În sfârșit s-a făcut iar iulie, luna mea preferată.
În ziua a 17-a a acestei luni, undeva după miezul zilei, Dex va da startul celei de-a 7-a ediții Electric Castle, iar noi ne vom reîntâlni pe meleagurile Bonțidei pentru 5 zile și 5 nopți de muzică bună, atmosferă faină și momente de neuitat.
Au mai rămas 10 zile până la mini-concediul din fiecare an și nu aș vrea să uit ceva, motiv pentru care am creat o listuță încă de la începutul lunii. Așadar:
Cererea de concediu – am anunțat de anul trecut, din prima marți de după EC6 că și în 2019 voi fi prezentă la Castel. Acum trebuie doar să o fac oficial.
Transportul. Pentru că nu m-am organizat din timp, biletele de tren s-au cam dus, iar avionul este peste bugetul meu. Am hotărât că voi merge cu mașina și voi adopta și câțiva electrici pentru a nu polua pentru un singur om, pentru a împărți costurile și cel mai important, pentru a avea pe cineva cu care să povestesc 6-7 ore. Voi parca mașina pentru 5 zile, iar biletul de parcare îl voi cumpăra online – simplu, rapid și cu 5 lei mai ieftin decât dacă l-aș achita la intrare.
Playlistul pentru drum îl găsiți aici. Nu dați skip dacă nu recunoașteți artistul, eu m-am indrăgostit de câteva piese ale unor artiști pe care nu i-am mai ascultat până acum, cum ar fi Delaporte sau Gato Preto.
Cazarea. Mi-a plăcut extraordinar de tare anul trecut cu cortul, așa că voi repeta experiența, mai ales că am lista deja făcută. Dacă nu v-ați luat cazare la cort vă recomand să luați asta în calcul. E minunat să pleci de la party, în 5 minute să fii la cort, să te odihnești, iar dimineața să bei cafeaua la umbra castelului. E liniște, e bine…
Programul – aplicația EC a fost updatată și vă puteți planifica orarul în funcție de artiștii preferați.
Activitățile – tot în aplicație am descoperit activitățile ediției a 7-a și vă pot spune că abia aștept să merg la EC Talks, să încerc yoga (poate mă trezesc la timp ediția asta), să văd ce proiecții vom avea la Cinema și să patinez în mijlocul verii la Ice Skating Rink.
Look de festival – pentru că sunt super nerăbdătoare să ajung la festival, să cânt și să mă întâlnesc cu omuleți dragi, mi-am pus reminder pe unghii. Și funcționează într-un mod în care nu mă așteptam: am un alt vibe dimineața, zâmbesc mai mult, sunt mai relaxată la job. De ce? Pentru că a mai rămas atââât de puțiiin!!
Până joi, la prima cafea la Castel, eu îmi încep diminețile astfel.
Dacă nu v-ați luat încă abonamente, ar trebui să vă cam grăbiți. Găsiți aici.
#MeetMeAtTheCastle
- Tot ce trebuie să știi pentru EC9: noi măsuri pentru eficientizarea transportului și accesului în festival - 11 iul. 2023
- O experiență de festival sustenabilă la Electric Castle 2023 - 6 iul. 2023
- PitchMyParents.com: soluția inedită pentru adolescenții ce vor să ajungă la Electric Castle - 18 mai 2023