstă nu o poți ghici.
Însoțitoarele mele au călătorit de peste ocean, din California, spre a o întâlni și-acum cu toate ascultăm povestea depănată de Liana, despre chihlimbar, copaci, roci și minerale, și despre oameni din vechime, zei, desene vechi săpate-n piatră, tradiții și mistere, altare păgâne și sălașuri monahale. Despre giganții ce-au sălășluit cândva aici și au lăsat în stâncă pași și urme încrustate-n peisaj, despre străvechi școli de mistere, despre Zamolxe, despre sihaștrii și monahi, despre cetatea de lumină a Luanei și cele șapte trepte magice-ale sale…
Se face seară depănând povestea. Seară de mister și revelație. Liana ne conduce din muzeu spre Aluniș, sătucul unde se află Complexul Rupestru Aluniș.
Complexul rupestru Aluniș
„În Munții din nordul județului Buzău se află cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale din țara noastră. În zona Aluniș-Nucu-Fisici-Ruginoasa, sate aflate pe raza comunelor Colți, Bozioru, Brăești, precum și în localitățile Cozieni, Cătina sau Pietroasele au fost descoperite un număr mare de complexe rupestre (săpate în blocurile masive de stâncă), unele locuite din preistorie, altele folosite drept chilii de sihaștrii sau amenajate ca lăcașuri de cult creștin.
Cea mai cunoscută este bisericuța din satul Aluniș, veche de peste 700 de ani!”(Diana Liana Gavrilă)
La Aluniș se observă Biserica săpată în piatră, biserică rupestră „tăiată în piatră” de doi păstori în sec. al XIII-lea, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, înconjurată de locuințe săpate în același bloc masiv de stâncă, cu urme de funingine pe pereți, scrieri chirilice și icoane pictate pe piatră.
Legenda spune că unul dintre păstorii întemeietori a avut un vis în care i s-a arătat icoana Maicii Domnului ascunsă în stâncă și astfel a început a săpa spre a găsi icoana. După îndelungată trudă păstorul ajunse la icoană și o vreme păstratu-sa la vedere pictura minunată. Mai apoi, de teama năvălitorilor barbari, în aceeași stâncă s-a săpat un ascunziș spre a pune icoana la loc sigur și intrarea s-a zidit cu măiestrie, ca ochi străini să nu ghicească unde e ascunsă comoara cea de preț găsită cu atâta trudă.
E frig și-i întuneric în biserică, iar glasul ce ne este călăuză răsună a ecou, trezind fiori de gheață. Pășind ca-ntr-o procesiune prin bisericuța strâmtă, Liana deapănă fir cu fir legende și ne spune că mai sus, pe culme, se afla odinioară un templu păgân și un altar, și-un jilț de piatră, Scaunul lui Dumnezeu, la care-ajungi pe-o cale dintre stânci.
Încă înfiorate de mister și taine vechi, ne deplasăm în urma ei, pe-o potecă strâmtă ce urcă printre stânci. Urme de pași păstrate-n blocul masiv de stâncă, precum văzut-am mai demult la Cetățeni, la Schitul Negru Vodă, se zăresc în fața noastră. Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte. Pășim pe rând, cu Liana-n frunte, căci calea e îngustă și abisul e-mprejurul nostru, ascuns în tufe și copaci. Un pas în lături și ești dus! Dar suntem zâne. Și-acum patru. Pe rând, câte șapte pași. Și la capăt ne așteaptă Scaunul lui Dumnezeu.
Ne așezăm din nou în ascultare, în cerc magic de zâne patru. Am ajuns la templu. Echilibru. La poale de stâncă se desfășoară-n zarea-ntunecată satele, cu sclipiri mărunte ca de opaiț. Liana deapănă acum altă poveste. Povestea vieții ei. Moment magic de deschidere în cercul de femei.
Cuvintele Lianei vibrează înlăuntrul meu și simt cu fiecare fibră, de parcă e povestea mea, deși e alta. Dar o simt, fără a o gândi. Conexiunea e profundă cu aceea ce rostește, iar lacrimi se-oglindesc în fiece privire, în cercul magic de femei, de patru. Cuvintele lasă loc tăcerii, mai apoi. Liniște sacră. Umbre ciudate joacă-n jurul nostru, dar chipurile strălucesc.
(Va urma)
Monica Oprișe
Surse foto: Diana Gavrilă – Facebook, www.turismcolti.ro, www.travelbuzau.com
(Pentru mai multe detalii vezi și reportajul TVR „Misterele Athosului românesc, un reportaj despre aşezările rupestre din Munţii Buzăului”, aici: https://www.youtube.com/watch?v=WufgagrK8Ms&t=476s)
- Malta, insula de miere (IV) - 23 sept. 2019
- Malta, insula de miere (III) - 9 sept. 2019
- Malta, insula de miere (II) - 28 aug. 2019
