Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariTrascău Trail Run 2018 – Acolo unde soarele răsare de două ori

Trascău Trail Run 2018 – Acolo unde soarele răsare de două ori

Da, există un loc în țară unde legenda zice că soarele răsare de două ori. Este vorba de frumoasa Piatră a Secuiului din munții Trascău, care “domină” localitatea Rimetea, golaș și alungit, împărțit în două părți de o „râpă” și face ca, din mai până în septembrie, soarele să răsară de două ori pentru oamenii care trăiesc în partea de nord a localității.

Tot aici, o mână de prieteni și iubitori ai sportului au pregătit un traseu de 23.5km de alergare montană (o probă de semimaraton) prin care se poate descoperi zona și accesa punctele de belvedere: Piatra Secuiului, Cetatea Colțești, Creasta de Cocoș, muntele Ardașcheia.

Numele evenimentului este Trascău Trail Run și anul acesta va avea loc ediția pilot.

Ideea lansării unui concurs de alergare montană sau trail run prinsese deja sămânță de mai bine de un an în mintea celor care organizează și evenimentul de escaladă al zonei (renumitul RICO – Rimetea Climbing Open). Ea s-a materializat abia anul acesta în 2018, în iulie, când a fost făcut și traseul concret pentru semimaraton.

Pentru alergători, traseul este cel care contează cel mai mult.

Startul se va lua sâmbătă 29 septembrie 2018 din Rimetea și va continua astfel: urcare pe Piatra Secuiului (1129 m), parcurgerea sa în lungime, coborâre spre pitorescul Colțești, urcare spre Cetatea Trascăului, urcare spre Creasta de Cocoș (898 m) și în final urcare pe Ardașcheia cu revenire spre Rimetea sat.

Diferența pozitivă de nivel va fi de 1500 m, ceea ce se pare că este pe gustul semimaratoniștilor.
Odată ce s-a stabilit traseul, lucrurile s-au mișcat repede – identitate eveniment, lansare pagini oficiale și platformă de înscrieri, pomovare prin grupurile de prieteni sportivi și colectare feedback. Pornind fără sponsori la drum, într-un final s-a arătat și susținătorul prinicipal al ediției curente – Porsche Engineering Cluj-Napoca – care a dat avânt echipei de organizare.

Bineînțeles și cei mici vor putea descoperi gustul pentru alergare montană și frumusețile zonei! Un traseu de 2 km pentru familii a fost pregătit tocmai pentru a putea împărtăși bucuria mișcării și alergării alături de cei mici. Nelipsite vor fi și premiile simpatice oferite pentru copii.

Proiectul este susținut de Green & Wild Association in parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont Alba și Primăria Rimetea. Cei interesați sunt invitați să se alăture evenimentului susținut de Porsche Engineering partener principal, Alpin Expe și Nutrend parteneri de profil, Perla Harghitei partener hidratare, Autoworld partener logistic, Worfag Pharma partener de specialitate, Domeniul Vultureni partener produse bio, Adrenalin Park partener activități de aventură.

Identitate și imagine: Black Wolf Studio, The Genuines. Promovare și producție: Elf’st marketing & investment și TACT Imagine.
Cluj Web Story și Radio România Cluj s-au alăturat acestui eveniment ca parteneri media și sperăm să revenim cu povești interesante după eveniment.

Pagina oficială: https://trascautrailrun.ro/
• START semimaraton: 29.09.2018, ora 9.00, Rimetea
• START proba Family: 29.09.2019, ora 14:30, Rimetea

 

Diana Ciorbă, organizator al evenimentului

Mai Multe

More article