Oameni mari şi oameni mici sunteți invitaţi sâmbătă, 22 aprilie, între orele 10.00-13.00 la Proiectul comunitar ” Dai și Iei ” al Asociației Părinte în Florești, de pe str. Florilor 320, din Florești.
Învăţăm împreună cum să reparăm uşor şi cu plăcere jucării, într-o ambianţă antrenantă şi creativă, alături de oameni îndemânatici, pasionaţi şi prietenoşi. O oportunitate de a te bucura de inspiraţie şi de comunitate!
Accesul la acest atelier este gratuit, fiind un eveniment organizat în spiritul Economiei Darului. Pentru o bună organizare, recomandăm înscrierea prealabilă întrucât spaţiul şi timpul disponibil permit participarea a maxim 10 persoane.
Înscrierea se face pe mail la adresa : alina@parinteinfloresti.ro, specificând numărul participanților și oferind detalii legate de jucăria defectă.
Conceptul Repair Café a apărut în 2009 în Olanda, fiind formulat de Martine Postma, în acea vreme jurnalist și publicist în Amsterdam. În 2010, Martine a înființat Fundația Repair Café (Repaircafe.org). Această fundație oferă sprijin grupurilor locale din întreaga lume care doresc să înființeze propriul lor Repair Café. Fundația susține, drept urmare, și Repair Café Cluj, lansat de Casa de Cultură Permanentă în cadrul programului Orașul Vizibil 2015.
Repair Café Cluj doreşte să devină o rețea de spații sociale și economice de încurajare a cooperării și de răspândire a culturii consumului sustenabil de resurse și energie. Este un proiect al Asociaţiei Cercul Social. În prezent, “Cercul Social” derulează mai multe proiecte de modelare teoretică și practică de sisteme economice circulare, atât în ceea ce privește reducerea risipei în gestionarea resurselor materiale disponibile în orașul nostru cât și în dezvoltarea de modele economice noi, care să permită cât mai multor concetățeni accesul la tehnologii inovative de producție materială și socială.
Proiectul comunitar „Dai și Iei” reprezintă o inițiativă a Asociației Părinte în Florești de închegare a comunității, de încurajare a reutilizării obiectelor și de reducere a consumerismului, prin oferirea unui spațiu către membrii asociației în care aceștia au posibilitatea să obțină lucruri sau servicii de care au nevoie, oferind în schimb servicii sau obiecte proprii pe care nu le mai utilizează.
Ideea acestui spațiu comunitar pornește de la nevoile de bază ale unei familii, aflate în permanentă schimbare și de la dorința creării unei „familii lărgite”, în care domnește încrederea iar obiectele comune sunt generos și armonios împărțite.
Iniţiator şi gazdă eveniment: Asociația Părinte în Floreşti
Meşteri: voluntari Repair Cafe Cluj
Concept eveniment: Asociaţia Cercul Social