Cândva miroseam a tămâie și ierburi, cândva miroseam a câine. Acum, orice aș face miros a clor.
Oricât aș încerca să evadez, să uit și să fiu eu în continuare, mirosul nou îmi amintește la fiecare mișcare a mâinilor de realitatea înconjurătoare. Tricotez și simt mirosul de clor, tastez și simt mirosul de clor, gătesc și simt mirosul de clor… încerc să miros liliacul înflorit și nu simt decât clorul. Atât de pregnant este mirosul realității, încât îmi acoperă visele și mă acoperă pe mine.
Și totuși realitatea cu miros de clor are și ea bucuria ei. Ne-a întrerupt rutina eliberându-ne dintr-o dată de toate așteptările, cerințele și tirania programelor și deadline-urilor. Ne-a trimis înapoi în sânul familiei, ne-a dat timpul necesar să avem grija de noi și de ai noștri.
Activitățile comune și banale au devenit acum extraordinare. Rutina noastră a devenit o aventură trăită deseori cu un simț crescut al clarității și cu o altă apreciere.
Suntem mai cu picioarele pe pământ, mai în contact cu noi înșine decât oricând. În sfârșit revenim la noi. În sfârșit suntem stăpânii propriei noastre lumi și în sfârșit ne-am liniștit. Desigur, nu mai facem bani, nu ne mai merge business-ul ca înainte dar singuri nu ne-am fi oprit să ne amintim de noi.
A fost nevoie de puțin clor și alți dezinfectanți să ne oprim și să ne deschidem ochii.
Vă place să fiți voi? Mie da!
Giovanna
- Poveste cu miros de clor - 21 apr. 2020
- Un semn de carte mai valoros decât cartea? - 24 mart. 2020
- Iubește gătind - 28 feb. 2020
