Poveşti din ClujPrietenul porumbeilor de pe malul Someşului

Prietenul porumbeilor de pe malul Someşului

Sanyi Bacsi trăieşte într-o dubiţă în parcarea din faţa Parcului Iuliu Haţieganu. Iubeşte porumbeii şi îi hrăneşte zilnic. O dată, îşi aminteşte cu drag, l-a salvat pe Cornel care acum locuieşte în Germania.

Cei care trec adesea cu câinii la plimbare pe malul Someşului, în dreptul Parcului Iuliu Haţieganu, îl ştiu pe Sanyi Bacsi. Îl cunosc şi cadrele didactice de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, dar şi cei de la Bazinul Olimpic al UTCN. Din ’99 locuieşte în dubiţa albă pe care o parchează în zonă.

L-am cunoscut şi eu într-o după amiază. Ieşeam din maşină să intru în parc şi lângă mine a virat dubiţa cu porumbei. Cum a încetinit să intre în parcare mai mulţi porumbei s-au aşezat pe ea şi eram sigură că ştiau ce aşteaptă. M-am oprit. Din dubiţă a ieşit Sanyi Bacsi, un bătrânel de 75 de ani, curat şi foarte respectuos.

M-a observat imediat că-l fotografiam şi a început să-mi povestească. A fost plecat la piaţă să cumpere grâu pentru porumbei. Sunt zile în care se adună mulţi şi nu îi ajunge un sac pe lună pentru toţi.

Câteodată mai vin şi ciori, zine bătrânelul zâmbind. Eu le dau de mâncare la toţi pentru că îmi sunt dragi. Pe ăsta alb, îl ştiu de multă vreme. La început au fost 12 şi după ceva vreme au venit tot mai mulţi. 

  –Bună ziua, Sanyi Bacsi, salută de la 20 de paşi depărate o femeie ieşită cu câinele la plimbare.

– Buna ziua doamna Irina, răspunde bătrânelul simpatic.

Pe mine mă ştie multă lume. Profesorii de aici de la facultate mă salută în fiecare dimineaţă că eu dorm în parcare. Mă întreabă dacă sunt bine şi mă ajută dacă am nevoie. 

Am primit două găleţi cu apă. Vara, las apa la soare şi îmi spăl hainele când se încălzeşte.

Pare împăcat cu situaţia în care se află. Pe vremuri lucra ca paznic la CUG. La un moment dat a pierdut tot ce avea şi s-a mutat în dubiţa în care trăieşte şi acum. Are pensie, nu foarte mare, dar nu se plânge.

L-am avut şi pe Cornel, a început ca din senin în timp ce-mi arăta interiorul „locuinţei”. Pe Cornel mi l-au luat pentru că un om nu foarte de treabă a sunat la primărie şi a aspus că Cornel a muşcat un copil. L-a acuzat de cel mai periculos lucru posibil şi au venit şi mi l-au luat. 

M-au ajutat o fată şi o doamnă să-l aduc înapoi pentru că eu nu am locuinţă şi nu mi-l dădeau. Acum Cornel este în Germania şi îi foarte fericit. Doamna care i-a pus poza pe internet şi i-a găsit familia mai vine şi îmi arată poze. 

Încă îi este dor de Cornel. Are deja 5 ani de când a fost adoptat, dar Sanzi Bacsi îl are încă proaspăt în memorie.

Bucuria, acum, de când nu mai este Cornel, i-o aduc porumbeii şi, uneori ciorile. Îi hrăneşte chiar dacă mai are reclamaţii de la trecători că adună păsările şi ele fac mizerie. Câteva reclamaţii au ajuns şi la primărie şi au venit să-i spună să nu mai facă.

Ce bine ar fi dacă nu m-ar lua în seamă oamenii care nu mă plac sau cei care nu mă pot vedea că hrănesc păsările. Sunt mulţi oameni cumsecade şi nu pot vorbi de rău pe nimeni, îmi spune Sanyi Bacsi. Vă rog, dacă scrieţi de mine, să nu spuneţi acolo că sunt trist sau supărat pe cineva. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă ajută mult.

Şi aşa ne-am luat rămas bun. El a intrat în „casă”, iar eu mi-am continuat drumul.

Mai Multe

More article