Acasă Blog Pagina 2

Majoretele Clujului învingătoare la Campionatul Național de Majorete

0

Echipa de majorete Eclipse C.S. Voința – eleganță, disciplină și spirit de echipă la Campionatul Național de Majorete, Cluj-Napoca, 29 martie 2026.

Echipa de majorete Eclipse a Clubului Sportiv Voința a participat la Campionatul Național de Majorete, demonstrând încă o dată pasiunea, determinarea și nivelul ridicat de pregătire care o definesc. Formată din sportive talentate și ambițioase, Eclipse reprezintă un exemplu de muncă în echipă, perseverență și dedicare.

Sub îndrumarea antrenoarei Nona Virgilia, o profesionistă atentă la fiecare detaliu, echipa a evoluat constant, atingând performanțe remarcabile. Aceasta reușește să îmbine rigoarea antrenamentelor cu susținerea morală, contribuind la formarea unor sportive valoroase cu caractere puternice.

Instructorii echipei au un rol esențial în dezvoltarea tehnică și artistică a majoretelor: Sonia Borz, Balazs Karina, Vajas Patrisia, Lenart Alesia, Rus Alexandra, Nyerges Larisa, Danciu Teodora și Chiș Natalia. Prin implicare și profesionalism, aceștia sprijină fiecare sportivă în depășirea propriilor limite și în exprimarea artistică în cadrul momentelor coregrafice.

Participarea la competiție a fost o experiență valoroasă pentru întreaga echipă, care a demonstrat maturitate și fair-play, asumându-și atât victoriile, cât și înfrângerile.

Un moment aparte, profund emoționant și apreciat de public, a fost cel susținut de noua echipă Eclipse, formată din eleve ale Liceului pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca. Dincolo de performanța artistică, aceste tinere au transmis un mesaj puternic despre depășirea limitelor și despre forța interioară. Prin expresivitate, sincronizare și determinare, ele au demonstrat că limbajul dansului și al mișcării nu are bariere și că pasiunea poate uni oameni dincolo de orice diferență. Prezența lor pe scenă a fost nu doar un act artistic, ci și o lecție de curaj, incluziune și demnitate, oferind un exemplu autentic de inspirație pentru întreaga comunitate.

De asemenea, sportiva Balazs Karina a realizat primul solo cu două batoane din istoria Asociației de Majorete din România, iar Raluca Rădanță a obținut cel mai mare punctaj la baton – 137 de puncte.

Eclipse are echipe de majorete active și la Huedin, Apahida și la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, iar rezultatele obținute de acestea au fost remarcabile, având în vedere că se află la început de drum în acest sport.

Mulțumiri speciale pentru sprijinul oferit în pregătirea sportivelor, Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” Cluj-Napoca, Colegiului National „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca și Primăriei Comunei Apahida.

Rezultatele acestor sportive minunate sunt 23 locuri I, 12 locuri II și 6 locuri III:

Locul 1, Mini Baton, Precadete, Eclipse Cluj
Locul 1, Echipa Pom-Pom, Precadete, Eclipse Apahida
Locul 1, Echipa Pom-Pom, Precadete, Eclipse Cluj
Locul 1, Echipa Pom-Pom, Precadete, Eclipse Huedin
Locul 1, Solo Open Baton, Cadete 2, Pop Sandra, Eclipse Cluj
Locul 1, Baton, Cadete 1, Negrean Anastasia, Eclpse Cluj
Locul 1, Pom-Pom, Cadete 1, Negrean Anastasia, Eclipse Cluj
Locul 1, Duo Baton, Cadete 2, Pop Sandra si Tescar Rania, Eclipse Cluj
Locul 1, Defile Pom, Cadete 1, Eclipse Cluj
Locul 1, Open Baton, Cadete 1, Eclipse Sc. N. Iorga Cluj
Locul 1, Open Baton, Cadete 2, Eclipse Cluj
Locul 1, Baton, Cadete 1, Eclipse Cluj
Locul 1, Baton, Cadete 2, Eclipse Apahida
Locul 1, EXTRACOMPETITIONAL, ECLIPSE CLUJ-LICEUL PENTRU DEFICIENTE DE AUZ
Locul 1, Solo Flag, Junioare, Boariu Erika, Eclipse Huedin
Locul 1, Solo Baton, Junioare, Balasz Karina, Eclipse Huedin
Locul 1, Solo Open Baton, Junioare, Radanta Raluca, Eclipse Cluj
Locul 1, Solo Baton, Senioare, Borz sonia, Eclipse Cluj
Locul 1, Solo Baton, Junioare, Balasz Karina, Eclipse Huedin
Locul 1,Solo Open Pom, Junioare, Radanta Raluca, Eclipse Cluj
Locul 1, Duo Baton, Junioare, Chis Natalia si Balasz Karina, Eclipse Cluj
Locul 1, Open Baton, Senioare, Eclipse Cluj
Locul 1, Pom-Pom, Grand Seniori, Eclipse Cluj
Locul 2, Pom-Pom, Cadete 2, Eclipse Cluj
Locul 2, Duo Open Pom, Junioare, Pop Sandra si Boariu Erika, Eclipse Cluj
Locul 2, Duo Open Pom, Senioare, Nyerges Larisa si Rus Alexandra, Eclipse Cluj
Locul 2, Baton, Junioare, Eclipse Huedin
Locul 2, Defile Pom, Cadete 2, Eclipse Apahida
Locul 2, Solo Pom-Pom, Senioare, Borz Sonia, Eclipse Cluj
Locul 2, Defile Pom, Junioare, Eclipse Huedin
Locul 2, Pom-Pom, Junioare, Eclipse Cluj
Locul 2, Pom-Pom, Cadete 1, Kun Amelia, Eclispe Apahida
Locul 2, Traditional Pom, Junioare, Eclipse Cluj
Locul 2, Duo Open Pom, Cadete 2, Pop Sandra si Tescar Rania, Eclipse Cluj
Locul 2, Open Pom, Cadete 2, Eclipse Apahida
Locul 3, Pom-Pom, Cadete 1, Eclipse Sc. N. Iorga Cluj
Locul 3, Duo Pom-Pom, Cadete 2, Marc Sofia si Holzapfel Ana-Maria, Eclipse Cluj
Locul 3, Pom-Pom, Cadete 2, Marc Sofia, Eclispe Cluj
Locul 3, Taditional Pom, Seniaore, Eclipse Cluj
Locul 3, Duo Pom-Pom, Junioare, Baldean Sonia si Bustan Carla, Eclipse Cluj
Locul 3, Solo Open Pom, Senioare, Nyerges Larisa, Eclipse Cluj
Locul 4, Solo Pom-Pom, Junioare, Teodora Danciu, Eclipse Cluj
Locul 5, Traditional Pom, Cadete 2, Eclipse Cluj
Locul 5, SoloOpen Pom, Junioare,Boariu Erika, Eclipse Huedin

PREMII SPECIALE ALL AROUND: Borz Sonia, Negrean Anastasia, Raluca Radanta, Balazs Karina, Boariu Erika.

Foto: majorete eclipse

Împreună… spre Înviere. Seară de închinare prin muzică, credință și comuniune

0

Vineri, 10 aprilie, ora 20:30, publicul este invitat la un concert extraordinar, pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

 „Împreună… spre Înviere” este un eveniment unic, în care vocile artiștilor lirici tenorul Robert Bede, tenorul Cristian Mogoșan, baritonul Florin Estefan și basul Alex Șuteu se vor împleti cu armoniile Corului și Orchestrei Te Deum Adoramus Philharmonia, într-un repertoriu de muzică gospel, imnuri tradiționale și contemporane, sub conducerea muzicală a pianistului Ovidiu Lup.

Ne vom bucura de momente înălțătoare, acompaniate la violoncel de Cornelius Zirbo, care vor adăuga profunzime și expresivitate întregii experiențe, într-o seară cu o încărcătură aparte, ghidată de intervenția teologului Adrian Tamaș, ce va oferi un cadru de reflecție și sens.

Vă invităm vineri, 10 aprilie, ora 20:30, să ne îndreptăm împreună pașii spre Înviere! Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro și la Agenția teatrală.

Împreună, prin muzică, spre Lumină!

Classic for Kids-22 de concerte și ateliere muzicale adaptate copiilor

0

Proiectul educațional Classic for Kids aduce muzica clasică mai aproape de copii printr-o nouă ediție care va ajunge în școli și comunități din județele Cluj, Alba, Sălaj, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș. 

În lunile aprilie și mai 2026, concertele și atelierele muzicale gratuite sunt dedicate în special copiilor din orașe mici și localități rurale, unde accesul la evenimente culturale este limitat.

Ediția din acest an, intitulată „Mozart at the Animals’ Farm”, propune o incursiune ludică în universul muzicii clasice, în care Mozart și prietenii săi ajung în vacanță la ferma bunicilor. 

Inspirați de sunetele produse de animale, pianistul Bogdan Vaida și compozitoarea Anamaria Meza cântă la instrumente muzicale și dau viață poveștilor animalelor.

„Pornim cu mult entuziasm și la această ediție Classic for Kids, învățăm, ne distrăm și descoperim împreună muzica într-un mod firesc și apropiat de lumea copiilor. Nu vorbim doar despre audiție, ci despre experiență directă, despre curiozitate și joacă. Atunci când un copil descoperă că poate face muzică folosind lucruri simple, apare o formă autentică de bucurie și încredere”, spune pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului.

Povești muzicale inspirate din viața animalelor

Programul muzical îmbină lucrări clasice cu piese contemporane compuse special pentru această ediție. Pornind de la celebra temă cu variațiuni „Ah vous dirai-je, Maman” de Wolfgang Amadeus Mozart, repertoriul este completat de lucrări semnate de compozitorii contemporani Anamaria Meza, Șerban Marcu, Alexandru Murariu, Ciprian Gabriel Pop și Aurelian Băcan. 

Fiecare piesă spune o poveste muzicală inspirată de animalele fermei, de la purcelușii dolofani și șoricelul pofticios până la iepurașul săltăreț sau măgărușii poznaci.

„Am invitat compozitori contemporani să scrie muzică special pentru copii, pornind de la această lume a fermei, pentru că vrem să le oferim copiilor o experiență vie, actuală, jucăușă, ușor de imaginat. În același timp, W. A. Mozart rămâne un punct de plecare esențial, pentru că muzica lui este incredibil de accesibilă și plină de energie”, adaugă pianistul Bogdan Vaida.

Pe lângă audiția propriu-zisă a unui concert adaptat lor, evenimentele includ și o componentă interactivă, în care copiii sunt încurajați să experimenteze sunete, să descopere instrumente și să participe activ la momentul muzical. 

În cadrul fiecărui eveniment organizat în școli, muzee, biserici, cămine culturale și castele, cei mici sunt invitați să creeze ritmuri folosind pianine și instrumente de percuție de tot felul. 

Turneul va cuprinde peste 20 de evenimente, organizate în școli, centre culturale și spații comunitare din Cluj, Alba, Sălaj, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș, în localități precum Bonțida, Beliș, Tritenii de Jos, Baia de Arieș, Hălmașd, Șimleu Silvaniei, Ipotești, Darabani, Rădăuți, Siret, Bistrița, Bârsana, Sighetu Marmației, Suciu de Sus, Deva, Săcel, Vechea, Huedin, Răchițele, Căpușu Mic, Călățele și Răscruci.

Majoritatea evenimentelor sunt organizate în parteneriat cu unități de învățământ și sunt dedicate elevilor din respectivele comunități. În același timp, publicul larg este invitat la evenimentele deschise de la Siret și Vechea, care vor avea loc în 30 aprilie și 17 mai, cu acces gratuit. Detalii și înscrieri se fac pe website-ul https://kids.classicunlimited.ro/

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cluj, Radio Itsy Bitsy, Radio Transilvania, EBS Radio, Observator Cultural, Scena9, Akordaj, România Pozitivă, Romania Tourism, Clujul Copiilor, I Like Cluj, Cluj4Ever.

Evenimentele din județul Cluj sunt realizate în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj.

Despre Classic for Kids

Classic for Kids este un proiect de educație muzicală pentru copii și părinți care își propune să faciliteze interacțiunea cu muzica clasică și cu muzica în general, ca o sursă de creativitate, inspirație și bucurie. Inițiativa constă în organizarea de concerte de pian și ateliere de muzică pentru copii din localități rurale sau în orașe mici din România.

Fratele mai mare, Classic Unlimited, este turneul național de muzică clasică în locuri speciale care a început în anul 2017 și în fiecare toamnă ajunge în spații deosebite din țară: foste hale industriale, muzee, ateliere de reparații, centre de vizitare, foste mine, biserici, magazine, librării.

Reduta – de la sală de dans, loc de întâlnire a Dietei Transilvaniei

0

Clădirea Reduta, ridicată în stil clasicist la începutul secolului al XIX-lea pe locul hanului Calul bălan, a fost concepută pentru a oferi un cadru potrivit pentru ședințe solemne, reuniuni festive și baluri, având capacitatea de a adăposti o mie de persoane în sala mare înconjurată de balcoane interioare. De altfel, chiar denumirea de reduta, provine din limba franceză (redoute) și înseamnă „sală de dans”.

Istoria locului

Pe locul actualului edificiu funcționa în secolul al XVIII-lea cel mai cunoscut han al Clujului, Calul bălan. Împăratul Iosif II a schimbat destinația clădirii, transformând-o în școală de ofițeri. Când municipalitatea a reintrat în posesia clădirii în anul 1798, a dărâmat-o, construind clădirea care dăinuie și azi și care adăpostește o sală care să se preteze nevoii evenimentelor publice ale epocii. Balurile cele mai importante ale urbei se țineau aici, iar concertele unor personalități marcante ale muzicii (Johhanes Brahms, Franz Liszt, Bela Bartok și George Enescu) încântau numeroasa audiență care umplea sala și balcoanele laterale. Prima proiecție cinematografică din Cluj (1897) a avut loc tot în această sală, publicul fiind extrem de receptiv la noile descoperiri tehnice.

Procesul memorandiștilor

Între 25 aprilie și 7 mai 1894, în clădirea Redutei a avut loc celebrul Proces al Memorandiștilor, care s-a încheiat cu condamnarea celor 14 intelectuali ardeleni la o pedeapsă cumulată de aproape 33 de ani. Aceștia evidențiau lipsa drepturilor românilor din Imperiul Austro-Ungar, pe baza analizei sistemului legislativ ungar, contestând totodată și legile care au stat la baza constituirii dualismului austro-ungar. Pedeapsa memorandiștilor a atras ample critici din partea opiniei publice și a unor personalități precum Emil Zola, William Gladstone, Georges Clemeanceau sau Lev Tolstoi, iar intervenția regelui Carol I pe lângă curtea din Viena a atras grațierea memorandiștilor de către împăratul Franz Iosif.

Micul turn și povestea ceasului

Avarierea turnului bisericii Sf. Mihail în urma cutremurului din 1763 a necesitat demolarea acestuia, iar ceasul cu care era înzestrat a fost mutat în turnul-poartă de pe strada Mănășturului. La mijlocul secolului al XIX-lea când sistematizarea orașului a presupus dărâmarea turnului medieval, ceasului i s-a găsit un nou turn „gazdă” construit pe acoperișul clădirii Reduta.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Reduta este în acest moment sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei care administrează și parcul etnografic din pădurea Hoia. Adăpostind unele dintre cele mai vechi și valoroase monumente de arhitectură etnografică de pe teritoriul României, precum și piese extrem de rare de inventar gospodăresc, muzeul este și unul dintre cele mai importante instituții de cultură, organizând evenimente deosebite, fapt care îl poziționează în elita așezămintelor culturale naționale.

Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș
Manager Asociația Clujul de altădată

Doi dintre marii montaniarzi ai României, într-un film documentar

0

Clujenii Dinu și Marlene Mititeanu, doi dintre cei mai apreciați montaniarzi ai României, în noul film documentar al lui Cosmin Dumitrache, „Hoinari prin Munți”

După succesul documentarului România Sălbatică și al altor producții dedicate naturii, premiate internațional, regizorul și producătorul Cosmin Dumitrache revine cu un nou proiect cinematografic. „Hoinari prin Munți”, cel mai recent film al său, marchează o schimbare de perspectivă, fiind primul documentar observațional al regizorului, centrat pe latura umană. Filmul explorează relația profundă dintre om și munte și propune o meditație despre libertate, echilibru și iubire, spusă prin povestea a doi dintre cei mai respectați montaniarzi ai României, Dinu Mititeanu și Marlene Mititeanu. Documentarul urmărește parcursul lor de peste cinci decenii pe crestele Carpaților și ale Alpilor, de la ascensiuni spectaculoase, până la reflecții despre natură și sensul unei vieți trăite în mișcare.

Trailerul oficial a fost lansat astăzi și poate fi vizionat pe Instagram, Facebook, TikTok și Youtube.

Instagram: https://www.instagram.com/hoinariprinmunti

Facebook: https://www.facebook.com/HoinariPrinMunti/

TikTok: https://www.tiktok.com/@hoinariprinmunti  

Youtube: https://bit.ly/TrailerHPM

Imaginile surprind și performanța remarcabilă a cuplului: într-o etapă a vieții în care majoritatea oamenilor își reduc considerabil activitatea fizică, Dinu Mititeanu a urcat 33 de vârfuri de peste 4.000 de metri dintre cele 82 existente în Alpi, toate între 70-80 de ani, însoțit și de mai tânăra sa soție.

„Realizarea documentarului e un vis împlinit. Mi l-am imaginat de când am citit primele două cărți ale lui Dinu; atunci s-a aprins scânteia de a aduce această poveste fascinantă în fața publicului, cu atât mai mult cu cât ne apropia și pasiunea comună pentru munte. Un element esențial al filmului a fost arhiva personală a familiei Mititeanu: am explorat șase valize de diapozitive și zeci de albume foto vechi, căutând imagini reprezentative pentru alpinismul anilor ’60-’90. De asemenea, am integrat și mii de fotografii de pe blogul lor, documentând turele din anii 2000 până în prezent”, precizează regizorul Cosmin Dumitrache.

Muntele, a doua casă pentru Marlene și Dinu Mititeanu

La cei 86 de ani, Dinu rămâne una dintre figurile emblematice ale alpinismului românesc. Alături de Marlene, partenera sa de viață și de coardă, formează unul dintre cele mai longevive și active cupluri de montaniarzi din România. Marlene este un sprijin esențial în fiecare ascensiune, contribuind la documentarea traseelor și la transformarea rutelor tehnice în povești vizuale memorabile pentru publicul lor.

„Una dintre cele mai mari provocări a fost să-i conving pe Dinu și pe Marlene să fie protagoniștii filmului. A trebuit să-i fac să înțeleagă că tocmai povestea lor este inima acestui film. Se temeau ca publicul să nu interpreteze relatările lor pentru turele pe care le realizează ca pe o formă de laudă. Însă tocmai această autenticitate și lipsă de orgoliu fac ca mesajul lor să fie atât de puternic”, completează regizorul.

Dinu și Marlene adaugă: „Ne obișnuiserăm treptat să fim tot mai apreciați pentru experiența acumulată pe munte. Mai cunoscuți în lumea montaniarzilor am devenit prin relatarea pe blogul nostru a turelor efectuate în toate anotimpurile. Sunt acolo sute de articole citite de mii, unele chiar de zeci de mii de oameni. Ceea ce ne bucură, desigur. Dar nu ne-am putut imagina că vom deveni „eroi” într-un film. La început a fost dificil să acceptăm că filmul vorbește atât de mult despre noi, însă acum ne bucurăm că oamenii vor vedea ce înseamnă muntele pentru sufletele noastre. În munte ne simțim fericiți, împliniți și liberi. Ne simțim acasă.”

Hoinari prin munți: geografia pasiunii și a longevității

Geografia filmului reflectă pasiunea protagoniștilor pentru explorare: filmările au avut loc în Carpați – Piatra Craiului, Bucegi, Buila-Vânturarița, Cozia, Parâng, Apuseni, Făgăraș și Cheile Turzii – dar și în Dolomiți și Alpi, în jurul Matterhorn și Mont Blanc. Pentru a completa portretul protagoniștilor, echipa a realizat interviuri în Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov sau București, cu ghizi montani, alpiniști și prieteni apropiați ai cuplului.

Prin acest film, Cosmin Dumitrache își propune să ofere publicului și un exemplu de longevitate și viață activă, demonstrând importanța disciplinei și sportului – lecții pe care Dinu Mititeanu alături de Marlene le oferă de zeci de ani prin legătura lor specială cu muntele și pasiunea pentru explorare. În același timp, povestea lor ne amintește că responsabilitatea pe munte începe cu grija pentru propria siguranță și continuă cu respectul pentru natură.

Toate informațiile despre film se găsesc pe conturile de social media – Instagram, Facebook și TikTok.

Despre Cosmin Dumitrache

​​Cosmin Dumitrache este regizor,  producător și videograf multipremiat, câștigător TIFF și Gopo, cunoscut pentru proiecte emblematice precum România Sălbatică, Wild Transylvania, Zanzibar Untold, Arhitecții Naturii și Delta Sălbatică. Documentarele sale au fost difuzate în peste 50 de țări, pe platforme de prestigiu precum HBO, Discovery, BBC, PBS America și National Geographic, transformându-l într-un adevărat ambasador vizual al biodiversității României și nu numai.

A lucrat la numeroase proiecte de conservare și promovare a parcurilor naționale din România, materialele sale fiind adesea folosite în campanii de educație ecologică. Alături de Dan Dinu este co-realizator al casei de producție NTD Film.

Mai multe informații despre activitatea lui Cosmin Dumitrache:  https://www.cosmindumitrachefilms.com/

Despre Dinu și Marlene Mititeanu

Dinu Mititeanu este o figură emblematică a alpinismului și educației montane din România, adesea numit „conștiința muntelui”. Chiar și la peste 85 de ani, continuă să parcurgă trasee montane și să inspire prin exemplul său de longevitate și viață activă. Blogul său documentează sute de trasee în Carpați, Alpi și până în Patagonia, împărtășind detalii prețioase despre un stil de viață la înălțime. A publicat șase cărți în Colecția verde a editurii România pitorească, iar în 2027 va apărea „Via Transilvanica în ambele sensuri”. În plus, Dinu este documentarist, corector de ghiduri montane, veteran Salvamont și creator de comunitate, devenind un mentor pentru cei care doresc să învețe etica muntelui.Marlene Mititeanu nu este doar „soția care îl însoțește” pe Dinu, ci partenerul său de coardă, indispensabil în fiecare ascensiune. Cu rigoare, observație atentă și disciplină, ea gestionează detaliile și transformă fiecare traseu tehnic într-o poveste vizuală memorabilă pentru publicul lor. Marlene este un simbol al emancipării prin sport și natură, un model de sănătate, curaj și optimism pentru generațiile de femei care vor să își cucerească propriii munți.