Asezonată cu puţin oţet
Îmi iau cârpoşenia special pentru stat la plajă, cumpărată din Spania, ca tot omu’ care vrea să arate că ştie ce, unde se poartă şi pornesc pe nisip. Locul este unul aparent occidental, cu plajă privată, cu nisip curat, bar fără manele şi umbreluţe din stuf.
E undeva după Mamaia, spre Năvodari, o zonă nou construită, cu clădiri moderne şi facilităţi de super relax. La plajă, însă suntem toţi la grămadă, cu graiuri de prin toate părţile ţării şi comportamente …cum am apucat să învăţăm de acasă, că-i tot mai multă treabă de făcut şi tot mai puţin timp.
Şi, mă pun eu pe decis. Încerc varianta la nisip. Sunt limbi înguste dedicate cearceafiştilor, lăsate ici şi colo, la fiecare 500 de m, printre suprafeţele mari dedicate paturilor cu baldachin, fotoliilor şi şezlongurilor. Îmi găsesc loc, mă orientez puţin să las spaţiu şi pentru rotirea după soare, din 30 în 30 de minute, să mă “nuanţez” uniform, şi mă tolănesc. Sunt în vacanţă, îmi permit😊.
Muzica de la bar e ok. Ceva başi care sună aproape ca un playlist de chillout. Şi, acţiunea începe: “Covrigii (cu accent apăsat tare, pe o), covrigii fetele, covrigii proaspeţi, covrigii buni”… De ce nu ar fi ajuns să zică o singură dată, de ce doar fetele sunt publicul ţintă, de ce trebuie să te asigure că sunt buni?…Uite aşa, mintea mea nu se poate opri. Cred că ai nevoie de primele zile de concediu pentru intrare în mood şi doar după să înceapă numărătoarea.
Aşa, trec covrigii şi după puţin timp se aşează lângă mine un domn. Accent normal…de nord. Da, sunt fată de Cluj şi, de la atâta occidentalism, mi s-a subţiat capacitatea de toleranţă. Omu’ îşi aşează cearceaful înflorat şi, după ce se descalţă de şlapi îl mai ridică o dată ca să fie perfect aşezat de parcă urma să înceapă o expoziţie a cearceafurilor perfect aşezate şi el ar fi vrut primul loc. Normal că nisipul scuturat mi-a atins pupila. Întorc capul în partea cealalată, iar el zâmbind zice: “Vai, v-am deranjat, doamnă?” “Nu, relax, am greşit eu că stăteam cu ochii deschişi”.
Da, asta cu cearceafurile doar la noi am văzut-o. Care, cum se ridică, trebuie să îşi scuture textilele înainte de împăturire, exact în locul din care s-au ridicat, de parcă doar acolo bate bunul vânt curăţitor de cearceafuri, rogojini şi alte cele.
Cu 20 de cm mai sus e parcă o altă lume. Atât de mare este uneori diferenţa de clasă sau de tupeu sau doar de confort, depinde de fiecare. De acolo, de la un plan imaginar situat la 20 de cm deasupra cearceafurilor, începe taxa. Cea mai mică, în ţara noastră cu trai sărac, este de 6,3 euro cu un DRINK inclus (acordăm cu englezismul că aşa scrie la afiş). “În Grecia este decât 3 euro”, zic eu aşa, ca pe aici, să mă înţeleagă omul. “Dacă nu vă place, mergeţi în altă parte, iar la noi e şi cu DRINK“. Şi mi-a dat bonul. Nu mi-a venit să cred că în România, pe bonul primit pentru plata patului de lemn cu saltea de burete scrie şezlong şi DRINK, aşa clar, să înţeleagă tot românul. Mi-a fost clar. Bea doar cine înţelege şi ştie să ceară, nu tot prostu’.
Aici, la şezloguri, altă viaţă. Ai plătit, ai loc, saltea şi umbrelă. Te uiţi înspre în jos la ceilalţi, dacă vrei să îi vezi, nu că ai fi vreun zeu, dar pentru că ei acolo stau, jos. Pe lângă tine doar familii fără bebelaşi pentru că e pericol să cadă de la înălţime. Aici sus, doar copii mici şi mari. Dar e cam aceeaşi Mărie. Toţi plâng foarte tare când au diverse probleme de-ale lor sau de-ale părinţilor care ţipă şi îi pleznesc să facă linişte, să se relaxeze lumea. La noi se poate. Nu te arestează nimeni, deşi ar trebui. Mintea îmi face din nou pui, din ăia răi care-şi imaginează o dubă, pe faleză, în care, tatăl şezlongurilor (ăla cu DRINKUL) face şi el o fată bună şi îi ia, pe rând, în funcţie de crizele de isterie, pe toţi părinţii ce predau odraslelor cursuri intensive de educaţie pe plajă şi-i duce departe…Nu contează finalul, ci momentul.
În rest e bine! Marea e fără scoici şi pietre, nisipul e fin şi curat, iar apa e călduţă şi cu valuri. Azi au fost multe şi destul de mari pentru cei mici. Salvamarul a arborat steagul roşu. Îmi amintesc de Spania, anul trecut. La intrarea în mare te uitai la turnul salvamarului şi, în funcţie de steag, intrai sau nu în apă.
Turnul salvamarului de aici nu este prea vizibil. Îl acoperă umbrelele de stuf. Sunt multe, iar locul turnului este restrâns. Cei care au închiriat plaja au nevoie de şezlonguri nu de turn😊. Azi am văzut şi turnul şi salvamarul. Era normal, cu slip roşu şi o voce puternică. Striga prin portavoce, striga fără portavoce, doar, doar o să-l audă cineva că e periculos în apă şi o să-i admire şi steagul roşu. S-a dat jos din turn şi, de-a lungul apei, striga către “luptătorii cu valurile“: “Vă rog să ieşiţi din apă, valurile sunt prea mari“. Parcă era din alt film acest personaj care vrea neapărat să ne strice tuturor o zi bună de plajă, de baie, de mare…
Da, e bine pe şezlong că nu îţi mai flutură nimeni şlapii pe la cap sau pe la nas (depinde de cum te-ai lungit) şi nu mai trec copilaşii, dragii de ei, cu picioruşele lor mici, pe părul tău despletit pe cearceaf.
Mintea se opreşte pentru câteva minute şi cred că şi valurile fac la fel. Salvamarul nu mai strigă …poate s-a plictisit. Stau şi mă gândesc că mai este doar o zi şi intru pe “modul vacanţă”. De nu foarte departe se aude , pe două voci: “Porumbu’ cald, porumbu’ fierbinte, ia porumbu’ fetele…“; “Covrigii proaspeţi, covrigii buni, covrigii fetele…“.
Asta cu “fetele” la orice vinzi pe plajă mi se parte uşor sexist sau poate sunt doar eu fixistă.
- Când iubirea de oameni îţi aduce bucurie - 26 dec. 2024
- TRADIȚII DE IARNĂ 2024 – Târg de Crăciun la Cluj - 6 dec. 2024
- Ateliere pentru învăţarea limbii române cu ajutorul patrimoniului cultural local - 25 sept. 2024
