Terapie, nu muzică. Asta este ceea ce face Jean-Baptiste Manitou cu instrumentele sale magice.
L-am auzit cu Dreams-Drums-Druum la Românii au Talent, dar ceea ce am experimentat în fața televizorului nu se compară deloc cu experiența pe care am avut-o în cerc, cu instrumentele alături.
Într-o scurtă vizită la Cluj, am avut onoarea de a-i cunoaște pe Jean-Baptiste și pe ucenica lui, Ana. Ne-am așezat în cerc și ,treptat, cei doi ne-au vrăjit cu vocile și poveștile lor, ne-au indus o stare de bine, de fascinație.
Mi s-a părut foarte interesantă comparația despre abordarea durerii, problemelor sau a oricărui lucru dificil pe care îl întâlnim în viață, astăzi și ieri.
Spre exemplu, în urmă cu 2000-3000 de ani, nu existau posibilitățile de astăzi. Acum, când apare o durere mergi la farmacie, dai banu, iei medicamentul, și… BAM, gata problema!
Înainte totul era conectat altfel…omul era mai legat de natură, iar dificultățile erau rezolvate cu ajutorul plantelor, naturii și energiei. Chiar și instrumentele muzicale contribuiau la starea de bine a omului: un instrument era folosit pentru alungarea gândurilor rele, altul era folosit pentru chemarea gândurilor și a faptelor bune.
Astăzi, noi ne exprimăm gândurile rele prin cuvinte, prin fapte, prin agresivitate. Dacă am fi conștienți de efectele pe care le pot aduce diferite gesturi fizice, gesturi micuțe cu mâinile, de exemplu și le-am și folosi, am schimba lumea, fără doar și poate.
Astăzi, auzim, dar nu știm să ascultăm; privim, dar nu știm să vedem.
Experiența pe care mi-au dăruit-o Jean-Baptiste și Ana, m-a umplut de energie pozitivă și mi-au dat un avânt enorm la muncă.
Alături de colegii mei, am închis ochii și ne-am deschis urechile, am lovit tobele și ne-am bucurat de sunetele ce imitau marea, oceanul, ploaia, avalanșa, zgomotul autostrăzii, al uleiului în care bunica prăjea cartofi.
Actul de a lovi toba și permisiunea de a face gălăgie, te eliberează de.. orice! O faci gândindu-te la toate lucrurile la care vrei să renunți și, adăugând unui sentiment un gest, te liniștești și te reîncarci, deoarece acel gând a consumat din rezervele tale.
Vibrația instrumentelor este constantă, cu mici accente, iar mie mi-a dat o stare de calm, de liniște. Se spune că sunetul fhon-ului imită sunetul din burta mamei, de aceea ne relaxează sau ne trimite la somn. Exact asta am simțit, în diafragmă, lângă inimă… Cam pe acolo pe unde se află și sufletul.
Nu avem experiență în ale muzicii, nici eu, nici colegii mei. Jean-Baptiste a reușit și reușește cu succes să alăture câțiva oameni fără nici o tangență și să îi conecteze, creând un sunet și un tot unitar. Fiecare a cântat pentru el și pentru sentimentele lui, dar sunetele s-au potrivit și conectat, cum nu ne așteptam.
Puteți asculta aici ce a ieșit. Repet: veți auzi doar niște sunete, experiența înglobează mult mai multe aspecte.
M-am simțit extraordinar și sper că voi avea șansa de a-i reîntâlni pe acești oameni minunați și de a mai „fura” puțin din cunoștințele lor.
