Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariCel mai convingător este când reuşeşti să vopseşti singur

Cel mai convingător este când reuşeşti să vopseşti singur

Vă spuneam, nu demult, cât este de uşor să schimbi aspectul lemnului cu vopsele pe bază de apă. De curând am avut ocazia să particip la un curs demonstrativ la care am învăţat că vopseaua pe bază de apă acoperă nu doar lemnul, furnirul, metalul sau palul ci chiar şi sticla.

Evenimentul a fost unul de promovare a vopselelor Annie Sloan aduse la Cluj în cadrul unei afaceri lansate în 2018, Blue Brush Studio, de două doamne pasionate de frumos şi cu multă imaginaţie. Niciuna nu este artist plastic, nu a terminat vreo şcoală de pictură sau restaurare şi asta este partea interesantă pe care am descoperit-o şi eu. E foarte uşor să schimbi aspectul unui mobilier mai vechi.

Demonstraţia a fost una la care au participat toţi cei care s-au înscris, în prealabil, online. Locurile s-au ocupat foarte repede, în maximum 48 de ore de la lansarea evenimentului, însă tot la această sesiune demonstrativă am aflat că micul magazin de vopsele şi accesorii, de pe strada Napoca, din Cluj, organizează două cursuri pe categorii diferite de dificultate, pentru toţi cei care doresc să deprindă tehnica vopsitului pe bază de apă.

Ideea este că e prea greu să greşeşti. 🙂 Imaginaţia o ia razna şi bine face, atunci când ai în faţă peste 10 nunaţe diferite şi o grămadă de şabloane cu care să împodobeşti lucrarea.

Gazdele au fost pe măsura aşteptărilor; zâmbitoare, răbdătoare şi dornice de poveşti. Enikő Szentannai, Gabriella Baxter-Dáné și David Baxter ne-au umplut de aprecieri. Au fost două ore de după-amiază pline de sens. Cursurile de pregătire şi perfecţionare se ţin tot după-amiaza, durează aproximativ patru ore, sunt programate din timp şi au preţuri accesibile; cam 400 de lei amândouă.

 

Articolul precedent#Neversea2019 Chill Out
Articolul următorCu cortul la Electric Castle

Mai Multe

More article