Înființarea în anul 1872 a Facultății de Medicină în cadrul Universității „Francisc Iosif I” a deschis noi orizonturi privind studiul și practica pentru formarea unor specialiști de elită în domeniul medical. Astfel, între 1886 și 1902 s-a construit un complex de clădiri care urma să deservească două mari paliere: unul era tratarea bolnavilor, celălalt era oferirea cadrului necesar realizării practicii de specialitate. Construirea Clinicilor Universitare a însemnat pentru Cluj accederea în rândul celor mai importante centre universitare medicale din Imperiul Austro-Ungar. Acest nou spațiu curativ era cel mai modern loc din Transilvania unde bolnavii erau tratați în condiții moderne, iar cercetarea medicală se făcea la cele mai înalte standarde.
Proiectul arhitectural amplu care se întindea pe pantele nordice ale Feleacului urma să fie împărțit în două: Complexul Medical „de jos” și Complexul Medical „de sus”.
Realizat sub forma „spitalului colonie”, ansamblul de nouă clinici de la sudul străzii Mikó (azi strada Clinicilor) era astfel conceput încât, fiecare clădire funcționa autonom, asigurând atât săli și laboratoare pentru studiu, cât și saloane pentru tratarea bolnavilor. Acoperind o arie vastă de tratare a bolilor, clinicile au fost construite treptat. Complexul „de jos” a fost primul ridicat, pornindu-se cu Institutul de Fiziologie și Igienă, apoi Institutul de Anatomie, Anatomie Patologică și Medicină Legală, Clinica de Nașteri și Ginecologie, Clinica de Boli Interne, Clinica de Chirurgie, Institutul de Medicină Generală și Terapeutică împreună cu Farmacia Universitară, Clinica de Oftalmologie și Clinica de Boli Venerice și Sifilis. La acestea se adăugau Clădirea Direcțiunii și Clădirea Complexului Gospodăresc. În jurul acestor construcții au fost amenajate spații verzi cu bănci și locuri de promenadă pentru ca tratamentele realizate în interiorul clinicilor să fie completate de zone de relaxare care ofereau liniște și aer curat, așadar o schemă în care nu se mergea doar pe administrarea unui tratament, ci și pe asigurarea unui confort fizic și psihic care ajutau mult bolnavul în exercițiul recuperării.
Al doilea ansamblu, cel „de sus”, era format din pavilioanele Clinicii de Psihiatrie și Neurologie și a fost construit pe un teren de doar 2,8 hectare (cam o treime din întinderea ansamblului „de jos”) și era ocupat de Pavilionul Central, Pavilionul de Observație, Pavilionul Bolnavilor Liniștiți, Pavilionul Bolnavilor Agitați și Pavilionul de Neurologie. Fiecare dintre aceste construcții avea clădiri separate pentru femei și bărbați, iar deosebirea față de construcțiile monumentale din partea „de jos” era că acestea din urmă erau de mici dimensiuni, asemeni unor case familiale, în care pacientul să simtă o oarecare intimitate, un loc care să nu streseze individul prin expunerea la un mediu prea spitalicesc. Grădinile amenajate în jurul acestor pavilioane erau străbătute și de un curs de apă, astfel că spațiul oferea un loc prielnic pentru tratamentul bolilor psihice.
S-au adăugat între anii 1903-1908 în partea cea mai de sus a complexului de clinici, Pavilionul Călugărițelor și Pavilionul Bolilor de Plămâni.
Deși terenul pe care au fost construite clinicile este unul în pantă, arhitecții Korb Flóris și Griegl Kálmán au realizat un sistem ingenios și practic de terase, cu alei pietonale și carosabile, rampe de sprijin și taluzuri, care asigurau un flux comod între porțile de acces și pavilioane, elemente care se păstrează și acum.
Complexul a fost proiectat ca o oază în care mediul spitalicesc era corelat cu ergoterapia și ieșirile în natură, elemente care alcătuiau un melanj benefic, în care persoanele internate beneficiau de un confort sporit, dată fiind fragilitatea acestora. După 1990, spațiul verde al complexului a fost ocupat de numeroase construcții care au alterat peisajul, distrugând frumusețea unui ansamblu care este monument istoric și care a fost gândit nu doar ca un loc în care bolnavii să rămână în saloane, pentru a fi tratați de medici și observați de studenții la medicină, ci un spațiu primitor în care studiul și recuperarea bolnavilor să se facă într-un mediu ecologic și echilibrat, în care natura și construcțiile alcătuiau un peisaj urban plăcut și primitor, chiar dacă era vorba despre o zonă a orașului în care se tratau suferințele fizice sau psihice.
Surse foto și info: Asociația Clujul de Altădată / Vais, Gheorghe – Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918), Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2009.
#ClujulDeAltadata
- Casa cu horn torsat - 23 nov. 2023
- Complexul Turistic Făget - 12 nov. 2023
- Blocul Spray - 26 oct. 2023
