EvenimenteValuri de bine la Swimathon 2019

Valuri de bine la Swimathon 2019

Valuri de bine ne adună pe toți la bazin să sărbătorim oamenii frumoși care pun orașul în mișcare și Swimathon-ul care a ajuns la ediția cu numărul 10. Știm că atunci când e căldură mare afară oamenii merg la bazin să se răcorească, așa că le propunem ca pe 29 iunie să vină la Complexul de Natație „Universitas” al Universității Babeș-Bolyai și să înoate pentru unul dintre cele 13 proiecte înscrise anul acesta la linia de start.

Swimathon, proiectul care a plecat din Cluj-Napoca și a ajuns în mai multe colțuri ale țării, este un eveniment marca Fundației Comunitare Cluj. Aici, comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică în strângerea fondurilor pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile înscriu proiecte din comunitatea locală, înotătorii aleg pentru ce fac valuri în bazin, ambasadorii susțin de pe uscat una din cauzele înscrise și conving comunitatea să se implice, iar susţinătorii donează.

Anul acesta, Swimathon aduce în atenția publicului 13 proiecte din comunitatea clujeană:

  • Centrul de Zi Something New,
  • Înotăm și Ne Jucăm “ALL-IncluZiv”!,
  • Tabăra pentru copii și adolescenți cu boli oncologice sau autoimune,
  • Bucătăria Comunitară “O masă caldă”,
  • Învață să înoți,
  • ReACTIV 65+,
  • Fondul Științescu,
  • Șanse egale prin educație o lună de ajutor,
  • Jocul sportiv și jocul cromatic,
  • România la campionatul mondial de paraclimbing,
  • Nu mi-e frică!,
  • Fond de Start,
  • EGO team = “Înotăm pentru Swimathon” x 2.

Pentru a afla poveștile proiectelor intră pe platforma noastră, swimathon.fundatiacomunitaracluj.ro, unde poți fi la curent cu tot ce se întâmplă.

Poți susține proiectul care ți-a cucerit inima devenind înotător, ambasador sau donator. Fie că faci valuri în apă sau pe uscat, poți susține unul dintre cele 13 proiecte intrând pe site și alegând modalitatea de implicare.

Te așteptăm sâmbătă, 29 iunie începând cu ora 9, la Complexul de Natație „Universitas” al Universității Babeș-Bolyai cu toată familia!

Fundația Comunitară Cluj mobilizează resurse din comunitate și le utilizează pentru a susține persoanele, grupurile de inițiativă și organizațiile care produc schimbare socială pozitivă, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor dintr-o anumită zonă geografică specifică, începând cu anul 2008. Pe parcursul anilor, Fundația a dezvoltat în Cluj-Napoca mai multe proiecte (parte din ele preluate și la nivel național): SWIMATHON ClujCercul de Donatori ClujȘtiințescu ClujCom’OnGrădina verde de la GrădiYouth Bank Cluj și altele. Proiectele au contribuit la creșterea capacității comunității de a adresa, de a rezolva prin ea și pentru ea, o parte dintre provocările cu care se confruntă.

Mai Multe

More article