Poveşti de călătorieAmintiri de la Prislop, cu pădurenii

Amintiri de la Prislop, cu pădurenii

E sfârşit de martie şi natura începe încet-încet să renască. Pe vârfurile crengilor se vede o linie subţire de verde crud, ce parcă le dă contur de viaţă.

Urcăm agale în rând cu toată lumea, cuminţi, cu voie bună. Aşa ştiu pădurenii.

Mai sus, mai jos se mai împinge lumea, se mai ceartă. Sunt oameni bolnavi ce stau la rând cu orele ca să ajungă la mormântul părintelui Arsenie Boca. Unii şi-au pierdut răbdarea…

prislop

Dar cu trupa de la Poiana Răchiţelii n-am nici o şansă să mă enervez. Respir adânc şi toate-mi trec.

M-au luat cu ei astăzi, la Mănâstirea Prislop şi m-au îmbrăcat în haine mândre şi vesele ca ei, cusute-n timp şi cu drag. Sunt ca o floare şi am Luna pe spate, în pieptarul care îmi ţine de cald. Costumul ăsta e vrăjit, sunt convinsă!

Mă face să mă simt altfel…

Mai trece un minut, mai trecem încă-un metru… Pădurenii mei glumesc, cu ton domol. Pentru ei timpul curge altcumva, magic, printre zâmbete şi costume colorate. Am aflat câteva nume şi chipurile-mi sunt familiare acum.

Maria îmi zâmbeşte larg şi ştiu că-n spatele acestui zâmbet şi a ochilor săi de un albastru adânc este o poveste lungă pe care mi-o va spune într-o zi. O poveste despre viaţa ei. O poveste pe care-am să v-o spun şi vouă, mai la vară, din Poiană.

Apare şi Soarele dintre norii ce-au plutit pe cer de dimineaţă, mângâind cu razele-i blânde marea de oameni ce se revarsă pe aleea îngustă, mărginită de balustradă.

manastirea Prislop (5)

Să fie de la toate Lunile ce se-nvârt pe-aici, venite tocmai de la Poiana Răchiţelii, din Ţinutul Pădurenilor?… Sau poate-un straniu spirit l-a stârnit, să încălzească pelerinii, să-i lumineze pe a lor cărare?…

 

Monica Oprişe

3 COMENTARII

Comments are closed.

Mai Multe

More article