Other web storiesCuloare și “calk paint” făcut în casă

Culoare și “calk paint” făcut în casă

Când o prietenă își cumpără o casă plină de mobilier uzat și vechi cu un destin clar: la gunoi, întâi merg eu să văd dacă e ceva ce aș vrea pentru proiectele mele colorate☺

Așa mi-am găsit acest scaun din lemn vechi și ponosit, pe care mi-l doream pentru o pată de culoare precum și ca extra seating, deoarece destul de des am mai mult de 6 invitați la masă.

giovana 3.1

Fiind de mult îndrăgostită de vopseaua “chalk Paint”, de data aceasta am ales să folosesc o variantă făcută în casă, astfel mai economică și exact în nuanța ce eu o doream.

Cum am făcut-o?

Simplu!

Cu 3 ingrediente:

  • Vopsea pe bază de apa (un recipient mic)
  • Pigment pt. vopsea (dacă e cazul)
  • Ipsos alb de granulație fină

Dacă vreți o culoare pe care nu o găsiți disponibilă în gama vopselei ce o cumpărați, mai trebuie să luați și colorant să îl adaugați vopselei voastre. Eu vroiam turcoaz și nu am găsit nicicum, așadar mi-am cumpărat o vopsea albastru deschis în care am adăugat pigment verde.

Dar dacă vă găsiți culoarea ce o doriți, mai aveți nevoie doar de ipsos.

Ipsosul îl amestecăm bine cu apă călduță până obținem o pastă omogenă și puțin fluidă. Adăugăm pasta de ipsos la vopsea și amestecăm energic pană când este complet încorporat și omogenizat. Folosiți un tel mic de bucătărie.

Ca și cantități, eu am aproximat 3 părți vopsea și 1 de pastă ipsos. Nu faceți cantități mari, vopseaua nu se poate păstra. Se va întări și se va usca.

giovana 2.1

Apoi cu o pensulă, foarte ușor și rapid am vopsit scaunul. Ce îmi place foarte mult la această vopsea, este că aderă la orice suprafață fără să fie nevoie de decapări și alte pregătiri. Se usucă foarte rapid, așa că în 2 ore i-am mai dat și un al doilea strat.  Apoi, cu o bucată de smirgel l-am șlefuit. Mai mult pe alocuri, pentru că doream să scot la suprafață lemnul și să îi dau astfel un efect mai vechi, efectul shabby chic.

giovana 4.1

Îi puteți da un strat de lac incolor și fără luciu, pentru a sigila și evita să se distrugă în timp.  Mai rămane să îi pun burete și să îl tapițez, dar asta când voi găsi un material adecvat de culoare galbenă și la un preț derizoriu☺.

Dar promit să vă țin la curent!

 

Giovanna

Mai Multe

More article