De fapt SIGNATURA nu a apărut acum, ci era dispărută, și rămasă acolo unde este de mai bine de 14 ani. În inima mea. Doar își luase o pauză pentru a se îndrepta pe-un alt drum.
În anul 2004, la un an după terminarea facultății și în timpul studiilor post-universitare, cu o sumă de 300 de lei, jumătate din salariul meu de atunci, cu un milion de visuri și purtând în suflet încurajarea unor foști profesori și colegi, am hotărât să creez SIGNATURA.
SIGNATURA și-a pornit călătoria în lume ca partener al companiilor care înțelegeau nevoia de comunicare atât în mediul intern cât și în cel extern lor, la nivel de public. Atunci SIGNATURA evalua personalitatea brandurilor sau a potențialelor branduri și propunea strategii integrate de comunicare prin care să aducă echilibru atât în companie cât și în percepția imaginii publice a ceea ce însemna acea entitate organizațională. SIGNATURA a creat și a contribuit activ la comunicarea unor importante branduri naționale și din afara României, în anumite domenii de activitate. SIGNATURA a fost o echipă extraordinară de specialiști în comunicare și în imagine, iar de-a lungul anilor i-au trecut pragul oameni de creație care acum coordonează departamente în cele mai mari agenții de branding sau publicitate ale lumii din Dubai până la New York sau Londra. SIGNATURA strategic creativity a fost un vis înfăptuit alături de oameni de excepție.
În anul 2011, o fotografie cu burtica de viitoare mamă a unei prietene din liceu, privită într-un moment de epuizare, a fost cea care m-a îndemnat să mă gândesc mai profund la echilibrul dintre profesie și familie, la ce lipsea din viața mea, a noastră. Și acele gânduri s-au întrupat în Alex, care, în 2012, la început de iarnă a venit la noi, printre proiecte, doar că el era de acum cel mai mare și important. SIGNATURA a trecut pe locul doi, cu toate că nopțile îi erau în continuare dedicate. Dincolo de munca pe două planuri, cel de mamă cum puteam mai dedicată și de coordonator al unei firme, Alex a sădit în mine și o sămânță de dorință. Dorința de a pune ceea ce sunt și ceea ce știu în slujba educației copiilor. Și sămânța a încolțit și s-a transformat în intenție mai concretă. Așa că, la finele anului 2014 îmi propusesem să fiu mamă, să duc firma mai departe și să mă fac și educator Montessori. Am căutat soluții, m-am strofocat, am calculat cât timp voi lipsi de acasă, m-am stresat și, pe când să iau o decizie, corpul mi-a spus stop. Mai bine de nouă luni l-am dus la doctori să-l fac să își revină și în tot acest timp SIGNATURA, în felul ei de mai demult, s-a îndepărtat. Alex a venit cu totul în față și odată cu prezența aceasta deplină a lui în mine, mi-am spus că nu, nu educator mă voi face pentru a aduce în fața copiilor oportunitatea de a vedea lumea frumoasă și bună, ci căutător de calitate, bunătate și frumusețe în comorile care m-au crescut pe mine, în cărțile pentru copii.
În noiembrie 2015, la îndemnul unei prietene dragi, am început să scriu în mediul online despre cărți si am creat o comunitate, “Ce le citim copiilor”. Prima carte pe care am prezentat-o a fost Frederick de Leo Lionni, o carte publicată la editura Humanitas. Am scris atunci despre ea cu gândul că îmi voi fi îndeplinit un prim pas al noilor mele visuri atunci când editura cu ale cărei cărți rezonam cel mai mult, mă va găsi și vom croi împreună un drum pentru a ajunge la cât mai mulți copii. În plus, pentru că expertiza mea în marketing și comunicare nu mă lăsa să fiu un simplu căutător și povestitor, mi-am propus ca în comunitatea nou înființată să aduc mai aproape cartea de părinți, să găsesc soluții ca aceasta să ajungă la un preț bun la oricare dintre ei, iar editurile să își recupereze cât mai repede din piață sumele învestite în publicarea cărților și în susținerea costurilor lor de funcționare. Astfel am creat un mecanism funcțional și o dorință crescândă din partea tuturor și comunitatea a crescut. Apoi, în 2017, în iunie firesc și natural am creat și o bibliotecă pentru copii, acasă, în locul unde adunasem până atunci peste 4000 de titluri valoroase din literatura națională și internațională. Am deschis-o ca sală de lectură tuturor copiilor și părinților care doreau să își expună copiii la conținut educațional estetic și lingvistic de calitate.
În noiembrie 2017, la fix doi ani de când scrisesem pentru prima dată despre Frederick, editura Humanitas mi-a propus să-l reprezint pe acest șoricel mai aparte în fața copiilor. Am fost mai fericită decât vă puteți închipui. O părticică dintr-un vis devenise realitate, iar eu urma să le povestesc copiilor despre Frederick șoarecele acela cu personalitate care nu face tot ce fac toți ceilalți, șoarecele care bucură lumea cu spiritul său, cu poezia sa, care prin arta sa reușește să fie de folos comunității. Și odată cu Frederick aveam ocazia să mă simt mai aproape de Leo Lionni, de departe autorul și ilustratorul meu preferat din literatura pentru copii și, totodată, creatorul lui Frederick.
Tot în acel noiembrie, într-o seară, venind din București spre Cluj, de la târgul de carte “Gaudeamus”, mi-am sunat o bună prietenă, pe Iunia și am început să îi povestesc despre cât sunt eu de fericită cu ceea ce fac. I-am spus despre planurile mele de a crea o organizație non-guvernamentală “Versus” și despre proiectele pe care le doresc pentru copii, i-am povestit despre școlile pe care le vad eu pentru copii crescuți integral și ce fel de materii văd introduse în școală pentru a completa ființa celor mici.
Și a urmat o serie de întrebări.
“Dar Bianca, pentru tine ce-ți dorești?”
“Sănătate.”
“Și altceva? Așa pentru tine, cel mai tare și mai tare?”
“Păi, mi-aș fi dorit să stau de vorbă cu Leo Lionni, dar nu mai este.”
„Și din ceva care se poate întâmpla acum, așa mai simplu, ce ți-ai dori?”
“Un masaj.”
“Și pentru suflet?”
“Păi dacă nu-l pot vedea pe Leo Lionni, mi-aș dori să ajung în atelierul artistei Beatrice Alemagna, să stau doar acolo, să o văd cum lucrează.”
“De ce Beatrice Alemagna?”
“Pentru că simt cu toată ființa mea că ne asemănăm. Amândouă avem insomnii, ne place să punem piese cap la cap, iubim copiii și detaliile și căutarea profunzimii relațiilor și a lucrurilor importante care ne ghidează viața.”
“Și unde are atelierul?”
“În Paris.”
“Și ce te oprește să mergi să o vezi?”
“Cum să merg eu așa, cine îi spun că sunt, de ce m-ar primi în atelierul ei?”
“Vei găsi tu drumul.”
Și după ce am mai conversat o vreme cu Iunia, am închis, iar din Brașov și până la Cluj, am avut timp de povestit eu cu mine despre cum voi ajunge să o cunosc pe Beatrice Alemagna și într-o zi să îi vizitez atelierul. Acest dialog mi-a îndreptat gândul din nou spre SIGNATURA mea dragă, cea pe care era acum nevoie să o aduc la lumină din umbra în care o adăpostisem vreme de trei ani. Iar din clipa în care am revăzut-o, SIGNATURA devenise o altă ființă. De data aceasta venea spre mine ca editură de carte pentru copii, al cărei prim titlu publicat urma să fie “Ce este un copil?”, carte scrisă și ilustrată de Beatrice Alemagna.
Relația creată cu părinții și cu copiii lor în cei trei ani de comunitate “Ce le citim copiilor” și de când este deschisă biblioteca, alături de experiența mea de mamă, mi-au adus în minte anii în care am observat profund nevoile copiilor și nevoile societății. Așa am ajuns într-o noapte de noiembrie la concluzia că în România era timpul să se nască o editură destinată cărții pentru copii care pune binele copilului în fața oricărui alt plan.
Cred că începutul unei entități educativ-culturale care aduce copilului în față valori precum: bunătatea, cunoașterea, frumusețea și emoția este chiar el, copilul. Înțelegerea copilului de către adult, fie el părinte, bunic, cadru educațional sau editor, observarea lui și atragerea firescului în viața sa sunt primele etape de parcurs înainte de a veni spre el cu orice altă formă de comunicare sau de raportare culturală.
SIGNATURA de acum știe că atunci când lumea va înțelege copiii, viitorul va fi unul mai bun.
SIGNATURA cea revenită la viață vrea ca prin fiecare titlu să bucure inima, ochii și mintea tuturor celor care vor îmbrățișa și vor împărtăși o carte. Temele alese și periplul cultural vor fi vaste, la fel ca lumea pe care o avem cu toții în jur, la fel ca viața pe care un copil o are în față atunci când se naște.
De când SIGNATURA este din nou, cânt adesea unul dintre cântecele mele preferate din copilărie.
“Un copil visează
Petale-albe-n zori
Cu ochi scăldați în soare
Senini și fără nori.
Un copil visează
Un fluture să fie
Ușor să se așeze
Pe-un puf de păpădie.
Un copil visează
S-ajungă pân’ la stele
Ușor să le atingă
Să meargă-n zbor cu ele.”
Bianca Mereuță
