EvenimenteProiect pentru reducerea risipei alimentare – Rafturi de colectă în Piața Flora

Proiect pentru reducerea risipei alimentare – Rafturi de colectă în Piața Flora

Clubul de inițiativă IMPACT din Asociația BLANĂ!, al Liceului Teoretic “Onisifor Ghibu” , împreună cu asociația Food Waste Combat, lansează proiectul „Rafturi de colectă pentru Banca de Alimente”, joi, 4 aprilie, la ora 14:00, în Piața Flora (Strada Padin, nr. 21). În cadrul lansării se va inaugura oficial colțul băncii de alimente, iar câte un reprezentant al partenerilor implicați vor oferi o introducere și un punct de vedere în legătură cu necesitatea colectării și procesul logistic.

Proiectul constă în amplasarea unui punct de colectare al alimentelor ce nu se vor mai comercializa, dar sunt încă bune pentru consum. Prin intermediul Băncii de Alimente Cluj, un proiect al Food Waste Combat, alimentele vor fi distribuite organizațiilor non-guvernamentale care acordă servicii de asistență socială unor categorii diverse de grupuri vulnerabile. Alimentele ce nu se mai pot consuma vor fi colectate cu scopul de a face compost, astfel combătând și excesul de materiale organice aruncate la groapa de gunoi.

În Piața Flora se aruncă aproximativ 1 metru cub de deșeuri vegetale pe zi. Dintre acestea, aproximativ 30% s-ar putea încă consuma, dar ajung la container. Prin acest proiect se dorește diminuarea problemei risipei de mâncare din piețele agroalimentare și facilitarea unui proces prin care resturile vegetale să devină compost, în loc să creeze mai mult levigat în groapa de gunoi de la Pata Rât.

“Acest proiect este o modalitate prin care ne-am dat seama de problema gravă care este risipa de mâncare. Sperăm ca reacțiile să fie pozitive, iar după această încercare pe plan restrâns, ideea de a nu risipi mâncare să se răspândească și în restul piețelor din Cluj-Napoca. De asemenea, dorim să educăm oamenii despre risipa de mâncare și să îi îndemnăm să reducă la rândul lor cantitatea de alimente pe care o aruncă zilnic la gunoi.” spune Meseșan Tudor, voluntar al clubului IMPACT din Asociația BLANĂ!.

“Venim cu acest proiect pilot în Piața Flora, curioși de ce fel de reacții vom primi din partea producătorilor care își vând aici legumele și fructele. Știm că au muncit mult și au folosit multe resurse până la recoltare. Sperăm să deschidem astfel dialogul ca să înțelegem câtă risipă se produce și care ar fi cea mai bună cale de a valorifica produsele înainte să fie aruncate. Suntem deschiși să ne adaptăm procesul de colectare în funcție de situațiile lor. ” afirmă Marian Anda, membru fondator al Băncii de Alimente Cluj.

„Consider acest proiect o idee revoluționară și îndrăzneață, un pilot care are potențialul de a fi implementat pe viitor și în alte piețe din Cluj”, declară Ioan Ovidiu, administrator al pieței Flora.

Banca de Alimente Cluj a fost fondată de echipa Food Waste Combat și face parte din Institutul pentru Economie Circulară IRCEM. Banca funcţionează după principiile Federaţiei Europeane a Băncilor de Alimente (FEBA), având ca model organizaţiile de profil din Uniunea Europeană.

Organizaţia colectează şi livrează gratuit alimente organizaţiilor non-guvernamentale care acordă servicii de asistenţă socială unor categorii diverse de grupuri vulnerabile: copiilor cu dizabilităţi sau cu risc de abandon şcolar, tinerilor cu dizabilităţi, bătrânilor nevoiaşi, fetelor mamă, femeilor maltratate, familiilor monoparentale sau numeroase, familiilor defavorizate, imigranţilor, sinistraţilor etc.

Pot dona produse alimentare toţi producătorii agroalimentari, distribuitorii din lanţul logistic, hipermarketurile şi supermarketurile, magazinele alimentare, cantinele, restaurantele şi hotelurile care au surplusuri alimentare.

Detalii despre proiect și despre evenimente viitoare Food Waste Combat și ale Băncii de Alimente, găsiți pe pagina oficială de Facebook, Food Waste Combat și Banca de Alimente Cluj.

Asociația Blană! e formată dintr-o mână de liceeni care cred în puterea proiectelor pentru comunitate. Ei dezvoltă proiecte caritabile în fiecare an, plus singurul festival din curtea școlii. Autori ai proiectelor „Feel your city” și Ghibstock, au făcut acum parteneriat cu echipa FWC pentru a lansa un proiect legat de mâncare și a contribui tot mai mult la îmbunătățirea vieții orașului.

Articolul precedentNeversea 2019, în iulie, la Constanţa
Articolul următorUBB FEST 2019

Mai Multe

More article