Povești de succes, piețe internaționale pentru desfacerea produselor sau tarife preferențiale pentru fromare profesională sunt doar câteva dintre avantajele pe care un producător, din orice domeniu, le poate avea odată cu afilierea la un cluster.
Este, practic, vorba de o asociere într-un cadru legal ce îți asigură, în primul rând, apartenența la un grup format din membri, producători din același domeniu, iar mai apoi reprezentarea la nivel international a intereselor.
Există mai multe tipuri de clustere, mai exact, în România, sunt înregistrate 75 de astfel de formațiuni, în mai multe domenii, însă, dintre acestea, doar 12 au acreditări recunoscute la nivel European.
Cel puțin două dintre ele, acreditate bronz, sunt în județul Cluj: Cluster mobilier Transilvania și Agro Transilvania Cluster.
Cele două se întâlnesc la Cluj, alături de iTechSylvania Cluster și Cluj IT într-o conferință națională a formațiunilor, care se desfășoară în 4 și 5 iunie la USAMV și la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca (AgroTransilvania Cluster și Clusterul Mobilier Transilvania).
300 de membrii sunt așteptați din toată țara alături de reprezentanți ai unor clustere din Franța, Portugalia, Spania, Ungaria și Bulgaria.
Este în avantajul tuturor o astfel de întâlnire la care se pot discuta ”pe față” problemele, strategiile de comunicare sau amănunte legate de piețele de desfacere, dar cel mai important se pot stabili relații și colaborări benefice oricărei afaceri.
Apartenența la un astfel de cluster, cel puțin în doemniul IT îți asigură și tarife preferențiale pentru stagii de formare profesională susține Bianca Muntean, reprezentant al clusterului de IT iTechSylvania Cluster.
Organizatorul principal al Conferinţei Naționale a Clusterelor, este AgroTransilvania Cluster, unul dintre cele mai active clustere de pe piaţa din Transilvania, cu 46 de membri (producători, procesatori, prestatori de servicii în domeniul alimentar sau agro și universităţi).
Datorită acestui cluster, producătorii și procesatorii din județul Cluj au parte de standuri pentru desfacerea produselor, în două dintre mall-urile clujene spune Felix Arion, managerul formațiunii.
Cel mai vechi cluster din Transilvania este Cluster Mobilier Transilvania. Managerul, Ciprian Morcan vorbește despre importanța aparteneței la acest cluster.
Evenimentul de la Cluj-Napoca, din 4-5 iunie este, de fapt, cea de-a patra conferinţă naţională a clusterelor organizată până acum în România.
Despre Conferința Clusterelor, de la Cluj citiți AICI