Poveşti din ClujLa agăţat, pe lac, cu undiţa

La agăţat, pe lac, cu undiţa

Bunicul meu a fost pescar. Nu am moştenit nimic din talentul şi dragostea lui pentru acest sport. Eu, de felul meu, când spun sport nu mă gândesc la şah, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

Am fost invitată la Cupa Mărţişor organizată, în fiecare an, la Cluj, de Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi în colaborare cu Jandarmeria clujeană, pe Lacul Gheorgheni.

Am verificat prognoza şi m-am înscris! Practic, fiind paralelă, la propriu cu pescuitul, am ales să petrec timp, pe malul lacului cu jumătatea masculină a căsniciei mele. Pasionat, mai nou, de pescuit, mi-a tradus regulile concursului în limbaj comun şi am pornit spre standul 24, nimerit la tragerea la sorţi. Când am văzut, de la depărtare, că pe standul nostru tocmai se uşura un câine, am priceput cu ce doză de noroc m-am pricopsit, din oficiu.

Ca să nu îmi dea emoţiile pe dinafară, să nu încurc firul şi să nu scap vreo undiţă în lac, am fost liniştită prieteneşte: ,,Lasă, dragă, că doar eşti la agăţat. Stam şi noi la soare şi la relaxare”. Nu a avut efect pe timp lung. După 10 minute de frământat în momeală, ales culori de plută şi de vârf de undiţă, am primit prima lecţie de lansare…Şi am încurcat firul.

Dar, mai bine vorbim despre vreme:). Soare, timp frumos şi 23 de concurente. Adina, o doamnă pe la vreo 45 de ani, a primit o cutie cu bomboane şi flori. Era ziua ei şi se bucura de 4 ore de tihnă. Patru ore, atât a durat concursul.

concurs pescuit

Am fost echipată corespunzător şi am învăţat să lansez corect. Nu am prins nimic, deşi am aşteptat cuminte vreo 45 de minute. După o oră şi jumătate de la începerea concursului nu prinsese nimeni nimic. Ba, fiind vreme bună, primeam şi încurajări de pe margine din partea oamenilor locului, pescari bătrâni, cu experienţă: „Nu mere nimic. În 9 martie or băgat ceva peşte. În 10 am dat acolo, departe, la ora 7 şi pă la 12 am scos băţul. Râma şi viermele …tăt acolo erau. Nu traje nimic. La standul ăsta, 20 şi ceva, nu iei nimic.”  

Ceva tot iau eu… şi mi-am scos cafeaua. Eram mai liniştită. Aveam încălţările potrivite, de sport, cremă şi balsam de buze cu protecţie solară. Încă mă bucuram de norocul începătorului; nimeni nu scosese nimic din podoaba lacului cu caras, babuşcă, roşioară şi crap.

„Io îs cu femeia asta (şi arată spre doamna care tocmai se pregătea să-i servescă o pâine în ou) de 30 de ani, s-a apropiat de noi vecinul de stand zâmbind de nepriceperea mea, şi tot nu ştie să arunce. Nu vrea să înveţe. Dar o iau cu mine că la două permise pot pescui cu opt undiţe şi în timpul asta ea pregăteşte mâncarea. Femeia zâmbea. Mi-a arătat că avea un scaun în plus şi mi-l oferea.

Aproape toate concurentele erau însoţite de bărbaţi foarte atenţi la ceea ce făceau ele. Nu aveau voie să strige la ele, să mânuiască undiţele în vreun fel sau să le facă observaţii răutăcioase. Se precizase clar în timpul instructajului. Şi mai bine că le-a spus de la început, să putem să avem cu toţii o dimineaţă liniştită şi relaxantă. Dar, pe unii îi mânca tare limba…se vedea după feţe:). Şi vă puteţi imagina desprece vorbesc mai ales dacă aţi încercat să şofaţi vreodată cu tata sau cu soţul, pe locul din dreapta.

După o oră şi jumătate de stat pe lac şi tot aruncat, schimbat virmele cu râma şi râma cu bobiţă de porumb, fără vreo captură de măcar 10 grame, am decis că voi rămâne începătoare într-ale pescuitului şi voi spera la norocul începătorului la o viitoare posibilă încercare.

Până la urmă, am primit o diplomă de participare şi un trandafir, ca toate doamnele înscrise la concurs. Şi, chiar dacă nu mă aşteptam, s-a şi prins ceva. Captura, fiind mică şi formată din bibănei care habar n-aveau ce li se întâmplă (ca toţi peştii, de altfel), au fost numărate doar bucăţile: 16, 15 şi 4!

Mai Multe

More article