Pe Mihaela aka Mișu (pentru prietenii vechi) sau Miki (pentru prietenii mai noi…din ultimii 15-20 de ani) o știu din clasele de gimnaziu. Nu am o dată exactă în minte, însă am o privire foarte clar întipărită în memorie; un fel de mix între duritate și sensibilitate. Așa a rămas tot timpul, doar că celor apropiați le dăruia mai mult, puțin mai mult din latura sensibilă; așa cum, uneori, facem cu toții.
Și anii s-au dus. Am știut că poate trece cu succes orice linie de sosire, de fiecare dată când își stabilea un scop clar. A fost axată, parcă dintotdeauna, pe mișcare, pe sport și evoluție din punct de vedere fizic. În 2000 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, la UBB, în 2008 și-a deschis prima sală cu cursuri de aerobic, în Cluj-Napoca, iar apoi a urmat specializări în domeniul sportului, în Norvegia și Marea Britanie.
Acum locuiește în Anglia și, de curând, am aflat că dezvoltă un concept total nou și foarte complex.
„Sunt un Capricorn născut pe 1 ianuarie 1978. Am făcut sport de când mă știu. La început, am trecut prin câteva sporturi individuale și de echipă. M-am oprit la Karate, pe când am împlinit 13 ani. Practicarea acestui sport/arta m-a ajutat să devin o persoană puternică, disciplinată și punctuală. În cei opt ani de Karate, am ajuns la performanță. Am obținut centura neagră și numeroase premii în top trei la diferite competiții naționale și internaționale. De la Karate, am trecut la dansul modern. Astfel, am reușit să scap de frica de a fi în fața publicului. Scena a fost ceva magic pentru mine, în toți cei trei ani. De la un astfel de “background” am început să clădesc o carieră de personal trainer. În Norvegia am învățat mult despre fitness, personal training și diverse tipuri de clase. Apoi, din 2015, de când Anglia îmi este casă, m-am dezvoltat enorm, am învățat mult și m-am perfecționat în domeniul fitness-ului, personal development si nutriție.” (Miki Boca, creator al conceptului Miki’s Gym)
Orele de antrenament cu Miki, fie că se desfășoară online, fie face-to-face, sunt, totdeauna, un prilej de bucurie. Poate e de la endorfine, poate e de la starea de relaxare psihică pe care ți-o provoacă buna ei dispoziție.
Consilierea sportivă individuală, inclusiv pe perioada de sarcină și după, îndrumare în cadrul diferitelor tipuri de antrenamente (cycling, yoga, pilates, aerobic, TaeBo etc.) și stabilirea unui plan alimentar personalizat, determină complexitatea unui concept unic și complex, căruia Mihaela i-a pus un nume: Miki’s Gym – Health Coach:
Începând cu anul 2017 am dezvoltat un concept nou, complet, exclusiv online numit Miki’s Gym. Este diferit de ceea ce era la ora respectivă pe piața de profil prin faptul că oferă o gamă completă și variată de servicii, de la Personal Trainer online până la planificarea meselor, dietă, diverse tipuri de clase desfășurate în grup restrâns și, mai nou, obiecte de îmbrăcăminte de sport.
De dragul românilor, care i-au rămas în sânge, Mihaela a gândit pachete adaptate, pe care le puteți găsi online .