Lucia Aurora Petrescu are cetăţenie română şi este născută în Filipine. Tatăl ei şi relaţia cu el i-a trezit un sentiment puternic de ataşament faţă de România. Are 20 de ani şi şi-a dorit mult să ajungă aici, să înceapă o nouă viaţă, să ne înveţe limba şi să studieze. Mama ei avea un prieten la Cluj, aşa că, alegerea Clujului nu a fost întâmplătoare.
Am întâlnit-o cu puţin timp înainte de ultima zăpadă a acestui sezon şi am aflat, pe lângă o parte din povestea ei, că nu văzuse niciodată neaua.
„În momentul în care am plecat din Filipine, totul părea să se așeze la locul lui. Ca zăpada căzută pe iarbă, așezându-se în straturi, unul peste altul. Oamenii de aici, întâlniţi pentru prima dată, mi-au pus în mod repetat aceeași întrebare: „Cum e România?”. Şi se aşteptau să le răspund ceva negativ, pentru că de fiecare dată când spun „bine”, glumesc cu mine şi mă liniştesc cum că ar fi ceva temporar.
Dar ei nu știu de unde am plecat. Fiecare loc din lume are părțile lui mai puţin plăcute. Asta nu face ca părțile bune să fie mai puțin bune. Nu am venit aici să mă stabilesc pentru totdeauna.
Am venit aici să-mi cunosc jumătatea. Poate că atunci voi începe să simt că sunt întreagă.
Aparținând unei a doua țări pe care nu am cunoscut-o niciodată, cum aș putea să nu îmi pun întrebări? Cum aș putea să-mi continui viața, ignorând-o?
Când am venit în România, am sperat să văd zăpada înainte de sosirea primăverii. Ştiu că am cerut-o Universului, dar tot nu-mi vine să cred că s-a întâmplat. La fel cum nu-mi vine să cred că în sfârșit sunt aici. Am visat la asta de o infinitate de ori.
Când eram copil, mă trezeam alergând la tatăl meu și spunându-i că am văzut munții și văile din țara lui natală. Știam dintotdeauna, oarecumva că locul meu e aici, că m-aș fi integrat mai bine decât în ţara mea, dar atât de mulți oameni m-au descurajat și m-au făcut să mă îndoiesc de propria-mi persoană.
Să fiu aici, în România, la Cluj și să văd că am avut dreptate în legătură cu totul, este reconfortant. Pot să am încredere în propriile mele sentimente și instincte.
Pot să vă spun acum că nimic nu bate realitatea. Și, poate că ai şansa, ca atunci când speri la ceva mult, nu va fi totdeauna ceea ce te-ai așteptat, ci poate fi de o sută de ori mai bine.
Sincer, nu credeam că voi ajunge atât de departe.
Alegerea Clujului a fost, de asemenea, o decizie corectă. Este un oraș modern. Oamenii pe care i-am întâlnit până acum au fost amabili și de ajutor. Aproape toată lumea vorbeşte puţină engleză, așa că îmi este mai ușor să fac tranziția și este diversificat. Sunt tot felul de oameni din toate locurile.
De asemenea, îmi doresc de ceva vreme să am un stil de viață mai ecologic, iar Clujul mă va ajuta în acest sens şiacesta este un alt gând frumos de-al meu.
Nu este un mediu mohorât sau rece, ci mai degrabă opusul. În ciuda faptului că vremea a decis să fie ninsoare săptămâna trecută, simt mult din căldura Clujului. Cred că acest oraș este exact ceea ce aveam nevoie.
Am descoperit că este important să ai încredere că lucrurile care îți sunt destinate vor veni. Poate nu în momentul în care îți dorești, dar vor veni.
