Încercări eșuate de redenumire, fabuloasa bancnotă de 5.000.000, „cocoșeii” și designul banilor în perioada comunistă
Într-o eră în care tot mai multe cumpărături se fac prin intermediul unor cartele magnetice care ascund cifre, banul real pare și mai fascinant cu cât ne apropiem de scoaterea lui totală din uz.
Originea leului
Leeuwendaalder (talerul-leu sau leul) este o monedă emisă în 1575 în Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, dar care a fost utilizată în secolul al XVII-lea în zona Balcanilor ca principală monedă din argint cu valoare ridicată. Înfățișând pe revers un leu ridicat pe labele din spate (rampant), această monedă a rămas în memoria colectivă ca „leu”, și chiar dacă la mijlocul secolului al XVIII-lea emiterea talerului-leu încetează, identificarea de către populație a noțiunii de „leu” cu cea de „ban” face ca în Țara Românească și Moldova, leul să devină unitate de cont împărțită în 40 de bani.
Un proiect deosebit
Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a demarat proiectul emiterii unei monede naționale. Astfel, după modelul francului francez, s-a propus denumirea de „român”, după care cea de „romanat”, împărțit în „bani” (a zecea parte dintr-un romanat) și „bănișori” (a suta parte dintr-un romanat). Proiectul a eșuat din cauză că împăratul Napoleon III nu a susținut demersul guvernului, nedorind să provoace un conflict diplomatic cu Înalta Poartă.
Un nou început
Prin Legea monetară din 1867 se reglementa emiterea de monedă din aur (5, 10 și 20 de lei), argint (1 și 2 lei, precum și 50 de bani) și bronz (1, 2, 5 și 10 bani). În conformitate cu sistemul Uniunii Monetare Latine, leul era împărțit într-o sută de unități, eliminând fracționarea anterioară în 40 de parale. Prima monedă națională din aur nu a fost pusă în circulație, Imperiul Otoman interpretând gestul ca fiind unul de afirmare a independenței. În 1870, după înființarea Monetăriei Statului s-au emis primele monede din aur și argint, pentru ca în 1877 să apară și banii românești din hârtie.
„Cocoșeii”
Medalia comemorativă din aur „Ardealul nostru” a fost lansată în 1944 și cântărea 6.55 g. Bătută într-un milion de exemplare a fost utilizată neoficial ca mijloc de plată considerat extrem de sigur. Cunoscuți în memoria colectivă drept „cocoșei” (asemănați cu napoleonii francezi care aveau cocoșul galic pe revers), au fost „vânați” de autoritățile comuniste până în 1989. În 1947, pe fondul dificultăților economice, prețurile cresc atât de mult încât Statul este nevoit să pună în circulație bancnota cu valoarea nominală cea mai mare din istoria monetară a României: 5 000 000 lei.
Designul banilor românești în perioada comunistă
O temă frecvent utilizată în primele emisiuni monetare a fost cea a Patriei, realizată în stil monumental clasicizat. Alte elemente sunt alegorii ale diferitelor ramuri ale economiei (peisaje industriale) și culturii (măști de teatru sau instrumente muzicale), dar și portretele regilor cu alegorii ale originii latine a poporului român. Transformările sociale și politice de după 1947 pot fi recunoscute și în ansamblul imaginilor de pe banii românești. În locul grupurilor de țărănci purtând unelte agricole au apărut prototipuri caracteristice proletcultismului: muncitorul cu bască și ochelari de protecție, omul muncii purtând spice sau ciocan și chiar escavatorul pe șantier.
În anii ‛60, pe fondul recuperării istoriei naționale, imaginea Casei Scânteii (copia românească a clădirii Universității Lomonosov din Moscova) este înlocuită pe verso-ul bancnotei de 100 lei (cea mai mare valoare) cu Ateneul Român din București.
- Arta bizantina și contemporană într-un proiect semnat de Florin Olari - 14 nov. 2024
- Biblioteca Academiei, sipetul comorilor de pe strada Kogălniceanu - 14 oct. 2024
- Turnul Croitorilor de-a lungul timpului - 6 sept. 2024
