Evenimente“Insieme a te giorno per giorno” - mesajul suprem al iubirii

“Insieme a te giorno per giorno” – mesajul suprem al iubirii

O seară romantică în ritm de pop-opera, un trandafir roșu și 70 % din spectatori… femei

Cum să petreci seara de Sfântul Valentin fie că ești single sau în cuplu? La un concert care trebuie să aibă sare și piper, iar interpretul să fie unul dintre cei mai populari tenori italieni – Alessandro Safina.

A povesti despre un concert este inutil. Este ca și cum ai povesti un film de Tarkovski. Concertele se simt, ele sunt un amestec de sunet, lumină și sentiment, emanate de artiști de pe o scenă. Orchestra Filarmonicii Transilvania și Alessandro Safina s-au contopit într-o undă care trebuia să ajungă la toate sufletele: persoane care vin la concert cu partener, dar și oameni singuri care trăiesc momentul într-un mod aparte, visând la un partener.

Concertele pot avea și momente speciale, de neuitat pentru anumite persoane. „Ionela” în urma unui concurs pe Facebook a făcut parte din spectacol, primind din partea lui Safina un trandafir roșu. Rețelele sociale se dovedesc puternice în relația artiștilor cu publicul, astfel că dacă altădată era un privilegiu sau un accident pentru bodyguarzi ca o persoană din public să ajungă pe scenă, în ziua de azi, vedetele au o relație directă cu publicul, lucru care simte din ce în ce mai puternic.

Persoanele singure, nu s-au simțit singure, deoarece Alessandro Safina le-a răsfățat pe ritmuri romantice și chiar dacă hitul „Luna” a trezit nostalgii, „Insieme a te” a fost desăvârșit.

 

Mai Multe

More article