Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariPentru că mama iubeşte fiecare parte a sufletului tău

Pentru că mama iubeşte fiecare parte a sufletului tău

Mamă, ştii ce am pregătit azi la şcoală pentru tine? mă întreba ieri fiica mea de 11 ani, cu faţa plină de zâmbet. NIMIC! răspunde tot ea cu emoţie şi se aruncă în braţele mele.

Stiu că iubeşte ideea surprizei pregătite şi că abia se abţinea să nu spună tot.

E 8 martie! Şi pentru ea e o zi la fel de specială ca pentru toţi copiii. Da, pentru că toţi copiii îşi iubesc mama.

De câţiva ani, abia aştept să se facă 8 martie să pot cânta: De ziua ta mămico… şi sunt recunoscătoare că o mai am alături de mine pe mama. O sun, îi cânt şi ea râde: Draga mamii, îmi spune zâmbind în cuvinte şi având în memorie toate micile minuni pe care i le-am oferit de-a lungul timpului…făcute de mâinile mele.

Sunt sigură că orice mamă apreciază frământarea şi munca mâinilor care erau odată mici şi care o ţineau de degetul arătător căutând atenţie şi tovărăşie.

Nu ştiu ce aş putea oferi mamei mele de 8 martie, azi cu toate că sunt perfect conştientă că mai mult decât să ne vadă iubitori şi fericiţi, pe noi, fiinţele în care a investit ani de răbdare şi dragoste…

Şi mai ştiu că azi, când va veni de la şcoală, fata mea îmi va aduce în dar culoarea sufletului ei şi o inimă care ştie să iubească enorm.

Te iubesc pentru că tu mi-ai dat lapte bun când eram mică, pentru că lucrezi să ai bani să îmi cumperi lucruri frumoase şi să mergem în vacanţe. Te iubesc că eşti mama mea şi nu mi-aş dori o altă mamă…aşa mi-a spus aseară, înainte de culcare.

Şi când gândurile lor sunt atât de frumoase, cum să nu păstrezi fiecare lucruşor creat de ei şi oferit ţie ca cel mai preţios dar.

Pentru toate astea şi pentru multe altele, mama, imaginea sau amintirea ei trebuie să reprezinte liniştea şi gingăşia la care să ne putem întoarce de fiecare dată când ne este prea greu sau prea bine.

Dacă şi tu ai astfel „comori”, postează-le într-un comentariu la acest articol. Mulţumesc.

 

Mai Multe

More article