Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este din nou prima universitate a țării și se situează între pozițiile 781-790 la nivel internațional în cel mai utilizat ranking al universităților – 2025 QS World University Ranking.
În lume există la momentul actual zeci de clasamente/rankinguri globale ale universităților, din care academic sunt relevante câteva (care acoperă major o plajă semnificativă de criterii academice), nouă dintre acestea – care acoperă major și riguros criterii academice diverse – fiind incluse în metarankingurile universitare naționale, acestora adăugându-li-se zeci de clasamente/rankinguri universitare pe domenii.
Rankingul de referință astăzi – prin faptul că este cel mai accesat (most-consulted) – este clasamentul britanic QS al universităților (https://www.qs.com/rankings-performance/).
În ultima ediție a clasamentului, publicată recent (https://www.topuniversities.com/world-university-rankings), UBB ocupă prima poziție în țară și poziția 781-790 la nivel internațional. Este cea mai bună poziționare a UBB din istoria sa în acest ranking, Universitatrea noastră aflându-se acum între primele 52% dintre cele 1503 universități incluse în clasament (vezi graficul de mai jos).
„În rankingurile care contează, de la începutul anului, UBB este prima universitate a țării. Mă aștept ca până la sfârșitul anului să rămână prima sau între primele din țară în aceste rankinguri relevante. Nu le-am comentat public pentru că avem un angajment în COARA (https://coara.eu/), dar le-am analizat intern, în logica unor analize comparative care să fundamenteze unele decizii academice. Facem acest comentariu public acum în contextul clasamentului QS – deoarece este unul din cele mai relevante, dacă nu cel mai relevant considerând utilizarea acestuia pe scară largă cel -, cu rol educațional, pentru că am văzut că apar promovate de necunoscători rankinguri nerelevante (ca tip și/sau ca diversitate a indicatorilor academici) sau puțin riguroase (ca măsurători), ceea ce induce publicul mai puțin cunoscător în eroare. Așadar să ne raportăm doar la rankingurile relevante și riguroase, recunoscute ca atare de sistemele de metarankinguri. Mai mult, adăugăm că rankingurile, fie ele și relevante și riguroase, nu acoperă complet diversitatea performanței academice a universităților, de aceea trebuie înțelese doar în acest context, UBB valorizând și alte aspecte academice care nu apar adesea în rankinguri (ex. tratate, cărți/capitole, satisfacția academică, contribuția la dezvoltarea locală etc.)”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Articol oferit de Direcția Comunicare și PR a UBB